Cearta in cuplu: Aceeasi problema, 3 contexte diferite

„Eu cred ca orgoliile sunt de vina pentru certurile in cuplu. Desigur, ca uneori e dragut sa mai faci pe suparatul, sa te certi, sa astepti sa te impace partenerul si sa va impacati intr-un mod placut, numai daca nu faci din asta o obisnuinta. Nimanui nu-i place sa stea alaturi de o persoana care e mereu pusa pe scandal, fiindca suntem oameni si simtim nevoia de afectiune, de tandrete. Solutia este ca fiecare sa lase cand e cazul de la el, iar cand observa ca partenerul e nervos, chiar daca se rasteste putin la el, sa-l lase pe moment in pace si sa vorbeasca atunci cand isi schimba dispozitia despre cea ce nu i-a convenit, atunci cand a fost nervos, dar pe un ton cald, ca sa nu dea curs unor discutii mai aprinse.”, Andreea Daniela Calin

Pe de alta parte Andreea ne propune un scenariu al jocului de cuplu in care cearta apare ca o forma de relatie. Sunt de acord cu ea ca uneori este utilizata cearta ca modalitate de a atrage atentia, a face ca lucrurile sa nu fie rutiniere, lipsite de noutate, etc. Este un comportament in care cei doi semneaza un pact de intelegere care este resimtit ca atare de fiecare. Aici vorbim despre cearta ca pact inconstient al celor doi, de alianta inconstienta in care ei se duc intr-un joc sexual sau de comunicare.

Persoanele care sunt puse mereu pe scandal par destul de ”uracioase”. Andreea ne invita sa presupunem ca ele nu prea au de-a face cu parteneri intrucat apare nevoia de tandrete pe care ei nu o satisfac. Aici as zabovi impreuna cu voi un pic.

Sa ne imaginam un copil care are o mama mereu pusa pe scandal, vesnic in cearta cu toata lumea. Ea isi iubeste copilul, are grija de el. Copilul la randul lui creste in acest mediu. Ca urmare, el primese afectiune si tandrete prin aceasta modalitate. Am putea presupune ca pentru acest copil, tandretea inseamna a fi certat. Ca urmare, el va fi disponibil pentru o relatie in care partenerul este mereu pus pe cearta si scandal pentru ca asta e forma in care se manifesta tandretea pentru el. Tandretea in forma propusa si raspandita de afectiune este foarte posibila sa il sperie pe acest copil care a devenit adult. Si atunci el va sta in asemenea relatii pentru ca ii sunt foarte bine cunoscute si pentru el sunt expresie de iubire.

In final, Andreea ne propune un cuplu rational care stie ce face. Este un cuplu calculat care in momentul unei tensiuni este preocupat de situatie, se controleaza si mai ales... gandeste. Faptul de a gandi este unul care in momentele de furie este profund afectat. Furia tocmai asta presupune, pierderea gandirii, gandirea se prabuseste in afect si devine o parte pierduta. Daca presupunem ca cearta se fundamenteaza pe furie, atunci putem presupune si pierderea gandirii iar strategiile isi pierd sensul pentru ca ele sunt rodul gandirii. Am putea spune ca modelul final propus de Andreea este unul mai curand idealizat in care speranta de a putea sa te controlezi, sa iti pastrezi apetitul pentru o strategie, o grija pentru celalalt sa fie dominanta.

Am putea sa subliniem un aspect important plecand de la comenatariul Andreei si anume, ca in fiecare persoana exista un anumit ideal pe care fiecare spera sa il atinga candva. Realitatea va dovedi fiecaruia ca acest ideal nu este posibil ca atare. Modul in care va reusi fiecare sa isi renegocieze idealul in conformitate cu realitatea va consta de multe ori in succesul cuplului pe termen lung. Cand idealul va fi necrutator – ori asa ori deloc vom fi in situatia de a asista la multa suferinta si singuratate – in doi sau in unul.

Claudiu Ganciu
Psihoterapeut de orientare analitica
Centrul de Psihoterapie de Cuplu
0722 453 906
[email protected]