Primele sase luni ale vietii mele.
Tata disparuse inainte sa ma nasc. Evident, era cel mai fermecator fante, rapid cu scula si chiar mai rapid sa spele putina. Mama, abandonata de acest curtezan fara nume, a murit dandu-mi viata, iar eu am plutit in lume pe torentul ei de sange. Asistenta care tinea in maini trupul meu slinos de nou-nascut a patinat pe baltoaca scursa cand vroia sa iasa din sala de nasteri, cel putin asa mi s-a spus. Bunica m-a vazut intaia oara in bratele acelei asistente ros-alba ca un test de personalitate Rorschach.
Travaliul nu decursese prea bine pentru mine. N-am aflat niciodata exact ce s-a intamplat, dar corpul meu a fost crestat de la stomac la piept lasand in urma o cicatrice lunga – poate dintr-o greseala de bisturiu in timp ce incercau s-o salveze pe mama. Pur si simplu nu stiu. Pe masura ce cresteam cicatricea ramanea de aceeasi lungime, masurand in final doar cativa centimetri, localizata in partea stanga a pieptului, acolo unde o fiinta romantica ar fi putut desena inima.
Am stat la bunica pana la varsta de sase ani. Resentimentele ei fata de mine, cauza mortii fiicei ei, erau evidente. Nu cred ca era rea, doar cineva care nu se asteptase sa fie urmasa fiicei decedate, si nici sa i se dea atat de tarziu in viata sarcina ingrijirii unui alt bebelus.
Bunica nu ma batea; ma hranea bine; avea grija sa primesc toate vaccinurile necesare. Doar ca nu-i placea de mine. A murit intr-una din putinele zile cand ne simteam bine impreuna, dandu-ma cu leaganul din curte. M-a impins spre cer, iar eu am intins picioarele spre soare. M-am intors spre pamant, asteptandu-ma sa fiu prins de mainile ei. In schimb, am plutit pe langa trupul chircit. Cand am trecut din nou spre inainte, se prabusise in coate. Apoi a cazut cu fata-n noroiul terenului de joaca. Am alergat la cea mai apropiata casa, sa-i alertez pe adulti, apoi am asteptat cocotat pe gard salvarea care a ajuns prea tarziu. Cand au ridicat-o asistentii, bratele corpolente ale bunicii au forfecat aerul ca niste aripi de lilieci, fara viata.
Travaliul nu decursese prea bine pentru mine. N-am aflat niciodata exact ce s-a intamplat, dar corpul meu a fost crestat de la stomac la piept lasand in urma o cicatrice lunga – poate dintr-o greseala de bisturiu in timp ce incercau s-o salveze pe mama. Pur si simplu nu stiu. Pe masura ce cresteam cicatricea ramanea de aceeasi lungime, masurand in final doar cativa centimetri, localizata in partea stanga a pieptului, acolo unde o fiinta romantica ar fi putut desena inima.
Am stat la bunica pana la varsta de sase ani. Resentimentele ei fata de mine, cauza mortii fiicei ei, erau evidente. Nu cred ca era rea, doar cineva care nu se asteptase sa fie urmasa fiicei decedate, si nici sa i se dea atat de tarziu in viata sarcina ingrijirii unui alt bebelus.
Bunica nu ma batea; ma hranea bine; avea grija sa primesc toate vaccinurile necesare. Doar ca nu-i placea de mine. A murit intr-una din putinele zile cand ne simteam bine impreuna, dandu-ma cu leaganul din curte. M-a impins spre cer, iar eu am intins picioarele spre soare. M-am intors spre pamant, asteptandu-ma sa fiu prins de mainile ei. In schimb, am plutit pe langa trupul chircit. Cand am trecut din nou spre inainte, se prabusise in coate. Apoi a cazut cu fata-n noroiul terenului de joaca. Am alergat la cea mai apropiata casa, sa-i alertez pe adulti, apoi am asteptat cocotat pe gard salvarea care a ajuns prea tarziu. Cand au ridicat-o asistentii, bratele corpolente ale bunicii au forfecat aerul ca niste aripi de lilieci, fara viata.
Brad Pitt, implicat intr-un accident de motocicleta
Nebunii "ca la 17 ani" pe care le fac si femeile serioase!
