Gospo-diva pentru un weekend: Un experiment reusit!

Acum, gospodaritul, chiar si cel benevol, de drag, ramane o activitate aproape exclusiv de weekend. Cum spuneam insa, termenul e mult mai bine primit azi decat ieri. Sa fie de vina Nevestele Disperate cu Bree Van De Kamp, Martha Stewart cu show-ul ei preluat de ceva timp si de Euforia TV? Sau isteria produsa in ultimul timp de tot ce inseamna organic si "hand-made"? Habar n-am. Intrebarea mea nu e de ce?, ci cum?. Cum de imi plac disciplina si curatenia atat de mult daca nu sunt in stare nici sa ma supun si nici sa o mentin? Intotdeauna mi-au placut oamenii punctuali, ordonati, consecventi. E o pseudo-atractie oarecum explicabila: e vorba de contraste. Dar nu as vrea sa fiu cu ei, ci sa fiu ei, macar 8, hai 4 din 24 conectatata la ordine, disciplina si curatenie. Si uite asa s-a nascut cel mai nou experiment de weekend la care m-am auto-supus. Iata ce-a iesit.

Sambata: prima zi de gospodarit

Cu o seara inainte mi-am propus sa ma trezesc la 06.45. Nici mai tarziu, nici mai devreme. Asta e ora la care se trezeste Cori Gramescu, una dintre persoanele acelea organizate si consecvente fata de care manifest acea atractie pe care am incercat sa o explic mai sus. Sapte fara un sfert. Asa zice ea pe videoblogul ei. Iar cand Cori zice, poporul avid dupa wellness executa. De trezit m-am trezit eu la si 45, dar am sarit din pat pe la fara 5. Obiectiv aproape ireprosabil indeplinit!

Urmatoarea provocare, misiunea mic-dejun. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu prima care se trezeste si pune inconicul ibric de cafea pe foc. Un gest aproape religios, chiar si la noi in casa, unde singura certitudie e haosul. Zis si facut. Nici nu va pot povesti ce satisfactie am avut cand usor usor, toti, cu mic cu mare s-au lasat purtati de aroma cafelei pana la bucatarie. Cu mersul lor alene, si totusi parca telghidat, indraznesc sa spun ca-mi aduceau cumva aminte de turma de zombies din Dawn of The Dead. Declicul s-a produs bineinteles dupa prima inghititura de licoare magica, ca in episodul acela din Dexter’s Lab in care parintii nu mai puteau functiona deoarece copii bausera cu o zi inainte toata cafeaua. Nu mica le-a fost mirarea cand au descoperit pe masa 5 farfurii in care sa lafaia, portionat, un mic dejun englezesc in varianta romaneasca, cu ochiuri, costita rumenita, paine proaspata unsa cu unt si cu gem... ce mai, cosmarul oricarui ficat... stins cu cate o ceasca de ceai negru, sortiment Earl Grey (nu la plic, ci plante “pe bune”, in cutie de inox, dichisita). Feedback-ul a fost pozitiv, alternand de la  “Ce s-a intamplat?” pana la “Esti buna de maritat”. S-o creada ei! (Pana atunci am promis ca invat sa fac sarmale).

Partea cea mai buna cu sculatul devreme e ca ai atata timp la dispozitie pana la pranz. Oricat de infantil ar suna, e incredibil. La 09:00 eram deja cu catelusa mea, Cara (semnalmente: coker spaniel, 9 ani), la tuns. Stiu, o experienta nu tocmai placuta nici pentru patruped, nici pentru stapan, cu atat mai mult cu cat catelul e coker, deci foarte latos, batran si obez. Dupa o ora si ceva de scancete si foiala aveam in fata ochilor blana cat inca pentru doi catei fictivi de talie mica, dar si una bucata catel real proaspat tuns!

Ora 11:30. Acasa, in bucatarie, cu cartofii clipocind in timp ce se rumeneau in tigaie si nazdravanul meu televizoras din bucatarie, despre care v-am mai povestit, dat la maxim. Pe Pro Cinema, Familia Bundy. Sezonul opt cred, fara Buck si cu Kelly tunsa scurt. In timp ce tai rosiile pentru salata realizez cat de mult empatizez cu Al Bundy si aspiratiile lui modeste la o viata mai buna: o nevasta macar cumsecade daca nu iubitoare si doi copii cuminti, o casa curata si o masa calda. Nici ca si-ar putea dori mai mult un om care munceste cat pentru patru. Oftez si trag aer in piept. Salata este gata, cartofii la fel... copanelele inca se rumenesc. Nu e o masa impresionanta, dar totul arata si miroase copios. Si e muncit: manopera 100% eu.

