Scrisoare tatei
Nici nu-mi dau seama, tata, cum sa ma adresez. Am multe sa-ti spun si multe sa te rog. Sunt clipe grele, stiu, am crescut suficient de mult cat sa pot intelege suferinta. De mai bine de o saptamana, de cand problemele ultimelor perioade s-au acutizat si s-au oficializat, mi-e foarte teama de linistea din jur. Tu nu m-ai crescut in liniste! Inca de mica, am trait in agitatia continua a vietii tale active.
Inainte sa merg la scoala, am mers cu tine in turnee, am contabilizat cu ochii mei timizi toate aplauzele multimilor, mi s-au intiparit in minte chipuri si destine, te-am privit din umbra varstei, te-am admirat, te-am imitat si m-am legat ireversibil de felul tau de a fi. E prea liniste, tata, in casa. Nu-mi place sa termin "Flacara" devreme, sa plece la tipar seara, si nu noaptea, cum obisnuieste sa se intample cand ai suficienta energie pentru a o corecta amanuntit. Nu-mi place sa latre cainii si sa-i aud doar eu. Suna telefoanele, toti intreaba de tine. Oamenii te iubesc, chiar daca uita sa ti-o spuna in fiecare zi, chiar daca vietile lor chinuite nu le permit sa se exteriorizeze, de fiecare data cand isi amintesc de tine. Oamenii cred in tine, in puterea ta de a le schimba viitorul in bine. Sunt nefericiti, dar suferinta ta ii macina si ii innobileaza.
Ma cauta sudul, ma cauta Oltenia, sa afle ce mai faci. Ai tai, de la Barca, sunt ingrijorati si primesc vesti confuze de la posturile de televiziune care vorbesc despre tine. Din Ardeal ma suna cei mai buni prieteni. Basarabia asteapta vesti. Moldova de dincoace de Prut cauta raspunsuri. Chiar daca mi-e greu sa le explic tuturor ca treci prin clipe grele, nu pot sa le ignor tristetea. Nu-i mint, nici nu le dau detalii. De fapt, detalii nici nu prea stiu. In ochii mei nu mai e loc de diagnostic. Le spun ca te vei face bine. Le spun ca lupti. Le spun ca avem treaba. Si ei ma cred. Au nevoie sa ma creada. Se linistesc si ma roaga sa-ti transmit ca se gandesc la tine. Si vocea alarmata li se stinge intr-un mesaj inlacrimat.
Te rog, tata, gaseste optimismul de care e nevoie pentru lupta. Mai sunt atatea de facut! Vine iarna, vine frigul si trebuie sa te gaseasca bine. Vin sarbatorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani si vreau sa fii puternic. La vara avem de mers la Barca, sa mancam lubenita si ciorba de stevie si sa stam pe terasa de acasa, sa luceasca in ochii nostri gradina si sa miroasa a ploaie. Or sa apara merele acrisoare pe Dealu Negru, taranii cu legume de langa Bucuresti isi vor scoate la porti recolta. Trebuie sa ma duci la Rameti, unde nu-mi amintesc daca am fost vreodata, sa ne uitam in Cartea de Onoare, in care ai scris de atatea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursa, in Portugalia, si nu pot pleca linistita daca nu esti refacut. Mai e si drumul la Vatra Dornei, pe care-l planuim de atata vreme si pe care mi-ai promis ca-l vom face in tihna, cu opriri multe si vesele, ca atunci cand eram mica si credeam ca toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curand de tara Hategului. Vreau sa merg cu tine in Apuseni. Vreau sa ma inveti din nou sa umblu prin tara noastra. Nici la Putna n-am mai fost de mult.
Nu am facut destule impreuna. Asa ca, haide, tata, ridica-ti ochii tristi si ia-o de la capat. Te rog sa crezi in tine si in toti cei care iti vor binele. Te rog sa ai rabdare cu noi si cu suferintele fizice. Te rog sa vrei sa fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau sa fie liniste in casa. Vreau sa iubesc din nou timpul. Vreau sa ma simt in siguranta. E noiembrie. Nu-mi place toamna, cand tie nu ti-e bine.
