In lumea reala, practica, iubirea e vazuta ca un sentiment care iti confera siguranta, te scoate din starea ta rationala, te transforma sufleteste si cateodata te lasa fara aer. Nu exista iubirea rationala sau linistita. Iubirea e un consum continuu de energie, ganduri si senzatii care intr-un final te epuizeaza si te marcheaza. Iubirea e asemenea unui creuzet in care amesteci stari cu lacrimi si pasiune cu extaz. E un melange ciudat care poate sa te doboare sau sa te faca fericit si implinit. Mai sunt si cazuri in care nu e nici una nici alta ci o trepidatie continua in care nu gasesti echilibru.
Iubind intr-o societate ca cea de azi, poate fi provocator. Libertate avem cu totii si nimic nu ne impiedica sa simtim, sa dorim si sa iubim. Intorci capul pe strazile Bucurestiului si vezi maini impreunate a caror dinamica coexista, vezi buze lipite gata sa devina un intreg, vezi priviri intersectate care se blocheaza sublim. Asta este o lume ideala, in care dragostea pluteste in aer si sentimentele sunt impartasite.
Dar ce e frumos la o lume ideala? Nimic. Fiinta umana cauta zbucium interior, drama si senzatii nebanuite chiar daca de multe ori incearca sa le evite. Noi ne mintim zilnic si avem senzatia ca ne ferim de drame, de lacrimi insa noi din asta traim, din asta invatam si prin asta crestem emotional.
Iubirea te invata sa te cunosti, sa te analizezi si sa te critici profund si aici vorbesc despre toate tipurile de iubire din viata unui om. Fie ca vorbim de iubirea de mama, de copil sau de cuplu, iubirea te invata sa creezi, sa te dezvolti si sa gandesti aparte. Doar iubind poti vedea lumea de deasupra, de pe nor, visand la clipe minunate. Stiu ca suna idealist si ma repet zicand ca fiecare articol se termina de fapt patetic.
