Stii de ce postesti?

Incerc sa-mi pun intrebari cat mai des pentru a ma obliga sa fiu sincera cu mine. Recunosc, adesea incerc sa ma pacalesc, sa disimulez chiar si in fata mea, din nu stiu ce motiv... as vrea totusi sa cred ca nu din ipocrizie.

De cateva zile m-am hotarat sa tin post. Apoi m-am intrebat de unde vine dorinta mea de a tine post. Nu cred sa fie vreo dorinta sincera si dezinteresata. Cred, mai degraba, ca ma simt datoare sa multumesc astfel pentru ceva ce am primit... ori sa scap de sentimentul de vinovatie pe care l-as putea avea atunci cand voi cere iar si iar. Si apoi m-am intrebat din nou: e corect oare? Nu... nu e corect deloc. E o dorinta meschina, pe care o transform, in fata mea si a tuturor, intr-o dorinta sincera si pura. Iar acesta nu este scopul postitului.

Scopul postului este de a te indeparta pe tine de tine... si cand zic de tine, ma gandesc la omul cu preocupari superficiale, prins in valtoarea cotidiana, care si-a pierdut pe drum valorile, care in loc de principii are facturi de platit si in loc de dragoste pentru semeni simte doar invidie si ranchiuna. Scopul postului este de a te apropia de tine, si cand zic de tine ma gandesc de aceasta data la tine ca fiu al lui Dumnezeu si ca frate al semenilor tai.

Adesea stau si analizez oamenii din fata rafturilor cu produse de post din supermarket si ma intreb: cati dintre acestia stiu de ce postesc? Cati sunt sinceri cu ei? Este vreunul, oare, care sa nu aiba niciun gand ascuns sau vreun interes de orice fel, atunci cand tine post? Iar asta e o intrebare la care as prefera sa nu primesc un raspuns.