Ce faci cand nu mai poti face nimic?

Toate inceputurile sunt magice, sarutari furate, atingeri nascute parca din povestile de demult, nopti de pasiune dezlantuita, totul pare a avea farmec neasemuit...dar chiar si-n mijlocul acestui mic paradis personal incepi sa vezi putin cate putin, pe masura ce vraja dispare..., sau poate chiar mai devreme, daca firea-ti este rationala, mici, mari defecte ale Adam-ului tau...o zi nu raspunde la telefon deloc si motiveaza ca nu a avut semnal, in alta a uitat masura paharului si ii poti simti damful din dormitor si pana in bucatarie, alta data ridica vocea si simti cum pumnul sau se ridica amenintator... Gasesti pretexte, iti lipseste zambetul sau din zori de zi, florile pe care ti le-a livrat cu noaptea in cap si care-ti miros a dragoste orice ai face si orice ai gandi... Stie sa te faca sa razi, sarmul sau ti-a cucerit toate rudele, de la bunica pana la cel mai mic membru al familiei... si mai este ceva cu care ti-a cucerit inima definitiv... isi doreste copii!! 
Il simti al tau, barbatul tau...in ciuda defectelor te gandesti ca merita sa incerci sa construiti ceva impreuna si dai drumul iubirii la foc automat... ii incarci fiinta cu dorintele tale, il faci mai bun decat este, transferi asupra lui calitati care nu au existat niciodata in istoria lui personala... dar ce conteaza? Doar a renuntat la toti prietenii sai si v-ati mutat impreuna! Un alt paradis ti se dezvaluie...ciorapi aruncati chiar si sub scaunul din bucatarie, munti de rufe murdare pe care-i escaladezi cu manuta ta mica, apoi sunt serile cand parca si-a redescoperit prietenii, uita de cina, de intalniri programate cu saptamani in urma, uita din ce in ce mai des masura paharului, uita de zile de nastere, cadourile si florile vin a doua zi si miros a obligatie, a remuscare... Iti musti pumnul strans si iti imbratisezi genunchii chinuiti, fiinta-ti este contorsionata in asteptare, in durere...
Dar vin diminetile in care-ti saruta ochii si-ti spune ca vrea un copil..., cu tine... Esti fericita, iti uiti ranile ce sangera inca, fiinta-ti este arc peste lume... si te implinesti printr-un suflet care-ti acapareaza prezentul, nu-ti mai existi...esti tu si copilul tau, pe marginea paradisului! Si daca nu printr-un copil iti simti intrega existenta plina de sens, nu vad prin ce altceva... Adam-ul tau isi continua cursa sa prin viata... A cui? A lui, evident...fiindca din a ta si-a luat demult timp talpasita... Nu-l mai regasesti decat in cele sapte zile de concediu, in care jumatate de zi vorbeste la telefon sau bea bere si in cealalta jumatate, doarme...
Iti privesti chipul in oglinda... o fata singura si trista te priveste in reflexie... Cine-i fiinta aceea straina de tot si de toate? Unde-ti sunt visele despre cum ar trebui sa fie viata in doi? Unde ai aruncat sperantele cu care ar fi trebuit sa iti construiesti paradisul? Cand ti-a spus ultima data cineva ca esti frumoasa, ca esti iubita? 
Ce faci cand nu mai poti face nimic? Raspunsul este ca pentru prima data in viata, faci ce este bine pentru Tine... alegi sa te eliberezi indiferent ce, cum si cat te va costa asta... Nimeni nu-ti traieste viata, nici macar copilul tau care odata crescut isi va construi paradisul sau personal... si niciodata o mama nefericita nu va creste un copil fericit!! 

Eu cred ca atat cat ne este posibil sa facem pentru noi..., este mai bine sa alegem intelept, decat repetat!