- Sunt singura, aceasta este o pedeapsa, o consecinta a incapacitatii mele, etc.
- Sunt cu cineva dar imi este foarte teama ca voi ramane singura
- Imi doresc sa fiu singura si nu pot
Exemplele pot continua insa ma voi rezuma la acestea. Singuratatea in esenta nu este o problema care se rezolva prin a fi cu cineva, ci prin ”a simti ca esti cu cineva”. Mai exact, sentimentul de ”impreuna” este cel care face sa nu existe singuratate. Ori opusul singuratatii nu este o alta persoana, ci o ”apartenenta”. Adica terapia singuratatii este o terapie a ”apartenentei”.
Sa luam o situatie legata de singuratate insa mai rar spusa si mai rar observata: Esti foarte singura la serviciu, te simti inconjurata de oameni, insa ei isi indeplinesc sarcinile prefesionale, iar tu ai impresia ca esti singura. Nu este ceva real sau imaginar, ci este adevarul tau interior, ceea ce simti, ceea ce crezi. Daca ai fi la detectorul de minciuni ai raspunde: "e adevarat ca sunt singura". Esti foarte singura la serviciu, ori asta inseamna ca nu ai sentimentul de apartenenta la acest grup.
Uneori vine dintr-o inferioritate, alteori dintr-o superioritate, alteori din sentimentul ca nu esti acceptata, alteori ai senzatia ca cineva te vorbeste de rau. Toate acestea spun ca esti singura, adica ca nu apartii acestui grup, acestei culturi organizationale, etc. Aici intram intr-o zona a apartenentei la o matrice de grup, la o ”familie institutionala”, a carei formare intra in fisa postului managerului, psihologului sau celor de la resurse umane.
Psihologic se vorbeste despre ”sociabilitate sincretica”, adica de o caracteristica naturala, implicita a omului de a apartine unui grup, de a intra in relatie cu ceilalti, de a fi cu altii. Sociabilitatea sincretica o simti prin dorinta de a fi cu altii, de a fi membra in grupul respectiv. Ceva pare sa o afecteze.
Acest lucru care te afecteaza este undeva in grupul real, in dinamica lui, in familia ta si in relatiile in care ai fost invatata dar si in procesele tale psihice actuale. Mai precis, poti descoperi cate ceva in fiecare din cele trei directii:
- Grup
- Familie, istoria ta si a familiei tale
- Personalitatea ta, ceea ce esti tu, sinele tau, selful tau, mecanismele tale de aparare
Fiecare din acestea sunt modalitati de interventie prin care poti depasi acest ceva care te afecteaza pentru ca vei descoperi ca exista o dorinta a ta de a sta altfel lucrurile – de a nu mai fi singura. Daca aceasta dorinta nu exista atunci ar trebui sa te simti bine in aceasta ipostaza si prin urmare nu vad de ce ai avea un disconfort.
Fiecare din acestea sunt modalitati de interventie definite –
1) prin interventia pe grupul institutional care este formata pentru a rezolva problemele unei firme in momentul in care aceasta nu functioneaza impreuna
2) Prin interventia ca familie, ca procese si mecanisme care functioneaza impreuna, prin terapia de familie.
3) Prin terapie individuala, prin modalitati de intelegere a mecanismelor care au condus la aceasta situatie.
Pentru profesionisti as adauga ca sunt trei modalitati majore de interventie – psihodrama pentru grup, terapie familiala psihanalitica pentru familie, cuplu si psihanaliza pentru individual. Nu voi intra in amanunte pentru ca nu e cazul. Evident, probabil, ca exista si alte opinii, dar asa vad eu lucrurile.
Iubirea la distanta
Cum pastram aceeasi directie in cuplu?
