Criza mondiala si criza personala

De mai multi ani societatea noastra trece printr-o nesfarsita tranzitie, care a fost incarcata de nenumarate crize, mai mari sau mai mici, dar intotdeauna prezente. In ultimul timp insa, acestea s-au acutizat si par a trece dintr-una intr-alta, fara perioade de acalmie. Numai in ultimul an am avut criza economica mondiala, dupa care cea nationala, dupa care gripa (porcina sau „neporcina”) etc. etc.

Suntem sortiti, ca natiune, sa fim supusi unor nesfarsite crize? Conceptul de criza presupune ca aceasta este o situatie acuta, de moment, care se va si incheia, nu este fara de sfarsit, caci atunci se transforma in altceva....?!

 

Nu cumva aceste crize sunt folosite ca element de manipulare, caci ele activeaza in individ teama, neincrederea, frustrarea, agresivitatea, stari prezente in oricare dintre noi ? Si cine este mai usor de manipulat decat cel care se teme? Dupa principiul de baza al manipularii: „tine-i ocupati ca sa nu aiba timp de altceva” sau varianta clasica „da-le paine si circ” (desi acum ni se livreaza doar circul, painea a devenit prea scumpa...).

Nu este locul sa abordam dimensiunea etica si morala a celor care intra in acest joc de putere, respectiv mass-media, care se intrece pe sine in a transforma cea mai neinsemnata situatie intr-o catastrofa a zilei. Orice accident de circulatie devine „carnagiu”, un incendiu devine „o bomba chimica” etc.; nu mai exista reusite, succese, realizari si descoperiri , ci doar durere, violenta, agresivitate si saracie.

Dincolo de dezavantajele evidente ale oricarei crize (pierdere, saracire, suferinta), exista si un mare avantaj: criza aduce cu sine SCHIMBAREA. Ceea ce a fost inainte de, nu va mai fi la fel dupa. Exista astfel, in mod paradoxal un sfarsit, urmat de o renastere, caci din pierderea unora altii castiga, iar suferinta se transforma in viata.

 

Ce inseamna criza la nivel individual? Poate fi o traire a unor momente extreme de suferinta, pierdere, frica, saracire. Dar tocmai aceasta traire extrema duce la rescrierea unor obiceiuri, obisnuinte si chiar principii de viata. Brusc se schimba prioritatile, iar ceea ce parea de la sine inteles devine extrem de pretios...Exemplele sunt nenumarate: persoanele care au supravietuit unor accidente sau boli cumplite devin „indragostite” de viata, schimbandu-si complet stilul de viata. Cei pe care criza i-a falimentat devin mai intelegatori si mai iertatori.

Poate ca a venit momentul sa ne intrebam: „cat este de ajuns”? sau „ce este cu adevarat important pentru mine” ?

 

Criza poate aduce schimbarea doar daca acceptam ca ceva trebuie sa piara pentru ca altceva sa se nasca. Ea poate avea o parte buna doar daca invatam din ea ca si experienta de viata, astfel incat sa nu repetam greselile facute.

 

Si totusi, exista cu adevarat „criza” sau ea este doar un concept? Nu cumva oamenii produc propriile crize, atunci cand uita (sau neaga) evidenta, masura, limita? Cand vor sa aiba mai mult decat se cuvine si, mai ales, luand ceea ce nu li se cuvine, de la altii?

Suntem ceea ce avem, avem ceea ce meritam, meritam ceea ce suntem?