El, "EL", Eve-le mici si…ea.
(un soi de fabula)
Si ajunse el, “cel… fara de vina”, fiindca asa-si zicea, cateodata, da,
In fata unui jilt frumos impodobit.
Si acolo, ramase, drept e, ca traznit.
Sa fie el, acel “EL” – cel care-l privea tintit?!?
- Seara faina, tinere domn, auzi el un glas limpede si cat de cat domol.
- Asemenea, raspunse el, privindu-l doar o secunda in ochi.
Acolo licarea ceva, dar n-ar fi putuut spune ce era.
- Frumos muzeu, nu-ti pare? Pacat ca e cam gol. Si, in plus, e si… cam frig. De-acolo, de la mine, eu nu mi-am luat nimic…
- De acolo…
_Permiti o intrebare? Dar tu cum de esti singur intr-o zi atat de … mare? Voiesc a zice in zi de sarbatoare.
E… ziua ta se pare.
Al nostru tanar domn se incrunta subit, dar nu indrazni a zice “De unde stii tu oare cand este ziua mea?”
_Sincer sa fiu, raspunse el, fara a privi pe batranel, ci un tablou aflat pe stanga, in foaier, eu ziua nu-mi serbez defel. Sunt alte ganduri care ma… macina mai tare. Azi, de exemplu e chiar o zi …, sa zic, ca orisicare.
_Si asta de ce oare?
Al nostru tanar tresari din nou, mutandu-se langa un alt tablou.
_Va place? E splendid. Artist desavarsit.
_Si ce femeie… E… Nu o zaresti, acolo, in alba indepartare?
Pe panza din perete nici urma de femeie, dar tanarul iar tace si mosului pe plac ii face.
_Padurile m-au fascinat intotdeauna, recunosc. Mama spunea sa nu ocolesc niciodata mersul pe jos si, in general, natura, calmul ei si tot ce e frumos.
Cu un zambet mucalit, batranu’ incet tusi.
- Femeia si natura sunt gemene, sa stii. Se aseamana prea bine si sunt…
- O belea…
- Da, dar una de neinlocuit.
- Hmm, n-a? zice. Poate a?i vrut a zice indispensabil?, exact a?a cum se crede ea, femeia,
- Dar… nu prea e.
Batrânul zâmbi în barba-i fina ca neaua ce-i atârna pe piept, isi roti privirea agale prin sala, dar îi puse tânarului domn vorbele la îndoiala.
- Ei, greu subiect femeia, la fel ca si ..barbatul. Si nu doar în pictura, ci oriunde-ai privi. Aveti cumva copii?
- Da, am.
- Atunci... iubiti femeia, sa spun asa, dar nu îmi scapa faptul... ca va „roade” ceva. Am dreptate au ba?
- Iubeam femeia, da, dar asta... mai demult.
Batrânul domn alene capul si-l întoarse, dar nu rosti nimic, cu buzele de vorbe arse. Privirile li se întâlnira, dar limbile amutira, iar sufletele lung, lung de tot tresarira.
- Nu exista secunda în care sa nu iubesti, si n-are rost ca mie sa îmi tagaduiesti.
- Nu stiu cum e la altii, dar eu pot sa o strig: declar azi, sus si tare, ca sunt profund ... scârbit.
- De tine sau de altii? De ce ti s-a întîmplat? De ce te temi ca vine, de ce ai provocat? De ce nu poti trai, chiar de n-ai încercat? Sau de ce simti atunci când nu esti ... mult prea încapatânat?
- De unde toate astea? Nu ma cunosti defel... Nu sunt cum zici, batrâne. Si chiar de-as fi asa, nu vad de ce îti pasa, în fond, de viata mea!
- Ei, da, frumoasa, întrebarea ta. Si recunosc ca-mi pasa chiar si fara a vrea. Ai pomenit de viata, chiar stii cum este ea?
- Ma tem ca voi pleca. Am multe... treburi azi, nu le pot amana.
Tanarul domn, evident infuriat, saluta cu o miscare scurta a capului, cobori treptele din dreapta foaierului si se facu nevazut.
- Seara buna si tie, rosti batranul, asezandu-se din nou in jilt. Si nu te teme, ne vom revedea.
Avand in vedere ca textul e mult mai lung, ultimele 3 parti le puteti citi pe link-ul:
http://agonia.ro/index.php/poetry/13916647/El,_%E2%80%9CEL%E2%80%9D,_Eve-le_mici_si%E2%80%A6ea.
