Corina Dragotescu si-a dat miercuri demisia de la Realitatea TV. Gestul jurnalistei vine la putin timp dupa ce managementul Realitatea Catavencu a hotarat reducerea salariilor angajatilor cu procente cuprinse intre 10 si 50%, ca urmare a scaderii a pietei de publicitate. Jurnalista vorbeste intr-un interviu acordat Feminis.ro despre motivatia care a stat la baza acestei hotarari, despre ceea ce inseamna presa de calitate, compromisuri si protejarea valorilor ca solutie anticriza.
De ce v-ati dat demisia de la Realitatea TV?
Mi-am dat demisia pentru ca, in conditiile unor performante foarte bune, cu o emisiune care a terminat pe primul loc in primele sase luni ale anului, mi s-a redus salariul foarte mult. Practic, fata de anul trecut pe vremea aceasta, mi s-a redus cam 70 % din venit. Ori pentru mine este foarte important sa acumulez niste bani intr-un timp scurt pentru ca sa pot sa-i asigur copilului meu cateva lucruri de baza. Din cauza bolii nu pot sa am obiective pe termene lungi. Atunci obiectivele mele sunt pe termene foarte scurte si foarte precise. Vreau sa-i cumpar o casa undeva, sa las niste bani pusi de-o parte pentru studii, pentru ca eu nu stiu ce se va intampla in urmatorii 3, 4 ani cu mine. Si de aici, si optiunea mea de a spune, in momentul in care nu-mi mai convin financiar lucririle, stop, ma duc in alta parte, sa caut altceva.
Nu mi s-a spus niciodata, spune asta, sau nu spune asta. Trebuie sa mentionez acest aspect pentru ca am avut o libertate absolut totala si de invidiat din punct de vedere al exercitarii meseriei.
Cum poti sa te evaluezi corect si sa te protejezi in contextul in care atunci cand vine vorba de raportul angajat-angajator de cele mai multe ori, acesta din urma tinde sa te subaprecieze pentru a-si minimiza costurile?
In televiziune exista un sistem foarte precis de evaluare: ratingul. Important este sa se tina cont de el in evaluarea care se face in privinta reducerii costurilor. Prin audienta pe care o faci cu o emisiune, stii exact daca esti bun sau nu. Asa se judeca lucrurile sau cel putin asa ar trebui sa se judece in mod normal.
In ceea ce priveste relatia cu angajatorul, in criza fiecare crede ca poate sa aplice ce masura doreste fara sa mai justifice nimica. Asta nu inseamna insa ca masurile luate sunt si cele mai eficiente.
Am un exeplu, cazul unei firme de la Cluj, cu un angajator care si-a chemat oamenii la o sedinta, le-a explicat situatia si le-a spus: fie reducem numarul de oameni, fie reducem salariul. Aceasta este un tip de abordare care atinge foarte mult coarda sensibila si merge pe latura afectiva. Un alt tip de abordare este: De maine vii si comunici, gata, e criza reducem salariile, nu avem ce sa facem. Insa, atunci cand lucrezi cu oamenii, cel mai bine este sa tii cont si de sensibilitatile acestora.
Au mai fost situatii in trecut in care a trebuit sa luati decizia de a va proteja propria imaginea sau valoare, neacceptand sa un salariu care nu va multumea, sau un proiect care nu era asa cum dumneavoastra vi-l imaginati?
Da. Cand am plecat de la Adevarul, dupa ce a cumparat Patriciu Adevarul si a adus o alta echipa de management cu care eu nu am fost de acord in ceea ce priveste dezvoltarea ziarului si a modului de a gestiona ziarul. A fost singura data, in rest am avut 17 ani de Adevarul, acum 3 ani si ceva de Realitatea. Nu sunt o persoana care zboara din floare in floare, de obicei preferam sa raman intr-un loc stabil, dar nu inseamna ca exclud o colaboarere viitoare cu Realitatea, ca persoana invitata sa comenteze diferite evenimente. Dar nu o sa mai fac emisiuni. Nu este vorba de o incetare totala a colaborarii cu aceasta televiziune.
Cum va evaluati dumneavoastra ca om de presa?
Daca este sa ma evaluez dupa audienta ar trebui sa ma evaluez foarte bine si sa spun ca sunt foarte multumita. Am trecut dintr-o meserie in alta, sunt o persoana care a facut pasul acesta destul de tarziu, cred ca pana acum am reusit sa invat foarte multe lucruri insa, daca ar fi sa ma clasez intr-o ierarhie a valorilor din televiziune, m-as pune undeva pe la mijloc. Nu excelez prin atributele specifice televiziunii, dar din pacate in televiziune se tine tot mai putin cont de atribuitele absolut esentiale unui om de televiziune. Nu este suficient sa fii un jurnalist bun, sa ai informatii bune, daca vrei sa lucrezi in televiziune. Trebuie sa mai ai si un comportament specific televiziunii, care fie este unul nativ, fie se invata, insa unii nu-l invata niciodata.
Totusi, nu v-a fost frica sa renuntati la un loc de munca in contextul in care foarte multi se sperie de efectele crizei economice si de somajul care creste foarte mult?
Ba da. Dar eu sunt si mediator. Este o meserie noua in Romania. Acum de la 1 iulie, o data cu intrarea in vigoare a constatarii amiabile, pentru conflictele legate de accidente rutiere fara victime nu trebuie sa te mai duci la politie. Te duci direct la societatea de asigurari. Daca nu te intelegi cu societatea, te duci la mediator. Deci as fi un fel de "avocat de pace". Nu trebuie neaparat sa raman doar cu o optiune media. Am facultatea de drept la baza, sunt suficient de calificata sa fac si altceva si nu trebuie sa raman blocata pe o anumita meserie.
