La esec singur, la reusita impreuna?

Ca este vorba despre un examen sau despre un divort, despre o tentativa de reusita care a necesitat multe eforturi sau despre migratia intr-un spatiu nou, indiferent de context, senzatia de implicare si de multa energie alocata este comuna tuturor acestor situatii. Cand ele au trecut si acum apare reusita, stabilitatea sau esecul, apare o situatie usor neasteptata – o senzatie de necunoscut, o senzatie de nou, o senzatie de deruta.

Ce sunt aceste momente de dupa? Ele pot sa fie puse in relatie cu ceea ce s-a petrecut pana atunci. A fost un examen, el a necesitat timp, efort, energie, reprezentare. In toate aceste momente, multa forta psihica a fost alocata. Sistemul psihic ramane cumva constant. El incearca concomitent sa intretina starea, dar si sa o scada. Faptul ca examenul a trecut este relativ derutant pentru sistemul psihic. Obisnuit sa aloce multa energie pentru un scop, se "trezeste" brusc cu multa energie, dar fara scop.

Ceea ce are caracteristic situatia de mai sus este imposibilitatea de a se regasi, de a fi el insusi. Sa observam ca toate aceste procese se desfasoara in absenta celuilalt, a unei alte persoane. Toate situatiile de mai sus sunt mai curand proprii si personale si nu cuprind pe altcineva. Este o parte narcisica in care persoana se simte valorizata, apreciata, omnipotenta sau devalorizata, depreciata, lipsita de sens sau scop. Dar toate acestea se produc in lumea proprie, in universul intim si nimeni altcineva pare sa nu existe.

Cand se intampla acest lucru? Cand starea dinainte era una care avea o investitie in sine. Cand examentul era pentru propria persoana, pentru propria reusita. Cand nu avea nici un sens sa mai fie altcineva. Daca examenul era datorat altora, dadea la facultate pentru parinti, atunci aceasta situatie se construieste altfel – partea proprie narcisica este diminuata semnificativ, iar reusita sau esecul are sens numai in masura in care vorbim despre investitia in ei si despre semnificatia relatiei cu ei pentru student.

In aceste din urma situatii, lucrurile se petrec cumva diferit – relatia cu parintii este cea in care se manifesta furia sau buna dispozitia, la reusita se petrece "impreuna", iar la esec se construiesc vinovatii comune si resemnari semnificative.

Dupa se intra intr-o perioada care pare ciudata, in care diferitele trairi sunt amortite. Dupa un divort plin de contradictii, in care au avut loc multe certuri, acum, cei implicati ajung intr-o perioada anosta, in care nu reusesc deseori sa reactioneze adecvat. La aceste situatii, se intampla sa reactioneze invers, iar in locul starii generale de amorteala sa apara una mai curand hipomaniacala. Aceasta are ca scop sa compenseze amorteala. Persoana "evadata" incearca sa se bucure de toate lucrurile care exista, iar acesta devine un scop in sine. Vrea cu orice pret sa realizeze „tot” ceea ce nu a putut inainte. Este o imagine „falsificata” pentru ca ea nu tine prea mult timp si este urmata de o cadere plina de oboseala si de intoarcere in amortire.

Exista in fiecare persoana cate un ritm propriu. Iesirea si intrarea in astfel de „incarcari energetice” face ca multe trairi sa fie amplificate, iar cei din jur sa fie receptionati ca fiind diferiti. Toate aceste tentative se concretizeaza in momente de iesire din ritmul normal si firesc. Dupa aceste momente, apare o contrareactie care are un sens de re-echilibrare, in conformitate cu ritmul propriu. Elementul inedit este dat insa de prezenta sau absenta celorlalti. Atunci cand ceilalti sunt aproape se ajunge sa fie resimtiti ca importanti, ca fiind investiti si doriti. Ei joaca rolul de revenire iar fara ei, protagonistul nu are decat senzatia de vid si de abandon dupa un vis pierdut. Sunt multe nuante in acest joc intre sine si ceilalti, iar jocul cunoaste nuante proprii. Ritmul propriu, relatia cu ceilalti, investitia pierduta, toate creeaza un coktail care poate sa fie exploziv sau placut. Iar acest amestec face obiectul analizei, pentru ca el reprezinta o trimitere la ceea ce este persoana respectiva.