Sanda Weigl, Gypsy Queen din Manhattan

Spuneti-ne, cum v-ati descoperit si dezvoltat talentul?
N-as putea spune ca mi-am descoperit singura talentul. De fapt, l-au descoperit altii. Mi-am dat insa seama, la un moment dat, ca atunci cind incep sa cant ma simt in largul meu. Cintecele mele imi mijlocesc o comunicare, imi deschid un drum catre oamenii din jurul meu: cind ma aud cintind ma respecta, ma pretuiesc, ma inteleg si ma iubesc. In felul acesta s-a dezvoltat si a evoluat talentul meu. Experienta m-a invatat insa ca nu e deajuns talentul, fara o munca intensiva se iroseste.

Cum credeti ca fiecare dintre noi se poate descoperi si perfectiona pe sine? Ar exista o serie de pasi pe care i-ati recomanda pentru a ne descoperi si cizela unicitatea?

Dupa parerea mea, fiecare om trebuie sa cintareasca pe ce drum trebuie sa paseasca in viata. Nu e bine sa interprinzi ceva care iti cere un talent pe care nu-l ai, nici sa faci ceva fortat pentru ca parintii asa vor, nici sa te concentrezi pe bani sau pe motive ideologice. Incearca sa fii tu insusi, sa faci ce crezi tu ca e bine pentru tine si nu ce cred altii ca e bine pentru tine.

Ati plecat atunci cand erati foarte mica din Romania. Care sunt lucrurile care v-au ramas in minte din acea perioada?

Am avut 13 ani cind am trebuit sa parasesc Romania, deci nu mai eram atit de mica. Desigur ca ce mi-a ramas cel mai mult in suflet si in minte este muzica romaneasca, dar nu numai muzica ci si literatura, teatrul, orasul meu natal, Bucurestiul. Toata copilaria mea in Romania se reflecta puternic in tot ce simt si fac astazi.

Cantati la televiziunea nationala inca de cand erati foarte mica, spuneti in biografia dumneavoastra. Care era impactul pe care televiziunea, cu ritmul ei nebunesc si cu rigoarea ei obligatorie l-a avut asupra dumneavoastra?
Cred ca am fost prea mica ca sa pot spune ca televiziunea a avut o influenta puternica asupra mea. In primul rind, am fost mindra ca joc si cint, mi-a placut povestea in care eram incadrata si nu prea mi-am dat seama de ritmul nebunesc si rigoarea televiziunii.

Tatal meu, profesor universitar, a fost dat afara de la o zi la alta si calificat ca psiholog burghez-imperialist ("freudian") si dusman al poporului. Mama, fiind sotia lui, a fost si ea concediata de la Editura Tineretului unde lucra ca redactor. Tatal meu a facut parte in timpul razboiului dintr-un grup de ilegalisti care au fost lichidati in perioada lui Gheorghiu-Dej (vezi procesul Patrascanu).

Cum a fost adaptarea la o alta tara, o alta limba?

Adaptarea a fost foarte grea. Nu voiam sa traiesc in Germania si dorinta mea fierbinte era sa ma reintorc in Romania. N-am avut insa incotro: am invatat in cele din urma limba cea noua si am inceput sa cint in germana.

Sunteti ruda cu celebrul dramaturg Bertold Brecht. Dumneavoastra ati studiat teatrul, sotul dumneavoastra este actorul si dramaturgul Klaus Pohl si una dintre fiicele dumneavoastra este actrita. Ce rol are teatrul in viata dvs.?

La inceput, in Germania eram mai mult dezorientata si trista. Matusa mea, Helene Weigel, a vrut sa ma consoleze si sa ma ajute si m-a luat in fiecare zi la teatru. Asa am invatat germana si asa am invatat sa iubesc teatrul. De fapt si in Romania am iubit teatrul. De pilda, piesele lui Caragiale ma incinta pina astazi. Se pare ca am mostenit ceva din dragostea pentru teatru si din talentul matusii mele.

Dincolo de "act cultural", cum ne poate ajuta teatrul? Exista anumite tehnici imprumutate din teatru pe care le-ati aplica si in viata de zi cu zi, pentru auto-cunoastere, mentinere a entuziasmului, comunicare armonioasa cu ceilalti?
Teatrul ne poate in primul rind ajuta prin faptul ca in timp ce joci devii ceea ce n-ai curajul sa fii in viata normala. Multi tineri se indreapta spre teatru pentru ca presupun ca pot face ceea ce in realitate nu este cu putinta sa faca. Afara de asta teatrul este oarecum o parte din viata, fiecare forma de comunicare intre oameni este intr-un fel sau altul „teatru", o incercare sa intruchipezi un personaj, chiar cind personajul esti tu insusi.

Din Romania ati fugit in Berlinul de Est, apoi in cel de Vest, apoi la New York. Ce inseamna acasa?

N-am "fugit" din Romania. Parintii mei au plecat legal pentruca n-au mai avut voie sa lucreze, n-au mai avut nici un venit si n-au mai putut sa-si hraneasca copii. Mama a fost nespus de trista ca a trebuit sa-si paraseasca tara pe care o iubeste si astazi. Multa vreme am crezut ca o sa ma pot reintoarce. Cind am implinit 18 ani si as fi putut reveni in Romania, n-am avut voie sa parasesc R.D.G.-ul, pentru ca devenisem si eu acolo un "dusman al poporului". Abia la 22 de ani am putut pleca in Romania. Eram atit de tulburata si fericita! Ajunsa la Bucuresti mi-am dat seama ca nu mai eram considerata ca rominca, ca bastinas, ci ca o straina venita din Germania.

