Obiceiurile epocii tehnologice dezbina familii?

In ziua de azi, mai mult ca oricand, e greu sa traiesti deconectat de la televizor si internet. Cum altfel, cand o gospodarie numara cel putin doua televizoare. Astfel, nimeni cei mici nu mai trebuie sa stea dupa mami si tati care se uita la stiri, sau noi, dupa parteneri, in timpul campionatelor de fobal.  S-au dus serile in care ne strangeam cu totii in jurul televizorului pentru a urmari, impreuna, un film bun. Acum fiecare se uita la ce vrea, cand vrea. Mai mult, nu de putine ori ni se intampla sa urmarim acelasi program, fiecare la televizorul lui. In momentele de luciditate te intrebi daca nu cumva s-a ajuns prea departe? Iar daca lipsa de comunicare a reusit sa slabeasca puntile de relationare dintre membrii unei familii, ajungi sa te intrebi daca nu cumva ele erau subrede de la inceput.

Televizor, telefon mobil si internet. Le “consumam” zilnic, sapte zile din sapte, cu o frecventa care nu ne mai permite sa ne imaginam cum ar arata viata noastra in absenta lor. Telefonul mobil ne face disponibili 24 din 24 pentru sefi, familie si prieteni. Internetul ne deschide un al doilea univers prin care putem zburda ore in sir, pana uitam de problemele care ne apasa. Cat despre televizor, el a devenit de mult cel mai bun prieten al nostru, chiar daca nu ne place sa recunoastem. El a ajuns puntea noastra intre munca si somn, furnizandu-ne neintrerupt si in culori acea dulce si tampa stare de stand-by, in asteptarea somnului.

Cand ar trebui sa ne facem griji?

Viciu? Am merge prea departe. Cristina Calarasanu, specialist in psihologia copiilor si in consilierea familiala, nu s-ar grabi sa-l numeasca asa. “Fiecare dintre instrumentele enumerate mai sus ne sunt de folos si faciliteaza accesul la informatie si eficienta muncii noastre”. Doar ca linia care desparte nevoia de dependenta este destul de difuza. “Ele devin un factor care dauneaza functionarii noastre in masura in care incep sa ocupe din ce in ce mai mult timp, in devafoarea altor activitati, preocupari, hobby-uri, devenind unica preocupare si creand in unele cazuri fenomenul de dependenta”. Cel mai periculos? Contrar asteptarilor, nu privitul la televizor are cele mai grave repercusiuni, ci internetul. “Dependenta de internet se instaleaza cel mai usor si este cea mai acuta dintre cele trei”, explica Cristina Calarasanu.

Internetul: conexiune 24 din 24?

Trecerea de la modem la cablu reprezinta un moment de cumpana in viata oricarui internaut. In cazul meu, cele 40 de minute petrecute online in fiecare seara, in interes personal, au devenit in scurt timp si pe nesimtite, trei ore. Nici nu stii cand trece timpul! Desigur, asta se intampla pana sa ajung sa lucrez intr-un mediu care implica utilizarea permanenta internetului. Caci, da, la un moment dat te saturi. Aici intervine diferenta intre utilizatorul frecvent si dependentul “cu acte in regula”. “Dependenta apare atunci cand nevoia de “consum” creste progresiv si inlocuieste alte activitati si obiceiuri cotidiene”, insista Cristina Calarasanu. “Astfel de la 2 ore petrecute in fata calculatorului ajungem la 4, 6 chiar 8 ore pe zi, alteori pana noaptea tarziu, fara a putea sa ne desprindem pentru a manca, a ne odihni sau a face si alte lucruri. Apar implicit retragerea, refuzul socialului si refugiul in aceasta lume virtuala”.

Televizorul: cel mai bun prieten al omului

Nu exista dependenta mai dulce si aparent mai inofensiva decat cea de televizor. Da, oricat de rusinos e de recunoscut, uitatul la vrutele si nevrutele de la televizor ne mananca mai mult timp decat orice activitate casnica. In primul rand pentru ca ne e la indemana. Oricine isi poate cumpara un televizor, motiv pentru care putine mai sunt azi gospodariile care sa fie “dotate” doar cu unul (nu mai vorbim despre cei care isi exprima categoric refuzul de a se uita le televizor si care sunt catalogati din start drept excentrici). Prin urmare, inclin sa cred ca nu atat uitatul la televizor in nestire, cat ideea de “fiecare cu televizorul lui” duce la claustrare si de aici la deteriorarea relatiilor dintre membrii unei familii. Si atunci, este reintoarcerea la un singur televizor o solutie pentru a ne apropia, din nou, ca familie?

