Cum spun barbatii "Te iubesc!"

Patania m-a transferat direct in copilarie, in perioada gradinitei, o etapa devenita deja obligatorie si premergatoare inscrierii la scoala. Oare cati dintre baietei nu s-au crezut indragostiti de domnisoara educatoare si nu au numarat zilele dintre 1 si 8 martie, ocaziile potrivite pentru un pupic oficial?! Pe de alta parte, insa, iubirea pentru colega de grupa se manifesta dureros: ba o trageau de codite, ba ii puneau guma de mestecat in par, ba o ingramadeau pana cadea de pe scaunel, pentru ca seara, in linistea caminului, sa suspine de dorul printesei.

Mai tarziu, in adolescenta, manifestarile de iubire ale baietilor devin ceva mai perfide: cu cat sunt mai atrasi de o fata, cu atat o chinuie mai mult. La inceput apar tachinarile, iar in caz de refuz, se trece direct la ignorarea prea-frumoasei vizate. Din cand in cand, interesul acesteia este testat prin intrebari directe, printr-o discutie aparent banala pe mess sau, in caz de confruntare directa, prin inducerea unui sentiment de gelozie: ce domnisoara nu s-ar simti lezata daca cuceritorul ei ar flirta cu colega de banca?!

Dupa zece ani de casnicie suntem deja obositi de atatea incercari. Am gasit femeia potrivita, relatia este stabila si nu mai gasim niciun rost declaratiilor de dragoste. Serviciul ne streseaza, iar seara, cand ajungem acasa, locul pe care ne dorim sa-l gasim luna de curat, nu vrem decat o mancare calda pe masa, eventual o bere, un meci la televizor, poate si un film la care somnul ne prinde cu telecomanda pe burta.

Nu prea ne intereseaza daca dansa, consoarta, a avut o zi cel putin la fel de grea ca a noastra, iar copiii hiperactivi vor sa se joace cu ea si s-o alerge prin casa. Nu vrem sa stim de problemele ei pentru ca ale noastre, ca "sefi" de firma si de familie ce ne aflam, sunt cele mai complicate din lume. Iar daca ne mai doare si-o masea, stomacul sau suntem raciti, doamna noastra este pierduta: trebuie sa uite urgent de toate indatoririle casnice si sa stea cu noi, sa ne mangaie, sa ne aline suferinta asa cum numai ea stie s-o faca.

Atunci cand iubita noastra isi doreste o floare, noi argumentam ca se ofileste si ca dam banii degeaba pe ea, dar nu ne uitam la cat costa o sticla de vin bun. Cand ea face de mancare in bucatarie si se gandeste ce frumos ar fi ca "cineva" sa puna aspiratorul in casa, noi, barbatii, ne aruncam intr-o lene mai apetisanta decat orice bucate alese.

In tot acest timp, uitam de ce am ales-o pe EA de nevasta: pentru ca este frumoasa, pentru ca e intelegatoare, pentru ca e o buna gospodina, pentru ca este inteligenta. Nici nu-i mai spunem te iubesc si seara, cand se cuibareste la pieptul nostru si ne intreaba "Dar tu ma mai iubesti?" ii aruncam intre doua sforaituri "Pai ce, nu stii?"

Poate nu ar fi rau ca, din cand in cand, sa fim daca nu printul din poveste, macar paunul din curte. Sa ne amintim ca omul este singurul animal graitor si ca timpul este o resursa care nu se regenereaza. Si ca toate momentele frumoase sunt pierdute daca nu sunt exploatate, nu in beneficiul ei, ci al cuplului. Ca zambetul din ochii ei ne lumineaza sufletul, iar scanteia poate fi aprinsa si dupa douazeci de ani cu un "Stii ceva, nevasta, eu te iubesc!".