Mitocanii din trafic: "Am Ferrari si BMW- eu, parchez unde vreau eu"

Pe o straduta laturalnica din sectorul 3, doua masini de fitze, parcate la distanta mai mica de 50 de metri una de alta, atrag atentia nu prin stralucire, ci prin nesimtirea cu care proprietarii bolizilor ignora orice regula de bun simt.

Astfel, un Ferrari este parcat cu nonsalanta aproape in mijlocul strazii, blocand chiar si iesirea dintr-o parcare subterana a unui ansambu rezidential, in timp ce la cativa metri de acesta, un BMW este parcat pe trecerea de pietoni, in mijlocul unei intersectii.

In urma cu doua zile, Cabral posta pe blog, imagini cu un Opel parcat pe scuarul de pe mijlocul Bulevardului Metalurgiei si se intreba oare ce a patit proprietarul de a ales tocmai acest loc pentru a-si lasa masina peste noapte.

"Nu stiu de ce, dar cand am vazut cum a fost azvarlit Opel-ul asta pe scuarul de pe mijlocul Bulevardului Metalurgiei mi-a venit in cap fix agaricul (corect in jargon: agarici) care sta pe banca din parc cu picioarele pe sezutul bancii si cu fundul pe spatar, cu nochia cu empetrei pleiar in mana (si stim cu totii ce lalaieli se scurg din telefonul ala), fluierand tembel dupa liceence si trimitand simultan "pooops"-uri pe mes...", spunea Cabral pe blog.

Te astepti atunci cand vezi o masina de zeci, poate chiar si sute de mii de euro, ca proprietarul acesteia sa fie un om educat, cu o anumita pozitie sociala, din care accesul la resurse se face in baza unui fond complex de instruire, inteligenta, capacitate de gestionare a resurselor.

Teoretic,  astfel de masini ar putea fi achizitionate doar de cei care apartin elitei. Doar un anumit grup sau categorie sociala de oameni dintr-un sistem social, care ocupa o pozitie privilegiata sau dominanta poate sa-si permita asemena costuri. Totusi, cand vad asta nu ma pot intreba care sunt elitele in societatea romaneasc. Tot mai mult imi vine in minte teoria eminesciana a circulatiei negative a elitelor.

Astazi, astfel de masinute sunt conduse de fosti ciobani, preoti ce se vor evlaviosi, de mame "surogat" pentru care copilul reprezinta doar viza de Dorobanti, Cotroceni sau alte cartiere selecte, de femei sensuale, bombe sexy si alte dive care nu fac altceva decat sa le "sugereze" iubitilor cadouri scumpe.

Intr-un post recent pe blogul sau, Tudor Chirila vorbeste despre solidaritate, si ajunge la concluzia ca in Romania, una dintre rarele noastre forme de solidaritate este traficul.

"In Bucuresti, traficul e puscaria care ne uneste fortat. Altminteri, am alege sa traim momentul unic al lui "fiecare pentru el". Daca stai sa te gandesti bine, nu prea ai ce sa astepti de la o tara ai carei oameni n-au fost niciodata proprietari. Vreo treizeci, patruzeci de ani de proprietate in preajma celor doua razboaie mondiale si atat. Si atunci, de ce ne miram ca vrem sa avem mai mult decat sa impartim sau sa contemplam?" se intreba artistul pe blog.

Tot Tudor Chirila spune ca aflat la Paris, un roman nascut in Franta i-a spus: "am un prieten bun de cinsprezece ani. Nu stiu ce masina are. Romanii de conditie medie care vin din tara asta intreaba pe aici: Ce masina ai? Casa in care stai, e a ta sau cu chirie?"

"Poate ca trebuie sa traim cu adevarat improprietarirea ca sa scapam de obsesia ei. Din pacate, in Romania a nascut monstrii si a distrus ideea de civism" incheie artitul.

Ma intreb cand valoarea societatii romanesti nu va mai consta in masina scumpa, in casa hainele cu brand-ul la vedere, in dezmatul prim cluburi si cafenele. De ce la noi luxul nu se poate purta cu modestie?