Sambata seara mi-am rezervat-o unor munci oarecum herculiene de birou luate de terminat acasa. Nu mi-a mai ramas timp pentru curatenia pe care mi-o propusesem s-o fac in camera mea si in bai, operatiune care-mi statea pe cap inca de dimineata. La patru dupa-amiaza am intampinat lumea din casa cu o cana de ceai, cu lapte sau zahar la alegere. So British of me, again.

Duminica: a doua si ultima zi de gospodarit

Partea cu trezitul de dimineata mi-a reusit mai bine decat ieri. La 06:45 eram deja in picioare si deschideam larg ferestrele. Cateva exercitii de inviorare iar zece minute mai tarziu eram deja cu Cara afara. Si nu, nu a fost vorba de o asteptare de cateva minute urmata de un tusti in casa. Am facut o plimbare in toata regula, pana la parc si inapoi. A trebuit sa facem cale intoarsa pentru ca riscau sa ne incolteasca niste maidanezi.

07:30. Mic dejun ceva mai sanatos, cu salata asortata, paine prajita cu unt si – surpriza! - orez cu lapte (facut din parti egale de lapte si orez, la aragaz. Nu din “comert”). Ii simt deja pe ai mei cum incep sa se invete. Din pacate, insa, nu e timp de mai multe. Il iau pe tata de-o aripa si tragem o fuga la cumparaturi de sezon. Nu shopping, mai degraba groceries. Ingredientele pentru salata boeuf, carne tocata pentru sarmale... stiti voi. Din fericire nu a fost chiar atat de aglomerat pe cat ne asteptam si am terminat intr-o ora.

10:30: Curatenie. Mica, modesta, atat cat mi-a permis timpul, cu promisiunea ca o voi relua si aprofunda la prima ora in dimineata de Ajun. Am curatat baile si am facut ordine atat cat camera mea sa arate decent. Cea mai dificila parte: dedesubturile. Spuma, perii, bureti abrazivi si munca cat cuprinde. Dupa 30 de minute de frecat fara oprire, gresia si faianta din bai arata muuult mai bine iar mie aproape ca nu-mi mai vine sa ies din baie. Din pacate insa, va trebui.

Pranzul la ora 12:00 se muta la ora 13:00 ca sa am timp sa testez o reteta de-a lui Jamie Oliver pe care o tot tin in stand by de vreo jumatate de an. Porc dulce acrisor, gatit in wok, cu garnitura de orez. Rapid, relativ usor si gustos. Si destul de aratos. Am imortalizat momentul printr-o fotografie, cu gandul sa ma laud apoi cu acest experiment in experiment. 

Seara a trecut pe nesimtite. Asa se intampla cand te inhami la gesturi nobile. Ca o sora mai mare ce sunt, am ajutat-o pe cea mica sa-si faca ordine in dulapul de haine. Bineinteles, aproape ca era sa bat in retragere dupa primul sfert de ora si nici doua rafturi "indeplinite", dar m-am tinut tare. Ce a rezultat a fost doua mormane de haine mititele, de dat de pomana, lucru pe care urmeaza sa-l facem cel mai probabil in timp ce tu citesti cronica acestui experiment. Ah, si, desigur, o sora nedumerita la ideea ca dulapul ei e acum aproape gol. Las' ca i-l umplu Mosii numaidecat!

Concluzii la final de weekend gospodaresc:

- Cine se scoala de dimineata departe ajunge... sau macar pana la Kaufland. Dar, credeti-ma pe cuvant, tot conteaza. Cand cineva mi-a spus ca sculatul in zori te umple de energie pozitiva n-am prea crezut. Acum, insa, stiu!

- Nimic nu se compara cu sentimentul acela inexplicabil care insoteste orice mancarica, fie ea cat de mica, care-ti reuseste. Iar laudele, nu mai zic!

- Te ajuta sa-ti pui ordine in ganduri. Nu radeti, gospodareala chiar are valoare terapeutica si o recomand calduros (cu moderatie dar cu consecventa) oricui.