Da si nu. "Televizorul, ca si alte modalitati de evadare, este un refugiu. Adeseori fugim intr-o emisiune, un film, sau pur si simplu privind la televizor pentru ca nu putem fi impreuna cu ceilalti, pentru ca nu dorim sau pentru ca suntem prinsi in propriile noastre ganduri”, afirma Cristina Calarasanu. “Retragerea sau separarea unei familii pe camere, alegerea mai multor televizoare nu depinde in sine de posibilitatile de a achizitiona mai multe aparate ci de dorinta si capacitatea lor de a fi impreuna, de a petrece timp la TV sau de a alege sa vada acelasi program, iar in acest caz, reintoarcerea la un singur TV nu ar fi o solutie, pentru ca modul in care familia se separa sau ramane impreuna nu tine de atractiile tehnologice, ci de alegerea pe care o fac membrii ce o compun”, explica Cristina Calarasanu.

Ce facem cu televizorul din camera copiilor? Intre a-l desfiinta, interzicandu-le celor mici sa se uite si cea in care am confisca telecomanda, limitandu-le timpul petrecut in fata lui, psihologul Cristina Calarasanu inclina catre cea de-a doua varianta. “Interdictia nu este o metoda utila, pentru ca efectul ei este acela de a spori curiozitatea. Copiii vor cauta alte modalitati de a avea acces la televizor, ignorand astfel si incalcand decizia parintilor, ba chiar luand din timpul alocat lectiilor sau altor activitati pentru a-si satisface aceasta placere”. Solutia? Una de compromis. “O cale mai aproape de comunicare este negocierea unui program care sa ofere acces in functie de varsta si nevoile copilului. Exista si beneficii, emisuni documentare, filme de desene animate, emisiuni pentru copii”.

Telefonul mobil: un rau necesar

Cunosc persoane carora, daca nu li se raspune sau li se refuza apelul, se gandesc automat ca a patit ceva rau cel "de la capatul firului". Cu regret marturisesc: am momente in care cred ca sunt una dintre ele. Cei care nu se inscriu in aceasta categorie habar n-au cat de complexe pot fi scenariile care prind contur in mintea noastra in astfel de momente. Cititi “Complexul lui Portnoy”; mama personajului principal a ajuns proverbiala pentru aceasta anxietate. Iar actiunea din roman se petrece cu cateva decenii inainte ca geniile tehnologice sa-si puna problema inventarii telefonului mobil!

Putem spune ca, paradoxal, utilizarea in exces a telefoanelor mobile ne alimenteaza aceasta neliniste, ca ne transforma in "paranoici". Potrivit psihologilor, problema este mai grava decat pare la prima vedere. “Telefonul, ca si alte mijloace de comunicare poate deveni un mijloc de a-l controla pe celalalt. Acest control depinde insa si de structura fiecarei persoanei si de trairile si starea ei. Exista persoane mai anxioase care se ingrijoreaza repede, exista persoana mai suspicioase, persoane obsesionale care au un anumit ritual”. Solutia restabilirii echilibrului ar fi autocontrolul. De-ar fi insa atat de usor! “Acest impuls de a ne asigura mereu ca partenerul este bine nu poate fi controlat, dar putem sa ne gandim la ceea ce reprezinta pentru noi telefoanele repetate, SMS-ul, ce simtim atunci cand facem asta, carei nevoi corespunde, pentru a putea sa intelegem ce sens are acest act”.

Exista insa si extrema cealalta, in care limitam socializarea la o simpla convorbire telefonica. Superficial? Respectivul sa zica mersi ca nu ne-am rezumat la SMS! Glumesc, desigur. Pe termen lung, lucrurile sunt insa cat se poate de serioase. “Socializarea folosind comunicarea prin telefon sau cea virtuala este o forma superficiala de interactiune si in general reduce calitatea unei relatii si complexitatea ei”, este de parere Cristina Calarasanu. “Pentru a dezvolta o relatie este necesara intalnirea, comunicare reala, pentru a exista un schimb afectiv. De aceea, multe relatii la distanta sau relatii virtuale nu au sanse de reusita si de cele mai multe ori partenerii raman dezamagiti atunci cand are loc intalnirea in realitate”.

Concluzia psihologului: nu abstinenta este solutia, ci utilizarea cu masura!

“Abuzul de tehnologie duce la dezumanizarea si indepartarea indivizilor. Relatia intre doua persoane este necesar sa fie vie, reala, incarcata de emotie. Tehnologia, in special cea la distanta are meritul ca il aduce aproape pe cel care este departe. Insa aceasta este doar o iluzie, aceasta legatura virtuala continua este doar o modalitate de a nega absenta, de a nega dorul, de a ramane in relatie, fara insa a mai fi cu adevarat in 'legatura'", arata Cristina Calarasanu.