"Plec in Africa fiindca am o poveste de spus" - Aventura Danielei Zeca-Buzura

1.    Exista o singura tabara a scriitorilor sau se separa doua categorii, in functie de gen? Ati intampinat dificultati pentru ca sunteti femeie?

Barbatii si femeile nu vor scrie niciodata la fel si e logic sa fie asa, in asta consta, cred si splendoarea diferentei, cea care face peisajul literaturii viu si interesant. Sigur, exista si intre scriitori, precum in viata de toate zilele, spirite misogine ori circumspecte, care vad feminitatea drept o insuficienta, dar, personal, nu fac parte din aceasta categorie si, sincer, nici nu am intalnit vreodata un autor important sau un critic literar cu notorietate, care sa se blocheze in aceasta distinctie si sa o considere drept o segregare obligatorie.

2.    Daca ati fi venit pe lume barbat, cel mai mult v-ati fi bucurat de…?

Ei, da, daca as fi venit pe lume barbat, m-as fi bucurat in primul rand de femei! Sunt incredintata ca Evele de oriunde si din orice timp reprezinta un teritoriu atat de versatil, de enigmatic si de fascinant, ca nu iti poate ajunge o viata de barbat ca sa le descifrezi misterul.

3.    Ce sacrificii ati facut pentru a fi implinita pe plan profesional?

Profesia m-a obligat sa renunt la multe lucruri, e adevarat, dar a fost o alegere libera, complet asumata, care nu imi produce decat rareori nostalgii. Ca sa contez in domneiul meu profesional nu am avut niciodata viata mondena: nu m-am intalnit cu prietenele atat cat mi-as fi dorit, nu am facut „cure” de shopping, asa cum ii place oricarei femei, nu am avut decat vacante foarte scurte.

4.    Credeti ca puteti schimba lumea prin puterea cuvantului?

Nicio carte, nici un poem nu schimba lumea, dar arata un drum. Cuvantul in arta pune, in primul rand, intrebarile esentiale, de care noua tuturor, ca fiinte cuprinse pana la urma de oboseala sau de ezitari, ne e frica.

5.    Esti mai liber sa te exprimi daca nu te astepti sa castigi si bani din asta? Sunteti adepta scrisului ca hobby sau poate fi cu usurinta o pasiune transformata in job?

Scrisul ca hobby e doar un hobby si atat.  Autorul e singurul care stie ce pion muta in acest joc. Personal nu m-am gandit niciodata la ceea ce am de spus in scris decat la modul grav, definitiv, dincolo de orice conditionari financiare ori de alta natura. Dar, da, mi-ar placea mult ca la un moment dat al vietii mele sa pot trai din scris, aceasta ar fi confirmarea ca am un public si ca proiectul meu, asa cum l-am gandit, e valabil.

6.    La ce sa ma astept eu, cititorul, cand deschid “Omar cel orb”?

"Omar cel orb", acest ultim roman al trilogiei orientale, e ca o declaratie de dragoste pe campul de lupta. Este, cred, cartea mea cea mai lucida si mai elaborata, care ii va reaminti cititorului adevaruri pe care le cunoastea, dar pe care prefera sa le ignore: nu poti fugi nicaieri de tine insuti, iar nelinistile noastre omenesti, de fiinte neconsolate, se aseamana tot mai mult in lumea globala a acestui al treilea mileniu. Cu alte cuvinte, traim macinati de aceleasi dileme si neputinte, fie ca ne aflam in Estul Europei, in Africa de Nord sau in Orientul indepartat.

7.    Nu v-a fost teama sa abordati subiectul culturii musulmane? Care au fost cele mai dure critici la adresa celor scrise de dumneavoastra?

Cartile mele nu acuza si nici nu judeca, ci doar observa, relateaza, lanseaza nedumeriri ori semnale de alarma, de aceea singura teama pe care am manifestat-o totdeauna in fata culturii musulmane, indiferent ca a fost vorba despre Magreb, despre Emiratele arabe sau despre Iran, a fost aceea sa nu trisez, sa inteleg si sa reusesc sa ma implic de fiecare data ca un scriitor si nu ca un turist. Din fericire, nu am avut parte de critici dure, ar fi fost si exagerat, fiindca pentru toate cele trei romane am calatorit la fata locului, m-am documentat asiduu, i-am consacrat fiecarei carti ani buni din viata mea. Si „Istoria romantata...” si „Demonii vantului” s-au bucurat de mult succes de public si de critica, dar nu au fost ferite, bineinteles, de insinuarile catorva sceptici care au spus ca succesul lor se datoreaza unui subiect la moda.

8.    Care sunt cuvintele sau gandurile care v-au ajutat sa mergeti mai departe cand v-a fost mai greu?

Gandul simplu care ma duce inainte de fiecare data e aceasta cerere, nu totdeauna smerita: „Doamne, indura-ma si azi...”, plus increderea si speranta ca a scrie este misiunea mea si ca trebuie sa o respect intocmai ca un bun soldat.

9.    Cariera sau dragoste – le poti avea pe amandoua? Sotul va incurajeaza?

Va puteti pune o clipa in ipostaza sotului meu caruia, dupa zece ani de mariaj, consoarta ii spune brusc si fara recurs: „plec in Africa fiindca am o poveste de spus?”. Nu cred ca i-a fost foarte confortabil cu mine in toti acesti ani, dar impreuna facem o echipa extraordinara. De altfel, cred ca stiti deja: fotografiile pentru presa, coperta fiecarui roman, plus o intelegere si o rabdare unice ii aprtin lui Mihai Adrian Buzura, cu care m-am casatorit in anul 1999, cand nu publicasem decat un volum de poezie si niciunul dintre noi nu prevedea ce o sa urmeze.

10.    Spuneti-ne 3 lucruri pe care considerati ca orice femeie trebuie sa le fi facut deja la varsta de 35 de ani?

Sa stie care sunt alegerile pe care le-ar face cu orice pret; sa nu regrete nimic din trecut; sa fie incredintata ca tineretea nu se pierde, ci se transforma intr-un ritm anume al inimii, care le poate insoti oricand, daca stii sa-l pastrezi.

11.    Daca ar exista o reteta a succesului, care ar fi aceasta, judecand dupa drumul parcurs de dumneavoastra si alegerile facute pana in prezent?

Nu exista, categoric, o reteta ideala a succesului, mai ales cand e vorba despre literatura.  Dar, judecand dupa ceea ce eu mi-am asumat si am trait – m-a ajutat intotdeauna si m-a dus inainte puterea de a face doar compromisuri minime, de stricta adaptare sociala si nu unele grave, dureroase, cu care nu as fi putut trai apoi de-a lungul vietii.