Esti la pamant? Plan de ridicare si reabilitare

Suntem individualitati atat de diferite incat reactionam cum nici nu ne asteptam in situatii limita. Pentru unele dintre noi depasirea unor tragedii este mai usor de suportat si mai rapid de trecut, dar pentru altele, lasa urme adanci care cu efort si timp se vindeca. Depinde si de intensitatea respectivei caderi psihice, depinde de situatie, de conjunctura, de moment.

Insa din experienta psihologilor, se pare ca majoritatea femeilor reactioneaza nu tocmai bine si "sanatos" la tragediile din viata lor. Nu numai moartea sotului, mamei, copilului boala incurabila sau divortul sunt rani greu de inchis in viata ta si etape marcante care iti asfixiaza viata. O depresie pe care inca nu ai aflat-o, un avort sau pierderea locului de munca pot avea exact aceleasi reactii... si asta pentru ca suntem atat de diferite.

Cand viata iti da o palma, nu intoarce si celalalt obraz!

Ai spune ca este un simplu loc de munca... cea mai mica problema dintre grijile tale zilnice, iar pierderea lui ar echivala cu un soc si cadere psihica, dar in nici un caz devastatoare. Este o piatra de hotar peste care poti trece pana la urma si nu are un impact atat de puternic. Vine altul. Pentru una dintre cunostintele mele a fost mai mult decat atat, a fost o pierdere care a aruncat-o in ceea ce se cheama depresie majora. Nu a reusit sa conceapa ca a pierdut din stabilitatea vietii ei. Pentru ea era mai mult decat un loc de munca si mai mult decat un loc de unde ii veneau banii pentru a supravietui junglei preturilor de astazi.

Era o portiune din viata, un loc din universul ei. Anuntul ca se fac disponibilizari in urma recesiunii a dus la prabusirea ei emotionala. Desi viata personala era cel putin normala, nu cea mai buna, dar nu ii crea niciun fel de neplaceri marcante, aceasta pierdere i-a modificat existenta. Tristetea era de-a dreptul "dureroasa", grimasele erau ca de statuie, neschimbandu-se in nicio clipa si nicio reactie a celor din jur nu ii acaparau atentia. Traia intr-o lume gri din care nu mai vroia sa iasa. Doar de la un loc de munca? Ce se ascundea de fapt in spatele acestei stari si daca avea intr-adevar legatura cu un loc de munca veti afla explorand mai intai cativa pasi utili si necesari prin care sa faci fata unor astfel de stari direct de un specialist, Cristina Calarasanu, psiholog la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie.

Cum sa reactionam cand de fapt nu mai vrem sa reactionam? Cum sa invatam sa trecem peste? Dar chiar putem daca suntem chiar noi protagonistii? Mai avem forta pentru asa ceva? Aflam raspunsul la aceste intrebari impreuna, caci si eu am fost curioasa sa-mi insusesc cateva sfaturi utile pe care sa le pun in practica daca va fi cazul.

De aici putem incepe...

Este important sa se constate inca de la inceput care este starea in care respectiva femeie se afla, spune psihologul: o cadere psihologica poate fi de suprafata manifestandu-se printr-o depresie usoara, stare de apatie, dar in care respectiva persoana reactioneaza, este constienta, sau poate si vorba de o cadere profunda, cu urmari grave caracterizand o persoana fara reactii la stimuli, fara dorinta de viata, fara vlaga, fara puterea de a reactiona.

Se face aceasta diferenta majora pentru ca pasii sunt diferiti la cele doua tipologii:

- in primul caz, ceea ce trebuie sa faca respectiva persoana "este recunoasterea situatiei si aprecierea reala a starii dificile in care se afla. Atata timp cat se neaga sau se ignora, starea se va agrava si va aduce cu sine efecte nedorite pe toate planurile", spune Cristina Calarasanu.

- al doilea caz este foarte complicat si nu se solutioneaza decat cu ajutor psihologic de specialitate, la cererea apropiatilor, respectiva persoana neputandu-se ajuta singura.