Ana-Maria Paunescu
Inainte sa merg la scoala, am mers cu tine in turnee, am contabilizat cu ochii mei timizi toate aplauzele multimilor, mi s-au intiparit in minte chipuri si destine, te-am privit din umbra varstei, te-am admirat, te-am imitat si m-am legat ireversibil de felul tau de a fi. E prea liniste, tata, in casa. Nu-mi place sa termin "Flacara" devreme, sa plece la tipar seara, si nu noaptea, cum obisnuieste sa se intample cand ai suficienta energie pentru a o corecta amanuntit. Nu-mi place sa latre cainii si sa-i aud doar eu. Suna telefoanele, toti intreaba de tine. Oamenii te iubesc, chiar daca uita sa ti-o spuna in fiecare zi, chiar daca vietile lor chinuite nu le permit sa se exteriorizeze, de fiecare data cand isi amintesc de tine. Oamenii cred in tine, in puterea ta de a le schimba viitorul in bine. Sunt nefericiti, dar suferinta ta ii macina si ii innobileaza.
Ma cauta sudul, ma cauta Oltenia, sa afle ce mai faci. Ai tai, de la Barca, sunt ingrijorati si primesc vesti confuze de la posturile de televiziune care vorbesc despre tine. Din Ardeal ma suna cei mai buni prieteni. Basarabia asteapta vesti. Moldova de dincoace de Prut cauta raspunsuri. Chiar daca mi-e greu sa le explic tuturor ca treci prin clipe grele, nu pot sa le ignor tristetea. Nu-i mint, nici nu le dau detalii. De fapt, detalii nici nu prea stiu. In ochii mei nu mai e loc de diagnostic. Le spun ca te vei face bine. Le spun ca lupti. Le spun ca avem treaba. Si ei ma cred. Au nevoie sa ma creada. Se linistesc si ma roaga sa-ti transmit ca se gandesc la tine. Si vocea alarmata li se stinge intr-un mesaj inlacrimat.
Te rog, tata, gaseste optimismul de care e nevoie pentru lupta. Mai sunt atatea de facut! Vine iarna, vine frigul si trebuie sa te gaseasca bine. Vin sarbatorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani si vreau sa fii puternic. La vara avem de mers la Barca, sa mancam lubenita si ciorba de stevie si sa stam pe terasa de acasa, sa luceasca in ochii nostri gradina si sa miroasa a ploaie. Or sa apara merele acrisoare pe Dealu Negru, taranii cu legume de langa Bucuresti isi vor scoate la porti recolta. Trebuie sa ma duci la Rameti, unde nu-mi amintesc daca am fost vreodata, sa ne uitam in Cartea de Onoare, in care ai scris de atatea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursa, in Portugalia, si nu pot pleca linistita daca nu esti refacut. Mai e si drumul la Vatra Dornei, pe care-l planuim de atata vreme si pe care mi-ai promis ca-l vom face in tihna, cu opriri multe si vesele, ca atunci cand eram mica si credeam ca toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curand de tara Hategului. Vreau sa merg cu tine in Apuseni. Vreau sa ma inveti din nou sa umblu prin tara noastra. Nici la Putna n-am mai fost de mult.
Nu am facut destule impreuna. Asa ca, haide, tata, ridica-ti ochii tristi si ia-o de la capat. Te rog sa crezi in tine si in toti cei care iti vor binele. Te rog sa ai rabdare cu noi si cu suferintele fizice. Te rog sa vrei sa fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau sa fie liniste in casa. Vreau sa iubesc din nou timpul. Vreau sa ma simt in siguranta. E noiembrie. Nu-mi place toamna, cand tie nu ti-e bine.
Ana-Maria Paunescu
Investitiile in arta, sigure chiar si pe timp de criza
"Ne mor prietenii, ne mor / Murim si noi in moartea lor"- Reactii la moartea lui Adrian Paunescu
