Cert este ca mai toate informatiile din prezent despre aparitia astrologiei in India se regasesc in primul manual cu caracter astronomic, Siddhanta Surya, publicat in anul 2163 a.Hr. La fel, mentiunile din Bharata indica o cunoastere bine dezvoltata a astrologiei datand din timpuri imemoriale. Urme se regasesc inca din anul 3500 i.Hr. Desi cele mai multe dintre manuscrisele originale au fost pierdute, de-a lungul vremii astrologii au reprodus pasaje intregi drept propriile versiuni ale acestor lucrari anterioare.Unele dintre aceste copii pot fi gasite in bibliotecile Maharajahilor.
Claudius Ptolemaios si Tetrabiblos, cartea de capatai a astrologiei
Se pare ca astrologia indiana a patruns, intr-o forma foarte buna si atractiva acolo unde poate ne-am astepta mai putin, in Iudeea, ca stiinta a timpului. In cartea sa, Calendare antice si constelatii, E.M.Plunkett scrie "opinia scriitorilor greci de la inceputul erei crestine este frecvent citata si arata pretuirea si veneratia cu care astronomia indiana era privita de invatatii vremii. in Viata Appollonius din Tyana, filosoful si astrologul grec Philostratus, a scris, la, aproximativ, anul 210, ca intelepciunea si invatarea lui Appollonius sunt deasupra contemporanilor sai, deoarece el a studiat astronomia si astrologia cu inteleptii din India."
Iar daca originile astrologiei indiene sunt obscure, influentele acesteia sunt mai clare. in Alexandria, de exemplu, era la mare pretuire si a avut o influenta deosebita in timpul secolul 6 d.Hr., cand multi termeni grecesti si-au gasit terminologia, in ce priveste astrologia, in cele mai vechi si faimoase tratate de astronomie hinduse semnate de Aryabhata, Varaha Mihira si Brahmagupta. si se pare ca notiunea caldeeana de zodiac a ajuns in India prin Alexandria, deoarece la un moment dat, la inceputul erei crestine, astrologii indieni foloseau doua seturi de nume pentru constelatii - unul era o transliterare greceasca, celalalt o traducere din sanscrita, elenul Tauros se regaseste in hindusul Taurusi, cu filiatie in sanscritul Vrisha (Taur), in timp ce Leon in cea de Leya ca si corespondent a sanscritului Simha (Leu).
Interesant mi se pare faptul ca astrologia caldeana nu a patruns in India prin Persia cum era firesc deoarece in est, se gasea Babilonul, poarta de acces spre Samarkand si China, poate si pentru ca interesul persanilor pentru planete era destul de diferita, in primele secole ale mileniului I, de cea a babilonienilor; contributia persana la istoria astrologiei pare sa fie asimilarea conceptului elementar primordial - foc, aer, pamant si apa, pe care il regasim, mai tarziu, la Claudius Ptolemeu. Acesta a fost in Persia, unde se practica un sistem religios altfel decat cele cunoscute, este vorba despre mithraism – religie care intre anii 100 i.Hr. si 400 d.Hr., a fost extrem de populara printre soldatii romani, si este posibil ca el sa fie raspunzator pentru introducerea si raspandirea acesteia. Imaginea clasica a mithraismului reprezinta adesea sacrificiul unui taur.
In schimb, in China, astrologia imbraca o alta haina; zodiacul era stapanit de 12 animale similare celor 12 semne din zodiacul caldeean. Astfel, un copil se putea naste in anul mistretului, sobolanului, boului, tigrului, iepurelui, dragonului, sarpelui, calului, oii, maimutei , cocosului sau cainelui; semnele animaliere alternau in pozitiv si negativ, mistretul este negativ, sobolanul pozitiv si se grupau primele 3 sub semnul Apei, urmatoarele sub semnl Lemnului, apoi a Focului si a Metalului. Ele sunt adesea reprezentate intr-un cerc (zodiacul, compus din 28 de constelatii, se spune ca isi are originea undeva in anul 2317 i.Hr.), si desi exista anumite conexiuni, e drept, vagi, intre semnele zodiacului caldean si cele ale zodiacului chinezesc, acestea din urma sunt destul de greu intelese deoarece au legatura cu un intreg sistem filosofic si de viata, nu doar cu aspectul celes al evenimentului. Zodiacul caldean sau occidental cum mai este numit, a ajuns in China, spre sfarsitul secolului al 17-lea, adus de iezuiti sau ceva mai devreme, adus de calatorii care insoteau caravanele din Asia centrala. Astrologii chinezi nu foloseau ecliptica, ci stelele circumpolare, iar regatul chinez insusi era vazut ca omologul pe pamant al Regatului Mijlociu al Cerului, regiunea de stele - stelele circumpolare sunt vazute intr-adevar, toate timpul anului. Imparatul, reprezinta Steaua Polara aflat intr-o permanenta confruntare cu Steau din Sud si asta doar pentru a oferi omului de rand dovada obarsiei ceresti a conducatorului. Astrologii foloseau pentru aceasta interpretare pozitia a Patru Palate, apoi din secolul 1 a.Hr. au cuprins in analizele lor si ecliptica pe care au numit-o Drumul Galben, iar pentru Ecuator denumirea de Drumul Rosu.
Astrologia romana: intre adevar si sarlatanie
Cea mai veche dovada insa, referitoare la studiul astrologic si care dovedeste practica astrologiei se gaseste in China. Aceste marturii sunt anterioare celor din Mesopotamia, datand de mii de ani. Invatatii din antichitate au fost extrem de meticulosi in ceea ce priveste mentiunea tuturor lucrurilor si evenimentelor la care luau parte. inca din 2001 i.Hr, astronomii din China au determinat durata anului ca fiind de 365 de zile, precum si punctele cardinale. De asemenea, au calculat orbitele Soarelui si ale Lunii, suficient de bine, pentru a prezice eclipsele.
Astrologia megalitica, lumea musulmana si Noua America
Drumul spre stiinta astrologiei