"Am nevoie de ajutor"

Insa de cele mai multe ori caderile usoare sunt si cele mai "alunecoase", pentru ca in celalalt caz lucrurile sunt mai clare si pasii mai usor de urmat: trebuie consultat un specialist si punct. Insa in cazurile in care respectiva persoana este constienta de ceea ce traieste, ea trebuie sa inteleaga singura ca trebuie sa iasa din acea stare, in acest fel constientizand ca are nevoie de ajutor: nu este necesara interventia unui specialist, dar este recomandat sa ceara sprijin la prieteni, familie, sot, etc.

De ce este nevoie de oricare dintre aceste doua ajutoare ne explica chiar specialistul:

"Este extrem de necesar ajutorul psihologic sau terapeutic sub forma unei interventii de suport sau a unui demers de analiza atunci cand o persoana se confrunta cu o situatie traumatica sau pe care o simte fara iesire. De asemenea sprijinul familiei si al prietenilor ajuta persoana sa nu se izoleze, sa nu resimta o disperare acuta care sa accentueze suferinta."

Introspectia - o analiza de ansamblu, un pas inainte
 
"A depasi un astfel de moment nu inseamna nimic daca nu ne aplecam asupra intelegerii motivului si modului in care am ajuns acolo, daca nu reflectam si nu lucram la a ne cunoaste si a ne apropria de noi insine. De aceea interventia nu vizeaza doar momentul depasirii crizei si cresterea capacitatii de a gestiona si de a 'asculta' momente de criza", spune psihlogul.

Daca nu reusim sa ne dam seama exact care sunt motivele care au dus la aceasta cadere psihologica sau de la ce a pornit totul, nici asa-zisa "vindecare" nu va aparea si nu vom trece peste aceasta pasa proasta a vietii.

Hobby-ul regaseste placerea

Odata ce contientizezi in ce stare te afli, "evadeaza" din ea innoindu-ti gama de activitati sau regaseste vechi pasiuni in viata ta: de exemplu muzica, sport, sculptura, pictura. Pare atat de banal, dar este un pas atat de necesar. Trebuie sa lasi in urma suferinta, orientandu-te si pana la urma ocupandu-ti mintea cu altceva. Psihologul sustine ca "a te simti util sau creativ iti confera capacitatea de a restabili o relatie buna cu tine insuti si cu ceilalti".

Redescopera-te in persoana ta!

Un alt exercitiu interesant si care poate fi util este sa incerci sa te redescoperi in alte ipostaze - schimba mediul, schimba anturajul, fii un "personaj" - putem vorbi aici, spune specialistul, de un pelerinaj, o vacanta neobisnuita, o activitate voluntara.

V-am ramas datoare cu finish-ul povestii prietenei mele, cum a reusit sa treaca peste respectiva depresie: ei bine, cu multa rabdare si cu ajutorul prietenilor si familiei, care au fost clipa de clipa alaturi de ea, incercand prin toate mijloacele sa o scoate din starea de apatie. Interesant este faptul ca, la un moment dat a apelat la specialist, desi initial isi revenise din soc, iar ceea ce psihologul a scos la iveala a fost de necrezut: ea nu a perceput demiterea ei din functie ca fiind pusa pe seama recesiunii, ci pe baza propriei incompetente; s-a invinovatit din primul moment de cand si-a auzit numele pe lista celor demisi, iar in sinea ei isi spunea mereu "sunt o incompetenta, eu sunt de vina pentru faptul ca nu mai am slujba; nu o sa ma mai angajeze nimeni", si alte astfel de aprecieri la propria adresa. Acesta a fost si motivul pentru care a cazut in acea depresie, dar pe care initial nu l-a recunoscut.

Tu cu ce astfel de momente dificile te-ai confruntat si cum ai reusit sa le depasesti? Cine te-a ajutat? Ce "retete" au aplicat? Spune-mi mai multe pe forum.

O poti cunoaste pe Cristina Calarasanu accesand blogul ei de pe Feminis, intitulat "Aventuri in tara piticilor". Daca ai intrebari legate de aventurile copilului tau sau esti curioasa sa afli care sunt transformarile psihologice prin care trece piticul tau, nu ezita sa o intrebi.