Ne-am obisnuit in ziua de astazi sa purtam masti si armuri. Cu cit avem mai multe, cu atit mai bine. Cu cit experimentam mai mult tehnica multiplicarii, cu atit devenim mai versatili in arta deghizarii, aceea de a ascunde realitatea sub aparente inselatoare, fara niciun fel de resentiment sau jena, pentru ca, nu-i asa, si numarul de situatii carora le facem fata va creste exponential. Bineinteles ca nu este decit o alta iluzie din marea de iluzii in care ne scaldam, inventata de societatea in care traim, crezind ca daca pacalim pe unul sau pe altul sintem mai destepti si ca, ascunzindu-ne in spatele unui chip imaginar, construit in asa fel incit sa sa se intrevada doar ceea ce voim, reusim sa camuflam lipsurile ce rasuna-n noi a gol.
Disimularea este cea mai simpla modalitate de a ne ascunde "vulnerabilitatile", nu numai fata de restul lumii, ci si fata de noi insine, la cel mai profund nivel. Ne-am creat toate aceste tipare in care sa ne incadram, facind ceea ce am invatat ca este de cuviinta sa facem, altfel decit ne indeamna impulsurile sufletesti. Teama ca nu cumva cineva sa ne vada adevarata "fata" ne mistuie. Are loc un razboi interior intre suflet si minte, pentru ca sufletul, tinjind dupa spatii deschise si linii sinuoase pe care sa poata luneca, lupta sa iasa la suprafata, insa fara sorti de izbinda, caci mintea, incrincenata, mereu de veghe undeva deasupra noastra, a creat o figura geometrica, inchisa, cu laturi si unghiuri, spre a-i margini miscarea. Emotiile s-au retras undeva, intr-un solid platonic din adincuri si nu ies la suprafata decit sub forma plastica, controlat, fiindca, in loc sa fim noi insine, sa plingem si sa ridem cind simtim, doar mimam. Pentru ca in loc sa ne exprimam trairile si sentimentele, le reprimam, crezind ca asa vom fi in siguranta. Si astfel, sfirsim prin a deveni imuni la iubire (fata de noi insine, fata de aproapele nostru) in sens universal. Nu mai ardem la fel de intens ca altadata, pilpiim. De fapt, vine o vreme cind, dupa ce am jucat atita drama, ajungem sa fim atit de plictisiti de noi si de plictisitori pentru ceilalti, incit ne piere si entuziasmul de a lua parte la propria noastra viata, obosim.
Nu spun nimic nou aici. Cunoastem realitatea. Dar merita oare sa platim un pret atit de mare, acela de a uita cine sintem cu adevarat, doar ca sa corespundem imaginii pe care ne-am creat-o, spre a salva niste aparente? Indepartindu-ne din ce in ce mai mult de esenta a ceea ce sintem, am ajuns sa taiem cea mai intima si profunda legatura care poate exista intre EU si SUFLET, relatia noastra cu Divinul. Fie ca vorbim despre despre Dumnezeu, cel care ne este-n ceruri, sau despre scinteia divina ce lumineaza spiritul uman din interior, ne referim la aceeasi sursa de alimentare a vietii, pe care, sugrumind-o, ajungem in stadiul de aparat care functioneaza mecanic, un fel de masini de scris, actionate prin butoane.
Iar daca intr-o zi ajungem sa ne trezim secatuiti de forta de viata, bintuiti de remuscari, speriati de singuratatea lasata de lipsa senzatiilor autentice si chiar bolnavi fizic din cauza tuturor acestor false-constringeri care ne incolacesc cu brate ca de caracatita, nu-i chiar rau. Pentru ca de-atunci incolo vom incepe sa ne punem intrebari, ajungind sa constientizam ca de fapt ne-am autoamagit, traindu-ne viata mai mult dupa cum au vrut altii, creind aparente pe care am incercat sa le mentinem, dar nu am reusit, pentru ca am avut asteptari, de la noi si de la restul lumii. In acel moment ne vom da seama ca am esuat sau ca nu am ajuns la timp, nu pentru ca nu am fi fost capabili, ci pentru ca nu noi am fost cei care au iesit in intimpinarea propriului destin; nu eram EU, ci altcineva de fiecare data: o proiectie, o reflexie sau vreun alt miraj trecator, aparut in acea instanta, fabricat de mine. Revenirea la sinceritate cu tine insuti iti va reda linistea interioara, vei avea sentimentul ca intreaga-ti fiinta se va fi despovarat de greutatea mastilor, a unitatilor de masura si a gradelor de comparatie ce existau doar in mintea ta. Numai asa iti poti scoate la lumina adevaratul EU. Dureaza doar o clipa sa intelegi.
In incheiere mi se pare just sa punctez faptul ca desi, de la distanta, sintem cu totii la fel: Suflet, Trup si Spirit, emanatii ale Mintii Cosmice, totusi, privirea agera va recunoaste intotdeauna detaliul pe care de cele mai multe ori il ascundem in spatele mastilor: acel ceva ce ma face sa fiu cel ce sint, saminta de autenticitate pe care desavirsita Inteligenta Cosmica a plantat-o in fiecare. Dar voi putea manifesta aceasta individualitate nemijlocit doar daca, debarasindu-ma de ego, imi voi constientiza esenta si imi voi asuma libertatea de a fi eu insumi.
Nu este vorba despre nicio formula magica. Acorda-ti dreptul de a fi insuti si atit. Nimic nu este mai minunat.
Cu masca sau fara masca
