Campul de razboi din relatia de cuplu!

Aici avem cele doua puncte de vedere: al obiectului realizat de partener si al legaturii in care legatura se individualizeaza de partile componente si devine un aparat psihic in sine, care nu poate sa fie analizat decat ca si legatura.

In terapia de cuplu putem spune asa: exista continuturi individuale si continuturi de cuplu. Adica unele continuturi (materiale, daca preferati) sunt expuse ca si cand ar fi indiferente cu celelalt si altele la care celalalt interactioneaza genereaza o reactie. Aceasta creeaza un specific al terapiei care se regaseste in intersectia dintre individual si cuplu. Similar se intampla lucrurile si in viata cotidiana, sunt continuturi care sunt individuale si nu genereaza o reactie si continuturi care sunt ale legaturii lor.

Multe din dificultatile intalnite in mod obisnuit provin din incapacitatea de a diferentia aceste doua campuri de lucru – individual si cuplu. Aceasta are ca si consecinta doua mari tendinte – de pierdere a individualitatii in cuplu si de pierdere a cuplului, singuratatea in doi. In primul caz partenerul este resimtit ca un agresor care nu accepta individualitatea celuilalt si incearca sa faca tot felul de lucruri impreuna iar impreuna devine mai important decat propria persoane sau celalalt sau, invers, orice ar face cei doi impreuna aceasta nu creeaza senzatia de satisfactie, multumire sau sentimentul de impreuna devenind mai mult o forma fara fond.

Indiferent de varianta legatura este resimtita ca fiind problematica. O eventuala despartire in prima varianta, a anularii individualitatii este resimtita ca si cand ar fi vorba despre pierdere a tot ceea ce inseamna viata, devine o drama iar aceasta drama este resimtita ca un sfarsit al lumii. Pe de alta parte, eventuala despartire in cealalta varianta este resimtita ca fiind o pierdere in sine, ca si cand ar descoperi cat de pretios este celalalt si o reactie furioasa si agresiva de recuperare a bunului pierdut (partenerul). Dspartirea in prima varianta pare sa functioneze pe un versant trist, depresiv iar in cealalta parte pe unul agresiv, violent.

Gelozia in primul caz este resimtita ca fiind pentru orice in timp ce in al doilea pare a lipsi mai curand. In aceste cazuri gelozia devine mai curand o forma de manifestare a propriei persoane – nu apare imaginea pierderii ci dimpotriva, a mandriei ranite, a orgoliului amenintat ca un atac la adresa propriei persoane.

In ambele cazuri vorbim de suferinte importante, vorbim de persoane care au dificultati de a fi cu cineva si care suporta greu relatiile pentru ca in afara de partea in care acestea sunt furnizoare de nemultumire, frustrari, tensiuni aduc si bucurie, placere, satisfactie. In ambele cazuri vorbim de incercare de evitare a acestor frustrari si odata cu ele si a placerii, bucuriei de a fi cu celalalt prin doua variante diferite – prezenta permanenta a celuilalt ca un garant al starii de bine care nu este nicidecum o stare de bine ci iluzia ca este bine sau prin absenta si evitarea celuilalt care este receptat mai mult ca un pericol prin sentimentele sale exprimate sau implicite.