Boala fizica - psihic si somatic

Aparent propunerea se adreseaza medicilor si psihologilor, in fapt se adreseaza tuturor celor care au parcurs ei insisi sau persoane apropiate lor o experienta de boala in care au cunoscut cum sanatatea si boala, cum fizicul ca somatic si psihicul s-au regasit in starea pacientului, in mediul din jurul sau, in relatia cu medicul, etc. Si care e rolul terapeutului aici pare sa fie o intrebare importanta in acest context.

Aceasta tema a aparut, pe masura ce, in cadrul psihoterapiilor individuale au aparut tot mai multe situatii pe care le-as putea descrie ca fiind caracteristice acestei teme. Vorbim de somatic si psihosomatic. Unele terapii pot pleca de la starea de spaima trezita de absenta unui diagnostic sau de posibilitatea unuia grav. Altele se bazeaza si au o pondere semnificativa in unele disfunctii sau boli care au aparut in primii ani de nastere si care au fost tratate intr-un anumit mod de parinti, unele au fost fixate ca forma de dependenta de parinti, altele au fost negate si excluse din campul psihologic ca forma de negare a unei importate laturi narcisice a parintilor. In toate cazurile, boala fizica a capatat o constanta care este activa si la 30 sau 40 de ani.

O alta situatie care confrunta in mod dominant psihicul de fizic este cazul bolilor rare, cu o frecventa redusa si care au prognostic relativ. Faptul ca nu se cunosc nici cauzele si nici evolutia ulterioara determina o situatie speciala – de dubiu asupra propriei persoane, asupra integritatii proprii iar daca este vorba de zone ale corpului asociate cu sexualitatea, de indoieli privind propria femininate. Rolul diagnosticului este de a permite o elaborare a bolii asa cum pacientul o poate desfasura. Cand diagnosticul nu fixeaza o cauza si un prognostic atunci se produce un atac narcisic care are repercursiuni asupra relatiei dintre medic si pacient, dintre pacient si apartinatori. Rolul psihoterapiei este de a permite sa se realizeze ceea ce se intampla in aceasta parte, aceasta permite si regasirea relatiei cu medicul si a celui cu mediul socio-familial (cu partenerul, cu parintii, cu locul de munca).

Este cunoscut ca o stare psihologica optima poate sa asigura un nivel pozitiv de vindecare in timp ce unul negativ conduce mai curand la agravare si la renuntare din partea pacientilor. Toate acestea fac ca relatia psihic – somatic sa fie una posibila prin faptul ca orice boala fizica are influente psihice si este influentata de starea psihica. Acest lucru este posibil prin existenta inconstientului prin care se reliefeaza legaturi intre aceasta instanta si alte instante. Acest punct de vedere este tratat similar de religie care vede boala ca un pacat, cu alte cuvinte ceea ce este fizic are o importanta componenta psihologica.

Intentia mea este de a realiza aceste consideratii si a le propune ca tema de discutii si analiza impreuna cu medicii si psihologii dispusi sa se aplece asupra acestui subiect.  Consider ca o contribuite importanta in tratarea acestei teme o pot reprezenta cei care s-au confruntat cu aceste probleme intrucat psihoterapiile desfasurate sau in curs de desfasurare ar presupune o intrare in intimitatea fiecaruia iar gradul de identificare al cazurilor ar fi ridicat. Voi incerca sa propun pe acest sit aceasta tema a bolii fizice, in masura in care ea va prezenta interes.

De asemenea colegii psihologi si medicii care lucreaza in acest cadru sau care sunt interesati pot sa isi exprime parerea sau sa se implice in aceasta echipa. Va astept la adresa de mail: [email protected] sau la ~comentariile~ de la sfarsitul acestui articol.