Sotii de diplomati: Daciana Branea, jurnalistul devenit observator al lumii diplomatice

Cum se regaseste un jurnalist, obisnuit sa observe totul printr-un ochi critic, in mediul diplomatic, uneori rigid?

"Ochiul critic" odata deschis nu se mai inchide niciodata. Oriunde te-ai afla, continui sa observi, sa faci conexiuni si deductii, sa interpretezi si... simti nevoia sa comentezi, sa exprimi opinii, sa critici. Nu intotdeauna esti insa chemat sa faci acest lucru, si atunci trebuie sa te multumesti vrand-nevrand cu placerea observatiei.

Nu articole as scrie despre aceasta lume – care chiar este o lume in sine, populata cu figuri dintre cele mai diverse si mai interesante, prinse in relatii complicate – nu articole as scrie, ci un roman.

Iata si o intrebare la care mi-e foarte usor sa raspund: explicatia este aceea ca directorul ICR-Varsovia poate fi gasit, la birou sau la evenimentele organizate de institut, la cele mai neasteptate ore, in toate zilele saptamanii, inclusiv majoritatea week-end-urilor. Atlfel spus, explicatia este aceea ca ne intalnim mai des la spectacole, concerte, vernisaje, lecturi de carte, receptii oficiale decat in propriul living room...

In cate tari ati stat pana acum? Care dintre ele a avut un impact mai mare si de ce?

Suntem la prima noastra misiune in exterior, asa ca intrebarea asta astept sa mi-o puneti din nou peste cativa ani. S-ar putea sa va raspund atunci ca fiecare misiune e la fel de importanta, caci marele tablou al imaginii Romaniei in strainatate este alcatuit din nenumarate detalii, iar pentru ca intregul sa arate bine, fiecare amanunt conteaza.

Primii oameni cu care am intrat in legatura au fost oameni din mediile culturale poloneze, pe care, intr-o circumstanta sau alta, ii cunoscusem inainte de venirea la Varsovia. Ca sa va dau cateva nume: Adam Michnik, care nu cred ca mai are nevoie in Romania de nici o introducere, scriitorii Pawel Huelle, Olga Tokarczuk, Andrzej Stasiuk, extraordinarul animator cultural Krzysztof Czyzewski, care se ingrijeste, prin intermediul Fundatiei "Pogranicze", de gestionarea mostenirii patrimoniale a lui Czeslaw Milosz s.a.m.d. A fost asadar vorba nu de o stabilire de contacte, ci de o serie de reintalniri. Am inceput imediat, pornind de la aceste relatii preexistente, dezvoltarea retelei de parteneri, dar si de prieteni ai institutului. In timp, si prietenii nostri s-au inmultit.

Cum e sa lasi familia si prietenii in urma si sa te stabilesti intr-o tara straina?

E ca un fel de moarte. Impachetezi obiecte, renunti, tragi jaluzele, incui usi, dispari. Din fericire, insa, dupa ce ajungi "dincolo", ai la indemana telefonul, internetul, posta rapida, deci comunicarea nu se intrerupe.

Urmariti anumite site-uri / bloguri (straine / romanesti) pentru a va informa sau deconecta?

Incerc sa ma tin la curent cu ce se petrece in tara urmarind jurnalele de stiri la televizor (m-am asigurat inca din primele zile petrecute in noua noastra casa ca vom putea vedea canalele romanesti) si citind presa romaneasca, de la ziare la revistele culturale. Presa cotidiana o citesc pe net, iar revistele ne sunt trimise la institut, unde ingroasa luna de luna colectiile din biblioteca.

Aveti o cariera editoriala de succes. Cum se impaca ea cu rolul dumneavoastra de sotie de diplomat roman? Aveti impresia ca ati pus pentru o perioada cariera dumneavoastra pe planul al doilea?

In ce ma priveste, pedagogia modestiei, a cedarii prim-planului in favoarea altora, a inceput o data cu nasterea fiicei noastre, acum aproape zece ani. Ma simt insa destul de confortabil in aceasta situatie – in care se incadreaza si faptul ca am lasat pentru o vreme la o parte ceea ce s-ar numi cariera proprie pentru a-mi urma sotul – intrucat e vorba despre oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Altminteri, experienta mea editoriala, ca si cea de vechi ONG-ist cultural, ma recomanda drept un candidat redutabil la activitati de voluntariat pentru ICR-Varsovia ori de cate ori e nevoie.

