M-am gandit saptamana asta sa scriu despre un film pe care l-am vazut acum cativa ani, dar pe care l-am revazut de mai multe ori, pentru ca m-a impresionat.
Scenariul a fost scris dupa cartea cu acelasi nume „Sub soarele Toscanei” de Frances Mayes, dar personajele si intamplarile au fost usor exagerate pentru a genera un efect mai spectaculos sau dramatic in unele cazuri. Sub o nota tandra de superficialitate se ascunde un film ce vorbeste pentru oricare din noi. E o voce pe care unii o asculta, altii nu. Dar cei ce nu observa adevarata esenta a filmului, se aleg cu un zambet larg pe tot parcursul acestuia si cu un gust dulceag, stand pe margine si observand cum unii chiar au curaj sa isi schimbe radical viata si oricat de riscant ar parea, orice, se indreapta spre bine.
Ideea predominanta a filmului e lupta interioara care se da in momentul schimbarii. Oare e bine, oare nu? Am incredere, sau nu? Am incredere in mine, in ceilalti, in evenimente, in destin? De multe ori cineva te poate ajuta fara sa isi dea seama, cu un simplu sfat; dar cel mai important este ca tu sa constientizezi acel sfat.
Cunoscuta ca fiind un critic literar dur, Frances Mayes este nevoita sa dea piept cu una din victimile recenziilor sale aspre, care ii deschide ochii si o pregateste pentru ceea ce va urma: divortul de sot. Aici se foloseste un cliseu destul de simplist in scopul de a nu se insista foarte mult pe eveniment ci mai degraba pe urmarile acestuia: barbatul o insela cu o adolescenta. Apare o atitudine bine scoasa in evidenta si anume cea de dezgust amestecata cu „nu mai conteaza”, ce da intr-o depresie, determinand-o sa nu mai fie atrasa de niciun lucru material. Dorinta de stabilitate si inconfortul produs de schimbare, o face sa numeasca o simpla garsoniera inchiriata de doar 5 minute in „Acasa”. Situatia e vazuta total opus de catre prietenele ei, care ii ofera un tort pe care scrie „Libertate”. Dupa cum se stie deja, un lucru sau o situatie, poate fi vazuta de mai multi oameni in mai multe feluri.
Se incearca o tenta exotica pentru a strivi monotonia ce s-a creat pana acum si a atrage atentia, introducandu-se un cuplu de femei gay, dintre care una din ele insarcinata. Practic, copilul si protejarea acestuia, scoasa in evidenta cu binecunoscutul cinism american in ceea ce priveste familia, au facut posibila calatoria in Italia a scriitoarei, in locul celor doua femei. Cine nu e fascinat de Italia, sau daca nu de Italia, macar de intinderile imense de culoare verde crud, aerul tare, copacii care parca imbratiseaza cerul cu mai multa convingere decat „ghebosii” dintr-un oras plin de orice, ce se simt amenintati si inghesuiti. Nu poti sa nu te indragostesti pe loc de libertate.
Apare un element fundamental si anume importanta semnelor pe care viata, divinitatea, destinul...ti le ofera. Semne pe care Frances le observa si tine cont de ele. Asa reuseste sa cumpere Bramasole. E creata o atmosfera idilica ce abia asteapta sa te prinda in mrejele ei inselatoare si e redata o Italie insorita, optimista, plina de mister, energie si pozitivism. Se lasa capturata de acest vis si porneste aproape fara sa isi dea seama intr-o calatorie necunoscuta dar cu destinatii majore, bine stabilite: isi doreste sa aiba pentru cine gati, isi doreste o nunta si o familie in casa cu care abia face cunostinta.
In speranta ca v-am trezit interesul, ma opresc aici.... Sper ca cei ce nu au vazut filmul, il vor cauta, iar cei ce l-au vazut, il vor mai vedea o data!
Invitatie la concertul formatiei Anton Pann!
