Femeia din spatele muzicii - Laura Coroianu

De unde vine dragostea pentru muzica, transpusa mai tarziu in meseria pe care v-ati ales-o?

Muzica am iubit-o de mica – cred ca am fost in corul scolii din clasa a II-a si apoi in formatia liceului ca solist vocal. Dar nu mi-a placut niciodata sa fiu pe scena, am preferat intotdeauna culisele!

Cum ati ajuns sa organizati evenimente muzicale? Care a fost parcursul? Ce v-ati spus dupa cel mai important mare concert organizat? Dar inainte de el?

Printr-o intamplare: ma angajasem la TVR in 1990 pe post de redactor/prezentator si faceam tot felul de emisiuni si reportaje, inclusiv una despre muzica intitulata "Rock Pop Bazar". In 1992 TVR a decis sa reinvie festivalul Cerbul de Aur si eu am fost cooptata ca producator pe relatia cu artistii, pentru ca ma ocupam de emisiuni muzicale, dar si pentru ca stiam bine engleza (absolvisem engleza-rusa). Nimeni nu stia cum se face un eveniment de o asemenea amploare, cu mari artisti internationali, asa ca am invatat din mers si slava Domnului ca au iesit editii minunate (va aduceti aminte de recitalurile Patriciei Kaas, Tom Jones, Ray Charles, James Brown ?)

In 1996 am plecat din tara, unde am revenit dupa 10 ani, timp in care am construit – alaturi de sotul/partenerul meu Guido Janssens - un business de organizare de evenimente si consultanta muzicala in Olanda. De acolo am colaborat in continuare cu Cerbul de Aur, aducand artisti ca Ricky Martin, Pink sau Simple Minds.

In 2005 ne-am dat seama ca piata romaneasca, pana atunci relativ "virgina" in ceea ce priveste concertele era pregatita sa primeasca evenimente mai mari si mai dese. Asa am ajuns sa aducem Depeche Mode in 2006 pe Lia Manoliu din Bucuresti cu un public platitor de 44.000 persoane. Cred ca pot numi acest concert ca fiind cel mai important nu numai pentru noi ca si companie cat si pentru dezvoltarea industriei de live entertainment din Romania. Ce mi-am spus inainte: eu eram sigura ca va fi un mare succes in timp ce toata lumea din jur spunea ca este IMPOSIBIL sa strangi atatia oameni (repet, platitori de bilet) la un concert. Ce mi-am spus dupa concert: acum mai trebuie sa facem si un festival!

 

Stiu ca activitatea dumneavoastra presupune un grad mare de risc: incepand cu riscurile financiare si continuand cu cele organizatorice si chiar cele legate de vreme. Cum ati invatat sa vi le asumati?

Ce e foarte amuzant e ca altfel detest jocurile de noroc si orice forma de gambling...

Riscul este totul in aceasta meserie, unde iti imaginezi ca aduci un anumit artist pentru un anumit public si esti (aproape) sigur ca vei vinde un numar de bilete. Pui la bataie uneori sume impresionante si apoi astepti cateva luni sa vezi daca asteptarile tale se confunda cu realitatea. Trebuie sa ai nervii flexibili ("tari" nu e un cuvant potrivit, orice e tare se poate rupe in acest business schimbator si influentat de multe necunoscute), sa poti gandi "in flux" si sa gandesti in perspectiva.

Aveti, cu siguranta, si artisti favoriti. Cati dintre ei s-au ridicat la inaltimea asteptarilor "fanului" din dvs. si cati dintre ei v-au dezamagit (nu numai ca prestatie scenica, poate ca si oameni sau profesionisti)?

Ii iubesc pe Depeche Mode si concertul lor mi-a mers la suflet – ii iubeam din liceu. In general insa nu fac concerte cu artistii mei favoriti, ci cu cei care au un public suficient de mare aici ca sa justifice investitia.

Cine se afla in topul listei de artisti pe care vreti sa ii aduceti in Romania? Si cine ati prefera sa nu (mai) faca parte din aceasta lista?

