(scrisa dupa ce a aflat ca are o boala incurabila)
Daca mi-as putea trai din nou viata, as fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca covorul era patat si canapeaua era veche.
As fi mancat pop-corn în camera “buna” si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza mizeriei cand cineva vroia sa aprinda focul în semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind despre tineretea lui.
N-as fi insistat niciodata sa ridic geamurile masinii într-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu fusese proaspat coafat si fixat.
As fi ars lumanarea roz sculptata ca un trandafir, în loc sa o las sa se topeasca în camara.
As fi stat întinsa pe pajiste cu copiii mei, fara sa-mi fac griji de petele de iarba de pe haine.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
As fi preluat mai multe din responsabilitatile sotului meu.
M-as fi culcat atunci când ma simteam rau, în loc sa pretind ca pamântul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
N-as fi cumparat niciodata nimic doar pentru ca era practic sau garantat sa functioneze o viata.
În loc sa-mi fi dorit sa treaca mai repede cele noua luni de sarcina, as fi pretuit fiecare moment si as fi realizat ca minunea care crestea în mine era singura sanss sa-L asist pe Dumnezeu la înfaptuirea unui miracol.
Când copiii mei ma sarutau impetuos, n-as fi spus niciodata “Mai târziu! Acum du-te si spala-te pentru cina.”
As fi spus mai des “Te iubesc” si “Îmi pare rau”.
Dar, cel mai mult, daca ar fi sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare minut…l-as privi cu adevarat…l-as trai…si nu l-as mai da vreodata înapoi.