Care sunt principiile de la care indiferent de jobul pe care il ai nu trebuie sa faci niciodata derogari?
Seriozitatea in orice chestiune si orice meserie, competenta. Adica sa-ti stii exact limitele competentei si sa nu te duci dincolo de aceste limite si bunul simt. Iar in ceea ce priveste jurnalismul, documentarea permanenta si o foarte buna ancorare in realitatea cotidiana. Trebuie sa ai informatii noi, in exclusivitate, sa studiezi tot timpul si sa incerci sa intelegi ceea ce se intampla in jurul tau.
Vedem la televizor foarte multe emisiuni de o calitate indoielnica care au totusi un rating foarte mare. Ce parere aveti despre asta?
Pentru televiziunile comerciale ratingul este singurul care conteaza, valoarea este pe primul loc. Nu vorbesc de RealitateaTV, ci de televiziunile comerciale generaliste. Cred ca este vorba de o tendinta generala in societate spre superficialitate si televiziunile nu fac altceva decat sa o speculeze in mod comercial.
Si eu am angajatii mei. Am ziar online care a inceput sa mearga destul de bine. Nu am multi angajati, doar patru, insa incerc sa tin cont de programul lor, de posibilitatile lor, sa-i fac sa se simta bine, pentru ca in presa este foarte important ca omul care lucreaza sa nu aiba niciun disconfort mental. Este foarte important ca oamenii cu care lucrez sa se simta bine.
Referitor la criza ar trebuie sa se restructureze totul astfel incat ceea ce ramane sa fie nucleul bun si in momentul in care dai niste produse, acestea sa fie de foarte buna calitate. Si intr-o fabrica, ii dai afara pe oamenii care vezi ca nu-ti produc, care stau prea mult la fumat, care vezi ca-ti vin mai greu la serviciu, in asa fel incat sa-ti pastrezi in permanenta cei mai buni angajati si sa dai mereu cel mai bun produs. Cand nu faci asta, iti afecteaza produsul final.
In presa este la fel. Eu, la Adevarul, pe vremea cand l-am preluat, am trecut printr-o perioada groaznica de criza. Noi am depasit-o in 2005-2006. Am avut de facut restructurari si le-am facut exact pe acest principiu - al valoarii, pentru a pastra calitatea produsului final. Am incercat sa pastram cei mai buni oameni, sa-i incarcam mai mult si sa ne cerem scuze fata de cei care trebuia sa plece, pentru ca nu erau esentiali in procesul de producere a ziarului. In orice situatie de criza, o restructurare calitativa este solutia.
Ce parere aveti de cei care accepta sa faca compromisuri?
Cred ca tentatiile sunt mari si cred ca fiecare a facut la un moment dat un compromis de o natura sau alta. Fiecare isi organizeaza viata cum crede de cuviinta, nu poti sa arunci cu piatra. Poate si eu am facut compromisuri la un moment dat. Nu-mi aduc aminte acum un exemplu insa nu pot sa spun ca am avut o viata profesionala perfecta incat sa sustin: Eu nu am facut niciun compromis. Cred ca si eu am scris dupa unele rugaminti la un moment dat venite din redactie pe baza unor cotracte, cand eram la inceputul carierei. Cred ca si eu daca a venit un politician la mine si mi-a zis, hai, baga-mi si mie o stire l-am ajutat si i-am facut o stire. Si asta inseamna compromisuri si nu cred ca este cineva in aceasta meserie care sa sustina ca nu a facut niciodata asa ceva.
In ce context pot fi acceptate aceste compromisuri, si cand ele reprezinta un semnal de alarma asupra valorii tale ca jurnalist?
In momentul in care incepi sa iei bani pentru lucurile pe care le faci, atunci reprezinta un semnal de alarma si nu prea mai ai ce sa faci in meseria asta.
Ce sfaturi le dati tinerilor jurnalisti?
Cum sa-ti protejezi imagiena si valoarea in presa? Este mai greu acum decat in trecut?
Cred ca este foarte greu. Cu multe sacrificii, depasind tentatiile, cu o constructie foarte solida si cu foarte, foarte multa rabdare. In trecut exista tentatia de a scrie din considerente emotionale, acum, exista tentatia de a scrie din considerente financiare. Nu exista o reteta universala. Cand am inceut aceasta meserie, in 90, erau foarte multi ziaristi dintre care am mai ramas doar o mana. Restul s-au dus, in zone de PR, zone de consultanta, au plecat in zone care nu aveau niciun fel de legatura cu presa. Oamenii se cern intre timp, cei valorosi si pasionati raman.
Ce parere aveti despre presa din Romania dupa atatia ani de experienta? Ce s-a schimbat si ce a ramas la fel?
S-a schimbat foarte mult modul de a face presa si sufar foarte tare cand vad ca tanara generatie sta mai mult in fata calculatorului decat pe teren. E frumos si mai comod sa stai, insa calculatorul si Google nu-ti ofera decat un supliment de informatii. Informatia de baza o gasesti intotdeauna printre oameni, iar daca nu te duci sa-ti faci meseria in teren nu o faci bine. Cred ca din acest motiv sufera foarte multe publicatii. Nu este suficient sa ai informatia, trebuie sa vezi ce inconjoara acea informatie. Ce se intampla in jurul informatiei. Nu este suficient sa vezi stirea pe o agentie de presa si sa o iei ca atare. Acesta este punctul slab al presei de la noi. Lipsa informatiilor auxiliare, care sa le insoteasca pe cele principale.
Ce v-a motivat in toti acesti ani de cariera in presa?
Curiozitatea, placerea de a scrie si multumirea de a avea in momentele importante exclusivitate si de a fi prima care afla o informatie.
Dependentii de droguri, platiti ca sa nu faca copii!
Care e puterea cuvintelor?
