Era in umbra, dar la un moment dat a reusit sa ridice cortina si a socat cu “Eu cand vreau sa fluier, fluier", bucurandu-se de cele mai bune recenzii. Ziarul german Spiegel il descria sublim: „Este un film mic, dar mai bun decat Scorsese. Florin Serban si actorul George Pistereanu surprind spiritul tineretei, intre visuri si tristete".
Daca nu ai vazut “Eu cand vreau sa fluier, fluier!", atunci ai tinut post de la istoria cinematografiei. Daca nu ai avut sansa sa-l cunosti pe Florin Serban, ai sansa de a-i surprinde cateva ganduri in randurile de mai jos.
Cum e Florin Serban dicolo de eticheta de regizor?
Florin Serban: Nu stiu, cred ca ar trebui intrebati prietenii.
Ai folosit pentru filmul “Eu cand vreau sa fluier, fluier" oameni obisnuiti, nu actori. Care a fost declaratia de stil pe care ai dorit sa o faci prin aceasta alegere?
Florin Serban: Nu a fost o declaratie de stil. A face film pentru a face o declaratie de stil, sau a face o alegere artistica de dragul unui stil mi se pare minor si total gresit. In ce ma priveste, “forma semnificativa" nu inseamna decat un concept gol de continut. Nu sunt interesat de aspectele formale. Tot ce e forma trebuie sa stea in slujba a ceva mai inalt, iar pentru mine aceasta e povestea.
Am folosit ne-profesionisti fiindca povestea cerea. Nu am vrut sa spun o “poveste de puscarie", nu ma interesa. Vroiam sa spun povestea unui adolescent care dintr-un motiv sau altul a ajuns in puscarie. Si atunci, puscaria trecea pe planul doi sau trei in naratiune. Totusi, desi stearsa in naratiune ca si conflict, ea constituie un background care trebuia sa fie prezent sub aspect vizual. Si cea mai buna solutie au fost chipurile. Chipuri puternice, care spun o poveste, care dintr-o privire iti desfasoara o istorie in care se gaseste violenta, umilinta, lipsa de speranta.
Cum se vede industria filmului romanesc prin ochii tai?
Florin Serban: In ultimii ani s-au intamplat multe in filmul romanesc. In momentul asta cred ca e o industrie care functioneaza mai bine decat altele, are rezultate si care incet-incet recupereaza terenul pierdut la inceputul anilor ’90 cand datorita unor filme romanesti publicul autohton a fost aungat din salile de cinema.
Cred insa ca ne aflam intr-un punct de cotitura in momentul asta. In Parlament s-a strecurat o noua lege a cinematografiei propusa de Sergiu Nicolaescu. Aceasta lege arunca cinematografia romaneasca inapoi cu 30 de ani. A trecut aproape neobservata si necomentata de Senat si acum isi asteapta intrarea la Camera Deputatilor. Daca legea asta trece si este promulgata in forma actuala, intr-un an nu va mai exista cinematografie romaneasca, doar filme marca “Sergiu Nicolaescu" facute de dumnealui sau de altii.
Daca nu ai vazut “Eu cand vreau sa fluier, fluier!", atunci ai tinut post de la istoria cinematografiei. Daca nu ai avut sansa sa-l cunosti pe Florin Serban, ai sansa de a-i surprinde cateva ganduri in randurile de mai jos.
Cum e Florin Serban dicolo de eticheta de regizor?
Florin Serban: Nu stiu, cred ca ar trebui intrebati prietenii.
Ai folosit pentru filmul “Eu cand vreau sa fluier, fluier" oameni obisnuiti, nu actori. Care a fost declaratia de stil pe care ai dorit sa o faci prin aceasta alegere?
Florin Serban: Nu a fost o declaratie de stil. A face film pentru a face o declaratie de stil, sau a face o alegere artistica de dragul unui stil mi se pare minor si total gresit. In ce ma priveste, “forma semnificativa" nu inseamna decat un concept gol de continut. Nu sunt interesat de aspectele formale. Tot ce e forma trebuie sa stea in slujba a ceva mai inalt, iar pentru mine aceasta e povestea.
Am folosit ne-profesionisti fiindca povestea cerea. Nu am vrut sa spun o “poveste de puscarie", nu ma interesa. Vroiam sa spun povestea unui adolescent care dintr-un motiv sau altul a ajuns in puscarie. Si atunci, puscaria trecea pe planul doi sau trei in naratiune. Totusi, desi stearsa in naratiune ca si conflict, ea constituie un background care trebuia sa fie prezent sub aspect vizual. Si cea mai buna solutie au fost chipurile. Chipuri puternice, care spun o poveste, care dintr-o privire iti desfasoara o istorie in care se gaseste violenta, umilinta, lipsa de speranta.
Cum se vede industria filmului romanesc prin ochii tai?
Florin Serban: In ultimii ani s-au intamplat multe in filmul romanesc. In momentul asta cred ca e o industrie care functioneaza mai bine decat altele, are rezultate si care incet-incet recupereaza terenul pierdut la inceputul anilor ’90 cand datorita unor filme romanesti publicul autohton a fost aungat din salile de cinema.
