Ia-mi si mie o carte!

 Intr-o dimineata, duminica dimineata, in fata unei biserici, lume multa. Ceva obisnuit. De ziua Domnului  se gasesc destui oameni care sa raspunda invitatiei Lui. Unii se duc din obisnuinta, au si scaune cu numele lor, altii din prea multa plictiseala in viata lor. Sunt insa si multi care vin cu bucurie si dragoste. Dar si altii care spera ca vor primi un banut sau macar o bucata de paine. Printre acestia din urma se gasesc intotdeauna si copii. Evident cei mai multi sunt tigani. Copii pe care nu ii privesti niciodata cu bucurie. Ei sunt copiii rai, copiii murdari, imputitii, hotii de azi, criminalii de maine..  Copii pe care iti permiti sa-i certi, sa-i strangi de brat, sa-i alungi cu doua suturi in fund. Copii despre care nu stii nimic altceva. Nu poate fi nimic altceva de stiut. Copiii de care iti este frica. Si ei stiu asta. De aceea cer cu agresivitate, pretind. Nu ii inspaimanta deloc privirea ta dura, dispretuitoare. Ei oricum nu te stiu altfel.

Copilul meu are un an jumate. I-am cumparat cel mai bun carucior posibil. Il plimb de colo colo prin fata bisericii. Copilul rontaie un covrigel. Rugaciunile mele sunt de multumire..

Deodata, in fata mea, o jegoasa mica. Ce urat miroase! Ma priveste cu ochi de lup si-mi cere cu glas de catelus un banut. In difuzor vocea preotului :
Iubiti credinciosi, nu mai dati bani celor ce va cer la biserica! Nu mai incurajati cersetoria!
Vezi? Nu pot sa-ti dau nici un banut. Daca asa zice parintele.  
Zambesc in sinea mea, amuzata fiind de intamplare.
Copilul murdar stie ca e facut sah mat. Pleaca imediat fara sa mai spuna ceva.
Gata, am scapat.Ha! Ha! Ha!

Brusc ma loveste in moalele capului o convorbire telefonica mai veche. A existat  o vreme foarte grea in  viata mea cand n-am ajuns sa cersesc in strada  pentru ca ... aveam prieteni. Si totusi  cateva saptamani  am fost la un pas… "Mama, da si tu de pomana un castron cu ..."  Auzisem ca asa ar fi facut o mama pentru copilul ei pe care il credea mort. Eu eram asa de departe de ea ca era ca si cum as fi fost.. Vroiam sa fac o gluma.  Abia apoi mi-am dat seama ce-am zis. Mama a plans.

Ei bine, si acum?  Clipa asta ma intepeneste. Nu mai pot iesi din ea decat daca.. Privirea ratacita  imi este smulsa de o taraba cu carti din curtea bisericii. Coperti colorate cu copii fericiti si frumos imbracati. Aleg cea mai frumoasa carte, cu cele mai frumoase coperti, cu cele mai frumoase pagini colorate. Mainile imi tremura de bucurie si de nerabdare. Sa o daruiesc cat mai repede jegoasei mici! Sa nu plece! O gasesc , se invarte de colo colo.
Ce faci?  Vorbesc cu mine. Nu e usor. 
Cum te cheama?
Copila ma priveste nedumerita, neincrezatoare, usor speriata..
Mita
Imi dau seama ca nu am ce sa o mai intreb. Ii intind cartea.
Uite, e pentru tine! Sper sa-ti placa.
Vocea imi tremura groaznic. Tinem amandoua pentru o secunda in maini o carte. Plec repede, nu stiu ce altceva as mai putea face. Imping caruciorul si ma duc asa aiurea. Imi vine sa intru in pamant. Parca mi-e rusine…Nu apuc sa ma dezmeticesc prea mult. Aproape ca se lipeste de mine un alt ciuf naclaiat. Imi sopteste  incet:

Ia-mi si mie o carte!

Ma roaga. Nu cere, nu pretinde. Ma roaga. Cu tot sufletul ei. Vad in clipa aia doar doi ochi mari, flamanzi dupa o carte.
Stai aici, asteapta-ma!
Alerg de nebuna la taraba cu carti. Le-as cumpara pe toate. Ma intorc si ii dau cartea. Capul imi plesneste de emotie. Fetita imi multumeste. Dispare imediat.
Ce faci, doamna? Asta ne mai lipsete. Numai de tigani nu aveam grija acum.
Lasati doamna tiganii astia nenorociti! Mama lor! 
 Oamenii isi intrerup rugaciunile. Aud iar. Mama lor!  Si nu ma mai intereseaza ce spun.

Fetitele  lasa balta cersitul si sar intr-un tarc cu iarba din fata curtii bisericii. Aseaza frumos cartile pe picioare, ca pe niste lucruri de mare pret si intra in lumea minunata a povestilor. Nu stiu inca sa citeasca dar inteleg destul din pozele frumos colorate . Literele din dreptul fiecarei poze poate le vor pricepe mai tarziu. Poate vor fi curioase. Nu stiu. Le privesc ca prin ceata.
Vad o mana intinsa spre ele. Cineva le daruieste un mic ursulet de plastic. Cineva stie sa dea  fara sa i se ceara.  

Ii multumesc lui Dumnezeu.

Foto : Vilia Lupu