Cuplul "nici impreuna, nici despartiti"

În Dragoste & Sex 1 aug 2009

"Ma numesc Ana si ma incadrez perfect in "daca ramanem impreuna ne ucidem, daca ne separam murim" cu razboiul aferent. Suntem divortati legal din noiembrie 2008 si in continuare in stadiul asta, dar am obosit tare, pina la depresie, pentru ca nu-s lasata sa-mi continui viata. E foarte adevarata fraza: o forma de a se razboi cu celalalt si nu una de intelegere a unei situatii. Astept un raspuns cat de mic, ca sa stiu cum se procedeaza in astfel de situatii."

Iluzia faptelor este una periculoasa. Senzatia ca daca ai face ceva, lucrul care nu-ti place nu se mai intampla mie mi se pare ca este extremista. Ideea de baza este ca un act, un procedeu e necesar sa corespunda unei trairi. Daca intentionez sa solicit in instanta o decizie X, aceasta inseamna ca o decizie este investita cu un afect. Asociat acestui act si acestei razbunari, putem sa avem o fantasma a distrugerii – in urma acestui act pot sa il distrug, pot sa fac ca el sa nu mai fie.

Sa presupunem ca in aceasta situatie este acest barbat. Pentru ca fantasma lui sa existe si sa se manifeste este necesar sa intalneasca o fantasma care completeze aceasta fantasma. Adica o alta fantasma care sa fie ori destructiva, ori autodestructiva ori sa completeze intr-un fel oarecare pe cealalta.

Eu nu folosesc aici fantasma in sensul de fantezie de moment, ci in sens de baza inconstienta pe care sa formeaza diferite afecte, reprezentari, imagini, legaturi. Aceasta fantasma o poti vedea in dorinta in razbunare, o poti vedea in vise dar nu o poti intalni la modul real ca existand in sine. Toate acestea sunt forme de manifestare ale fantasmei si nu fantasma insasi.

Ca urmare, pentru a vorbi de un razboi este necesar sa fie doua parti care sunt legate strans intre ele. Iar aceasta legatura este in mare parte inconstienta. Sa mergem mai departe si sa spunem ca aceste lucruri pot sa fie intelese. Evident din cele cateva randuri imi e greu sa imi construiesc o imagine dar pot spune ca ceea ce ajunge la suprafata din ceea ce este profund are urmatoarele forme: procesul, depresia si dorinta: ”vreau sa-mi continui viata”.

1. Procesul – este un proces impotriva unei persoane sau pentru a lamuri o incurcatura? Daca este pentru a lamuri o incurcatura in care doua parti au pareri diferite si exista un judecator care decide cumva atunci ar fi simplu si ar parea o chestiune juridica. In realitate, rareori e vorba despre o dorinta speciala legata de obiectul procesului ci procesul are ca scop distrugerea, uciderea, cererea de afectiune, razbunarea asupra celuilalt. Celalalt consimte la razboi si atunci se naste intrebarea – oare fantasmele lor nu continua sa fie complementare? Sau – sa fie o suferinta pe care fiecare o exprima prin aceasta legatura razboinica? Doi oameni pentru a fi impreuna, au nevoie de o alianta – aceasta inseamna ca ei exclud acele lucruri care ar putea genera conflicte. Care e obiectul conflictului in aceasta legatura? Toate aceste intrebari denota doar aspectul dintre fapte (proces), afecte (razbunari), fantasme (distrugeri), reprezentari despre sine, celalalt si tert (un copil, o casa) si intr-un cuvant o stare de ambiguitate generala in care exista o curgere permanenta care pare infinita.

Solutia unei abordari terapeutice individuale sau (de ce nu?) de cuplu sau familie ar putea sa permita clarificarea acestui mod ambiguu. Fara aceasta clarificare care sa diferentieze intre personal si juridic, intre unul si celalalt, intre cei al fiecaruia si ce e al lor, etc. ambiguitatea va continua iar mereu senzatia judecatorului va fi sa se incurce intr-un noian de afecte, legi si sa nu stie ce sa zica. As exagera spunand ca daca reactia judecatorului ar fi de saturatie oare aceasta nu ar fi o caracteristica a cuplului?

2. Depresia este aici o modalitate de protectie si de aparare. Suferinta produsa de depresie este de multe ori de preferat altor suferinte. Cu toate acestea starea de depresie nu este placuta. Daca starea de depresie este legata doar de el, inseamna ca el este o persoana foarte importanta daca reuseste sa creeze o asemenea reactie. Starea de depresie poate sa invite la un act de meditatie.

3. Dorinta de a-si continua viata. Eu as pune aici problema interdictiei – daca el o impiedica sa isi continue viata, intrebarea ar fi – cum reuseste asta? Dar as propune sa ne gandim mai curand la ce din fiecare te impiedica sa iti continui viata decat la mediul extern.
Intr-un cuvant – mie mi se pare ca aceasta situatie invita mai curand ideea de psihoterapie individuala, de asezare a lucrurilor clare in interior. Pentru ca daca ele devin clare in interior vor putea sa fie clarificate si exterior. ”A proceda cumva” este un act inutil intrucat este impulsiv si nu ar avea sustinerea emotionala proprie. Iar aceasta sustinere emotionala este a inconstientului. Poate vom reveni asupra acestei parti.