Narcisismul: cheia relatiilor implinite

Singuratatea este starea opusa apartenentei. Singuratate inseamna a nu simti apartenenta. Am sa ma intorc la ideea de apartenenta, facand un mic excurs teoretic ce pleaca de la Kaes si Freud. Apartenenta se defineste prin cateva trasaturi de baza: apartenenta la un sex, la o generatie si la un grup. Exista trei trasaturi implicite care sunt date in momentul nasterii si mai precis, in momentul conceperii copilului. Esti femeie, apartii generatiei tale si esti intr-un grup, familia ta de origine. Pe aceasta apartenenta se construieste nucleul narcisismului tau. In baza acestui narcisism, reusesti sa iti construiesti la randul tau relatii.

In baza acestor consideratii teoretice sa vedem ce se intampla in clinica – sa plecam de la un caz si sa pastrez doar ceea ce e general – femeie, circa 30 ani, necasatorita. Se afla intr-o relatie de care practic se agata, ii este foarte teama sa nu ramana singura. Are serviciu si nu se simte in largul ei aici. Situatia in acest format mi se pare foarte frecventa in societatea de azi. Daca privim din perspectiva propusa mai sus, putem intelege ca apartenenta la un grup este dificila. Nu se simte in largul ei la serviciu, nu simte parintii aproape, nu are un grup de prieteni ci doar „cea mai buna prietena”.

In viata ei nu exista grupul. Sexualitatea este puternic reprimata, feminitatea este resimtita ca un pacat, prin urmare si apartenenta la sexul feminin este marcata de suferinta. In ceea ce priveste apartenenta la generatie nu as putea spune ceva in aceasta situatie. Pentru ea lumea este construita mai mult din persoane mari in care ea este cea mica – ca si cum nu ar avea o generatie careia sa-i apartina si cu care sa imparta un „impreuna”.

In acest context imaginea de sine este foarte scazuta, investitia in propria persoana are limite majore. Resimte lipsa de afectivitate, resimte lipsa de continere, resimte realitatea sociala ca foarte dura si un ceva de temut, de evitat. Incearca sa se ascunda in relatia sa de cuplu. Am putea spune ca dificultatile narcisice sunt evidente.

Terapia in aceasta situatie devine o terapie a afilierii la propria familie, propriul sex si a propriei generatii. Aceasta ultima precizare a generatiei are in vedere legatura cu celelalte persoane din generatiile mai in varsta (parinti, sefi, bunici, etc.) si cu viitoarea generatie – copiii proprii sau cei din jur. Este o terapie a narcisismului.

Am sa va propun un joc, pe care, daca doriti, il puteti face public in comentariile voastre la articole. Sau il puteti pastra doar pentru voi. Ganditi-va la:

- Sexul femeiesc sau barbatesc caruia ii apartineti
- Grupul familial originar in care v-ati nascut
- Generatia careia ii apartineti

Descrieti relatia pe care o aveti cu aceste 3 componente dupa care ganditi-va la cum va percepeti pe voi insiva, la narcisismul vostru.

Incercati sa corelati aceste propozitii, reciti-le si vedeti ce va vine in minte despre voi, despre cei din jur, despre istoria voastra, etc.

Este doar un joc. Intrebarea care ar incheia jocul ar fi urmatoarea: „eu sunt singur(a)?”. Daca vreti sa nu va jucati singura, puteti accesa rubrica de comentarii si, probabil, veti avea reactii. Daca simtiti ca este ceva prea intim, pastrati pentru dumneavoastra.