Ioan Holender: "Am ajuns pe ulitele artei ca un om ratat"

"Am ajuns pe ulitele artei ca un om ratat, exmatriculat de la Politehnica", isi aminteste directorul Operei din Viena, care mai afirma ca a plecat "nu pentru a trai in Occident, ci pentru a supravietui".

"Un om ratat, care si-a pierdut limba pe care o iubea, care a pierdut tot, din cauza circumstantelor politice" - asta credea Ioan Holender despre sine insusi, la 24 de ani, cand a fost nevoit sa-si paraseasca tara. "La 30 de ani eram ca o frunza in vant", mai spune acesta.

Ioan Holender a marturisit ca a avut si vise implinite de-a lungul vietii. Unul dintre acestea a fost sa cante alaturi de Pavarotti pe scena Operei din Timisoara, iar acest vis a devenit realitate. "Tarul Holender" - asa l-a numit Pavarotti pe timisoreanul care a devenit directorul Operei din Viena.

A doua persoana ca importanta in stat dupa cancelar, dupa cum considera unii, Ioan Holender este de 20 de ani directorul Operei din Viena si, desi modul sau de a conduce este considerat de multi foarte original, timisoreanului i s-au prelungit contractele de patru ori, sub trei guverne diferite.

Holender recunoaste el insusi ca modul sau de a conduce Opera este unul "personal". De-a lungul timpului a fost atacat extrem de dur, acuzat de "romanizarea" Operei din Viena si de faptul ca, daca e sa se sfatuiasca vreodata cu cineva, acela e doar Dumnezeu. Holender crede ca este in acelasi timp si manager si artist, pentru ca, a conduce o institutie care are incasari de aproximativ 140.000 de euro pe noapte, trebuie sa ai si calitati de manager.

In ceea ce priveste evolutia Romaniei si a societatii romanesti in acesti ultimi 20 de ani, Ioan Holender crede ca "oamenii au devenit maturi si responsabili". De asemenea, dupa inca 20 de ani, Holender spera ca romanii sa aiba o constiinta de sine mai pronuntata, "sa ne reintoarcem la noi, pentru ca nu putem fi "decit ceea ce suntem". Directorul Operei din Viena spera ca, in anii cevor urma, oamenii de valoare reala se vor interesa mai mult de politica, pentru ca numai prin implicarea acestora exista sansa de a schimba cu adevarat societatea.