Nu am nicio lista neagra cu artisti. Anul acesta aducem deja la B'ESTFEST doi dintre artistii pe care ii indragesc, Moby si The Killers. In general as vrea sa ajungem in situatia in care toate turnele importante sa treaca si prin Romania.

Festivalul B'ESTFEST este unul din succesele cele mai notabile ale Emagic. Care au fost cele mai mari provocari si cele mai mari succese?

In mod ciudat in Romania ideea de festival era compromisa inainte de B'ESTFEST – poate si datorita puzderiei de pseudo-festivaluri (gen "festivalul berii") pe care multi o asociau cu o multime amorfa si necivilizata; eu sincer nu pot sa-mi dau cu parerea, neparticipand la asemenea evenimente. B'ESTFEST insa a demonstrat ca se poate asculta muzica foarte buna timp de 7-8 ore intr-o atmosfera frumoasa, alaturi de oameni frumosi (asta vine de la managerul unei trupe care s-a plimbat prin public anul trecut si a remarcat "what's up with all these beautiful people??!!"). Aici chiar imi vine sa parafrazez sloganul Academiei Catavencu: "pentru ca spectatorii nostri sunt mai frumosi si mai destepti decat ai lor".

Daca anul trecut am avut 60.000 de spectatori, anul acesta speram sa crestem cu inca 15-20%, in ciuda crizei financiare. Pana acum nu avem semnale ca biletele s-ar vinde mai slab, chiar dimpotriva. Vom mai face confirmari importante in line-up-ul B'ESTFEST in zilele urmatoare.

Explicati-ne, in cateva cuvinte, care este munca dumneavoastra de zi cu zi.

Mailuri, intalniri, telefoane, mailuri, intalniri, telefoane si tot asa.

De unde va trageti energia pentru atatea provocari, pentru un program aglomerat?

In primul rand – sa fim seriosi, am una dintre cele mai frumoase meserii din lume! Riscanta dar frumoasa. Mi-am transformat hobby-ul in profesie; nu stiu cata lume se poate lauda cu asta. Si, evident, am un sprijin de nadejde in familie: un sot si partener minunat, doi parinti cum as dori tuturor si un baietel de 4 ani care este mare fan Kaiser Chiefs si danseaza de-si rupe papucii de cate ori aude "Ruby Ruby".

Cum arata o zi din viata dumnevoastra?

Luka la gradinita, noi la birou pana seara, Luka vine de la gradinita si noi ajungem acasa. Incercam sa ne punem cat mai putine mese si obligatii seara ca sa stam cu el. De fapt, Guido si cu mine suntem extrem de putin mondeni. Iar in weekend de obicei se umple casa de prieteni si ma pot dedica celuilalt hobby – gatitul.

Care sunt lucrurile (nestiute sau mai putin cunoscute) pe care v-ar placea ca publicul sa le cunoasca despre meseria dumneavoastra?

Hmmm, greu de spus... Cred ca prea putina lume isi da seama cat de mult ne straduim sa tinem preturile biletelor la niste sume pe care sa si le permita un om obisnuit. Daca cineva s-ar apuca sa faca comparatii cu preturile din alte tari ar realiza ca de multe ori sunt la jumatate. Evident, asta o putem face doar prin participarea unor sponsori care suplinesc, uneori considerabil, bugetele de concerte. Eu personal sunt recunoscatoare ca exista in Romania asemenea companii puternice care inteleg si imbina promovarea produselor lor prin muzica cu inlesnirea unor asemenea mari concerte.

Cat timp se negociaza cu un artist de talia lui Sting? Ce presupune aceasta negociere? Cat inseamna "business" si cat conteaza factorul emotional, chimia, intr-o astfel de negociere?

