Cand eram tinere, Marlo Thomas ne-a cantat sa ne acceptam unul pe altul si diferentele noastre. Dar apoi am imbatranit si am inceput sa cantam pe alt ton. Am incetat sa ne celebram deciziile celuilalt in viata si am inceput sa le calificam. Este acceptarea un concept atat de copilaresc si am avut dreptate tot timpul? Cand am incetat sa fim liberi, sa fim tu si eu?
Treaba e ca, uneori, este greu sa vorbesti in papucii unei femei singure, de aceea avem nevoie de unii foarte speciali acum si atunci ca sa facem o plimbare un pic mai amuzanta.
Femeia care cheltuieste 485$ pe o pereche de pantofi si care se casatoreste cu ea insasi. Femeia care are casa si copii si sot si care prefera sa investeasca in aceasta institutie a familiei. A fi singura cu tine, a investi in tine, a te preocupa de tine. Poate ca tendinta unora este de a deplange pe una sau pe alta. Ceea ce face cealalta nu este nicidecum ceva de inteles, ceva de acceptat. Este dificil pentru ca lucrurile sa decurga astfel.
Pare sa existe o lupta ascunsa, eterna intre femeia casatorita si femeia single. Punctul uneia de vedere o condamna pe celalalta. Nu te-ai casatorit - poate ca societatea te condamna pentru asta, iar cand spun condamna nu ai de platit vreo amenda ci ai de suportat anumite pareri negative.
Cand am incetat sa fim liberi, sa fim eu si tu? Atunci cand ne-am plasat intr-o categorie si am negat si refuzat cealalta categorie. Atunci cand renuntam la o parte din noi – fie la partea de a fi cu noi insine, fie la partea de a fi cu celalalt. Atunci nu mai are decat de condamnat? Motivul condamnarii? Banuiesc ca este dat de regretul si pierderea partii absente, a celei de a fi cu ea sau cu celalalt. Multi oameni condamna ceea ce nu pot avea si isi doresc. Este firesc sa fie asa. Altfel ar fi de acceptat durerea, suferinta, pierderea unei dorinte - este mai simplu sa spui "eu nu imi doresc". Dar daca iti spui asta si simti altceva esti intr-o mare dilema iar atunci ai nevoie de un mare efort. Cu cat vei condamna mai mult, cu atat forta care iti va reprima propria dorinta va fi mai mare.
Intr-un fel, episodul spune cam asa "nu poti sa ai si pantofi de 485$ si 2 copii". Si eu am vazut in episod 4 opinii diferite:
1. Poti sa te simti bine singura (Carrie), poti sa te rasfeti, sa iti cumperi pentru tine si nu pentru a arata mai bine in ochii unui eventual partener.
2. Charlotte – poti sa fii cu cineva, sa iti doresti ca acel cineva sa fie in largul sau dar sa simti ca nu prea are loc in casa ta. Si atunci pliculetul cu ceai devine o acuza principala. In cate cupluri se intampla lucrul acesta? Mult mai multe decat credeti.
3.Samantha – prefera sa declanseze o campanie impotriva a ceea ce condamna – copilul, care este permanent deranjant pentru ceilalti. Ea pare a duce o lupta pe care o va pierde.
4. Este loc pentru toate – Miranda are copil si isi construieste o relatie cu cineva. Fie si urmarind impreuna un serial sau cochetand la un interviu de chirias.
Alaturi de aceste variante sunt multe altele. Poate ar merita sa meditezi asupra acestor teme. Pana la urma ce este o femeie singura? Poate aflam impreuna.
La incheiere, un chestionar:
Ce este o femeie singura?
Varianta A: o femeie care se pretuieste si are grija de ea.
Varianta B: o femeie casatorita care simte ca sotul ei nu reuseste sa o inteleaga, priceapa, accepta obiceiurile, etc.
Varianta C: o femeie care uraste femeile casatorite, copiii, etc. orice care nu e suficient de liber.
Varianta D: o femeie care isi construieste relatii cu alte persoane dar care nu merge pana la capat.
Care ar fi raspunsul tau? Poti sa-l justifici pe forum.
Fara sot, dar cu copil!
Infidelitatea de la A la Z