Cred insa ca ne aflam intr-un punct de cotitura in momentul asta. In Parlament s-a strecurat o noua lege a cinematografiei propusa de Sergiu Nicolaescu. Aceasta lege arunca cinematografia romaneasca inapoi cu 30 de ani. A trecut aproape neobservata si necomentata de Senat si acum isi asteapta intrarea la Camera Deputatilor. Daca legea asta trece si este promulgata in forma actuala, intr-un an nu va mai exista cinematografie romaneasca, doar filme marca “Sergiu Nicolaescu" facute de dumnealui sau de altii.
Care a fost cel mai mare vis al tau, pe care l-ai avut inca din timpul facultatii sau chiar mai devreme? S-a materializat?
Florin Serban: Cel mai mare vis… Sa fac film, sa am oameni in sala pe care sa ii emotionez, oameni care sa imi asculte povestea si sa se lase purtati de mine. Nu stiu daca s-a realizat, dar se realizeaza.
Dupa ce ai fost premiat cu ursul de argint la Berlinala, ti s-au deschis mai multe usi? Ai reusit sa facilitezi cumva dezvoltarea unor proiecte?
Florin Serban: Da, asta e marele avantaj personal al obtinerii unui premiu important: te ajuta la urmatorul proiect.
Ai facut filosofie si hermeneutica in Romania si regie si film in America. Te-au modelat intr-un fel aceste experiente?
Florin Serban: Am facut regie de film si in Romania. Da, fireste ca m-au modelat. Tot ce ni se intampla, bine sau rau, frumos sau urat isi lasa urma in sufletul nostru, in mintea noastra, pe pielea noastra. Suntem cu ochi, cu maini, cu sperante si vise produsul nostru si al alegerilor noastre. Cum si in ce fel imi e imposibil sa spun, nu pot sa decelez.
Daca ai regiza un film despre si cu femei, ce tema ar avea? Despre ce ar putea fi?
Florin Serban: O poveste de dragoste. Unul din urmatoarele mele filme este asa. Scriu acum la el.
Ce proiecte de viitor ai? Ce ne pregatesti?
Florin Serban: Pe langa povestea de dragoste pe care am pomenit-o, am deschis o scoala de actorie care se numeste… Scoala de Actorie. I-am facut site-ul (www.scoaladeactorie.ro), incep cursurile in cateva saptamani, am facut deja primele runde de interviuri, au fost selectati deja cei admisi. E o scoala atat pentru cei care vor sa devina actori, cat si pentru cei care vor sa lucreze cu ei insisi intr-un fel in care nu au mai facut-o pana acum. Au venit foarte multi doritori, mult mai multi decat ma asteptam, astfel incat a trebuit sa suplimentez grupele pe care le programasem initial. Au fost 10 pe loc.
Mesajul tau pentru cititoarea Feminis.ro
Florin Serban: Inchide ochii si urmeaza-ti visul.
Florin Serban: Cel mai mare vis… Sa fac film, sa am oameni in sala pe care sa ii emotionez, oameni care sa imi asculte povestea si sa se lase purtati de mine. Nu stiu daca s-a realizat, dar se realizeaza.
Dupa ce ai fost premiat cu ursul de argint la Berlinala, ti s-au deschis mai multe usi? Ai reusit sa facilitezi cumva dezvoltarea unor proiecte?
Florin Serban: Da, asta e marele avantaj personal al obtinerii unui premiu important: te ajuta la urmatorul proiect.
Ai facut filosofie si hermeneutica in Romania si regie si film in America. Te-au modelat intr-un fel aceste experiente?
Florin Serban: Am facut regie de film si in Romania. Da, fireste ca m-au modelat. Tot ce ni se intampla, bine sau rau, frumos sau urat isi lasa urma in sufletul nostru, in mintea noastra, pe pielea noastra. Suntem cu ochi, cu maini, cu sperante si vise produsul nostru si al alegerilor noastre. Cum si in ce fel imi e imposibil sa spun, nu pot sa decelez.
Daca ai regiza un film despre si cu femei, ce tema ar avea? Despre ce ar putea fi?
Florin Serban: O poveste de dragoste. Unul din urmatoarele mele filme este asa. Scriu acum la el.
Ce proiecte de viitor ai? Ce ne pregatesti?
Florin Serban: Pe langa povestea de dragoste pe care am pomenit-o, am deschis o scoala de actorie care se numeste… Scoala de Actorie. I-am facut site-ul (www.scoaladeactorie.ro), incep cursurile in cateva saptamani, am facut deja primele runde de interviuri, au fost selectati deja cei admisi. E o scoala atat pentru cei care vor sa devina actori, cat si pentru cei care vor sa lucreze cu ei insisi intr-un fel in care nu au mai facut-o pana acum. Au venit foarte multi doritori, mult mai multi decat ma asteptam, astfel incat a trebuit sa suplimentez grupele pe care le programasem initial. Au fost 10 pe loc.
Mesajul tau pentru cititoarea Feminis.ro
Florin Serban: Inchide ochii si urmeaza-ti visul.
Agentiile de Publicitate isi deschid portile pentru o noapte
Face Hunter - la vanatoare de tinute in Bucuresti