Negocierea se face cu agentul (impresarul) artistului si poate dura de la cateva zile la cateva luni. Daca prin chimie intelegem relatii persoale bazate pe multe evenimente de succes facute impreuna – da , aceasta este esentiala. Dar sunt foarte multi factori care intervin: oferta in sine, traseul de turneu, disponibilitatea locatiilor potrivite etc etc. In mod sigur insa trebuie ca in primul rand agentul respectiv sa te cunoasca si sa aiba incredere in tine ca promotor de concerte.

Ce presupune "project managementul" unui concert de anvergura celui pe care il va sustine Sting?

Pentru Sting am avut o echipa de 23 de oameni care s-a ocupat cu organizarea acestui concert, care a sporit cu o zi inainte de concert prin adaugarea personalului tehnic si de paza – ajungand astfel la 80 persoane. Cred insa ca mai interesant este un proiect ca B'ESTFEST, unde pe parcursul a 5 zile avem un colectiv de peste 400 de persoane – fara sa mentionez anturajele tuturor artistilor, care se ridica si ele la peste 300 de persoane. Festivalul e un mic tur de forta in organizare si ne mandrim cu el.

Cat de mult costa organizarea unui concert in Romania?

Depinde de concert: de la mii la milioane de euro.

Dumneavoastra si sotul dumneavoastra faceti aceeasi meserie. Cum faceti sa functioneze o relatie de parteneri de afaceri intre doi oameni care se iubesc? E greu? E usor?

E o intrebare la care imi face mare placere sa raspund mai ales ca, la fel ca in cazul concertului Depeche Mode din 2006, nimeni nu ne-a dat nicio sansa, ne-au spus ca a construi un business in doi este inceputul sfarsitului in casnicia noastra. Norocul nostru e ca suntem amandoi destul de incapatanati si ne bazam pe intuitia personala mai mult decat pe gura lumii. Guido si cu mine ne completam reciproc excelent si ne ocupam in cadrul companiei de aspecte complet diferite. In plus, el este singurul om pe care il cunosc cu care imi face mare placere sa petrec 24h din 24 pentru ca nu ma plictisesc niciodata si ma face sa rad chiar cand sunt obosita si apasata de griji.

Care a fost cel mai solicitant eveniment organizat? Daca ar fi sa descrieti ritmul de lucru al acelor zile, cum ar arata acesta?

Cel mai greu a fost probabil la prima editie B'ESTFEST (denumit atunci B'Estival), dar si asta-vara cand am avut 3 stadioane si un festival intr-o singura luna. Nu mai tin minte, de la caz la caz. Guido si cu mine "tinem la tavaleala" in general, suntem obisnuiti sa muncim mult si cred ca echipa noastra e croita din aceeasi stofa. Spre deosebire de alte meserii, noi la sfarsitul zile ne strangem in culise si ne uitam emotionati cum am facut fericiti mii sau zeci de mii de oameni in public, care canta si danseaza alaturi de idolii lor – asta pur si simplu te face sa uiti de oboseala. Meseria noastra este de a fauri amintiri de neuitat pentru foarte multi oameni – e o mare satisfactie in asta.

Daca ar fi sa puneti in cuvinte experienta intalnirii cu principalii artisti internationali, cum ati descrie fiecare astfel de intalnire?

Cu riscul de a va parea bizara, pe mine ma emotioneaza mult mai mult reactia publicului si starea de fericire in masa pe care o creeaza un concert decat intalnirea intre patru ochi cu un artist. Cu mici exceptii, petrecem mult prea putin timp in compania artistilor pentru a stabili o prietenie adevarata cu ei – ne respectam reciproc, le multumim pentru concert, ne multumesc pentru organizarea foarte buna si ne mai trimitem felicitari de Paste si de Craciun (pe cele de la Depeche le-am si inramat!). Dar nu voi uita niciodata lacrimile de bucurie de pe fetele celor din gazon A la Depeche Mode sau Metallica sau Iron Maiden... Astea sunt amintirile cele mai frumoase. Asta nu inseamna ca nu il astept cu emotie pe Sting – sa fim seriosi, am rupt cateva perechi de pantofi in liceu pe "Every Breath You Take".