Dincolo de gluma, trebuie sa spun ca sotiile/sotii diplomatilor trimisi in misiune in strainatate se confrunta, dupa plecarea la post, cu o multime de probleme: de la reorganizarea vietii de zi cu zi a familiei intr-un mediu nou, diferit – adesea nu intr-una din limbile de circulatie internationala – cu tot ce presupune aceasta (inclusiv integrarea copiilor in programe scolare si apelarea la serviciile de sanatate), pana la pierderea propriului loc de munca sau intreruperea serviciului. Iata de ce consider cu adevarat laudabila initiativa infiintarii Asociatiei a Partenerilor Diplomatilor Romani, menita sa vina in sprijinul tuturor sotiilor/sotilor de diplomati si sa gaseasca solutii pentru provocarile la care acestia sunt supusi. Imi doresc ca ea sa se consolideze si sa se dezvolte cat mai mult, pe modelul asociatiilor similare din tarile occidentale, care au deja in urma decenii de activitate eficienta.

Ati putea sa ne descrieti o intamplare amuzanta sau inedita legata de sederea dumneavoastra in Polonia?

Intamplarea pe care as vrea s-o povestesc este de fapt un sir de intamplari asemanatoare. In perioada imediat urmatoare mutarii noastre la Varsovia, am umblat enorm prin oras cu harta in mana, pe jos, dar si cu tramvaiul sau cu autobuzul, incercand sa-l cunosc, sa ma obisnuiesc cu spiritul si ritmurile lui. Ei bine, abia reuseam sa-mi fixez in minte niste trasee, ca in ziua urmatoare ma urcam in tramvai pentru a ma duce intr-o directie si ajungeam, nu fara uimire, in cu totul alta parte.

Mi-a trebuit ceva perspicacitate, in confuzia inceputului, ca sa pricep ca in Varsovia traseele mijloacelor de transport se pot schimba imprevizibil de la o zi la alta, ba chiar ca asta se intampla foarte des. Un drum in lucru, o sosea care se reasfalteaza, o linie care se inlocuieste – si placutele cu numerele tramvaielor sau autobuzelor ce trec prin statie sunt inlocuite cu altele, pe ferestre apare misteriosul anunt pe fond galben "Trasa zmieniona", potecile nu se bifurca, ci se incurca de-a dreptul, mai ceva ca-n proza lui Borges. In scurta vreme, am invatat insa sa le descurc si lucrurile au mers de atunci inainte... ca pe roate. Am pastrat totusi vie prima impresie si-am facut din orasul drumurilor care se schimba neincetat o metafora de uz personal pentru aceasta capitala a surprizelor.

Va voi raspunde scurt, pastrandu-ma prin coincidenta in acelasi registru al miscarii: in plina transformare.

Care este cartea pe care o puteti reciti oricand? De ce?

Nu pot reciti oricand nici o carte. Cititul si recititul, cand nu sunt activitati profesionale, sunt legate pentru mine fie de context, fie de stare, fie de anumite preocupari. Ca sa incerc totusi un raspuns concret, sa zicem ca as putea reciti aproape oricand, cu delicii, cartile unui mare prozator ceh care sper sa fie frecventat si la noi din ce in ce mai mult: Bohumil Hrabal. De ce? Fiindca in ele colcaie viata adevarata si abunda personajele marunte, marginale, inadaptabile, de o umanitate profunda si calda. Fiindca sunt pline de invataminte pentru societatea noastra, a central si est-europenilor, crescuta pe ruinele asa-zisului bloc comunist. Fiindca sunt insuportabil de vesele si de triste in acelasi timp.

Cu ce personalitati culturale romanesti va mandriti?

Mi se umple inima de emotie la fiecare succes al oricarui scriitor, artist, regizor, actor, muzician roman, obtinut in Polonia sau oriunde in afara tarii. Nu voi putea sa uit prezenta lui Cristian Mungiu cu celebrul 4,3,2 anul trecut la Wroclaw, in deschiderea Festivalului International de Film "Nowe Horizonty": sala arhiplina amutita pur si simplu, spectatorii care au uitat sa respire pe toata durata proiectiei, aplauzele delirante de la final.

 

Dar nu voi putea uita nici reactia salii la spectacolul exceptional al Ansamblului "Pro Contemporania" din cadrul Festivalului International de Muzica "Toamna varsoviana" din 2007, nici evolutia la fel de impresionanta a Ansamblului "Profil" condus de Dan Dediu la editia de anul acesta, nici interesul starnit de vernisajul expozitiei "Dada Est. Contexte romanesti ale dadaismului" la Galeria Nationala de Arta Contemporana "Zacheta" in primavara lui 2008, nici transa abatuta asupra publicului de catre jazz-istii sau DJ-ii romani in cele mai tari cluburi poloneze.

 

Ma opresc aici nu pentru ca n-as putea aminti multe alte exemple, ci pentru a trage o foarte optimista concluzie: avem fara indoiala ce sa aratam lumii (si) in domeniul cultural, trebuie doar sa o facem cu entuziasm si cu profesionalism.