Ati fost unul din primele staruri rock din Berlinul de Est. Cum v-ati "administrat" acest statut? Era altfel pentru o tanara cu foarte mult succes atunci?
Nici in Germania nu m-am simtit vreodata "acasa". Eram si acolo o straina, o romanca. Abia la New York mi-am gasit intr-un fel "patria". Am reintilnit multi colegi de scoala din Bucuresti, iar cei din comunitatea romana din New York m-au considerat ca una de ai lor si m-au imbratisat. Intre timp, in Romania s-au schimbat oamenii cu desavirsire, este o atmosfera foarte agreabila si ma duc acolo cu multa placere

Care este muzica pe care o preferati? Ce ascultati atunci cand sunteti singura cu dumneavoastra?
Ascult toate genurile muzicale. Desigur, in primul rind, muzica romaneasca –cea populara si cea cintata de tigani. Ascult si muzica de jazz – Duke Ellington, etc- pop si rock, cabaret, tango, muzica sud-americana, africana, indiana etc. Imi place foarte mult si muzica clasica: Bach, Beethoven, Mozart, Schumann, etc.

Cum ati luat decizia de a emigra si de ce ati ales New Yorkul? Care sunt secretele adaptarii la o alta cultura, la alte valori, alt anturaj, alte asteptari? Si care sunt cele mai mari piedici? In cat timp se poate vorbi despre o adaptare la noua tara? Cum iti creezi confortul necesar pentru a te putea organiza si trai armonios in noul spatiu?
La inceput n-am avut intentia sa emigrez la New York. Am vrut sa ramin impreuna cu sotul meu si cu copii doar un an la New York. Voiam ca fetitele mele sa invete bine limba engleza si in ceea ce ma priveste voiam sa ies in sfirsit din Germania, pentru un timp scurt. O vorba spune: daca traiesti mai mult de un an in New York, nu mai pleci. Asa s-a intimplat si cu mine: nu m-am mai putut stabili in alta parte. In New York nu este necesar sa te adaptezi la o alta cultura pentru ca aici nu exista o adevarata cultura, in afara de cea pe care o aduci tu cu tine si pe care o poti trai si aprofunda. Viata in New York este insa foarte grea- un loc minunat daca ai multi bani, un cosmar daca nu ai bani. De altfel, de indata ce lucrezi si locuiesti aici, devii foarte repede o parte a societatii, esti imediat acceptat, respectat si bine tratat.

Ati castigat, atunci cand aveati numai 17 ani, medalia de aur la Festivalul din Dresda, cu o melodie de inspiratie tiganeasca. Ce ati simtit atunci?
Am fost nespus de fericita si mindra.

Care e melodia de care va leaga cele mai puternice amintiri (din repertoriul dumneavoastra)?
"Miine toti recrutii pleaca" a lui Maria Tanase. Imi amintesc cu multa duiosie si de un cintec pe care l-m cintat in prima copilarie, aveam cel mult 6 ani: "La oglinda" pe textul incintator al poetului George Cosbuc.

Ce va amintiti din perioada in care regimul incerca sa va inchida, in Germania? Ati fost eliberata in urma diverselor proteste.
Pe deoparte, in R.D.G a fost ingrozitor, pe de alta parte eram tinara, indragostita, aveam acolo familia. Desigur ca mi-a lipsit patria mea , Romania. Am am avut mari probleme in Germania de Est, eram o straina si ca atare nu eram acceptata.

Cum v-ati ridicat cand v-a fost mai greu? Si care au fost "suporturile" pe care v-ati sprijinit?
In primul rind, parintii mi-au fost un mare sprijin, mai apoi am avut prieteni foarte buni, care m-au ajutat si ceea ce m-a sustinut intodeauna a fost muzica.

De unde vine dragostea pentru muzica tiganeasca? Cum putem face diferenta dintre aceasta si muzica de o alta factura, gen manele, ca si valoare, istorie, simboluri?
Dragostea pentru muzica tiganeasca trebuie sa fie cumva la mine innascuta, pentru ca am iubit-o de cind ma stiu. Deosebirea esentiala fata de alte feluri de muzica consta mai cu seama in valoarea ei profund emotionala si, un fel de "generozitate" cu privire la varietatea genurilor de muzica: influentele sint multiple, exista o paleta larga, de la elemente indiene pina la elemente japoneze.

Cum este viata la New York? Care sunt tendintele in stil de viata, in valori, in arta, cultura, moda, imagine?
Viata in New York nu este imbuibata de ideologie, este orientata spre ultima moda, dar gasesti in acelasi timp si aspecte invechite si conservatoare. Important pentru acest oras este o imagine pe care ti-o da neintrerupt, un fel de film fara final, in care se misca o lume neobisnuita, nebuna.

Cum este un spectacol organizat la New York si cum unul pe care il oferiti la Bucuresti?
Nu cred ca sunt mari diferente. Spectacolul poate fi pus la punct excelent, cum s-a petrecut intodeauna cind a fost organizat de Institutul de Cultura Romana din New York, sub conducerea lui Corina Suteu si cu concursul lui Oana Radu. Din pacate, mai incearca si altii sa organizeze, dar nu stiu asa bine cum sa o faca...