Cand mergem la psiholog?

"Sa merg la psiholog? Nu sunt nebun". Aceasta este mentalitatea romanilor atunci cand vine vorba despre consultarea unui psiholog. De unde vine aceasta perceptie?

Asta a fost, a inceput sa se schimbe. Oamenii au inceput sa mearga, nu numai cand au probleme, ci si cand simt nevoia de o imbunatatire a calitatii vietii lor in ceea ce priveste comunicarea, profesia, relatiile, parteneriatele. Vor sa imbunatateasca ceva fara sa fie o problema neaparat majora, o problema patologica.

Cum s-a facut trecerea de la "Nu sunt nebun. Nu merg la psiholog" la situatia de acum?

Evolutia in cadrul tarii noastre a fost oarecum bruscata de comunism. In timpul comunismului, au ajuns ei la concluzia ca psihologia deschide mintea si asta nu este bine. Inchidem usile si desfiintam facultatile de Psihologie. Atunci, singurii care ramasesera in domeniu viabil erau medicii psihiatri. Pe de alta parte, coincidenta istorica este ca in acea epoca spitalele de psihiatrie erau fostele manicomiuri. Investigatia nu era foarte avansata, era imaginea aceea de spital in care te leaga, iti face electrosocuri.

Dupa anul 2000 au reaparut facultatile de psihologie. Oamenii deschisi spre psihoterapie, spre psihiatria comunitara inca mai erau in viata: profesorul Romila, profesorul Ionescu, oameni care aveau deschidere spre psihoterapie si care, in momentul in care s-au redeschis, au generat scolile romanesti de psihoterapie.

Asta a fost, a inceput sa se schimbe. Oamenii au inceput sa mearga, nu numai cand au probleme, ci si cand simt nevoia de o imbunatatire a calitatii vietii lor in ceea ce priveste comunicarea, profesia, relatiile, parteneriatele. Vor sa imbunatateasca ceva fara sa fie o problema neaparat majora, o problema patologica.

Sa ne oprim putin asupra relatiei cu copiii. Aici conflictele sunt foarte mari.

Asa este. Aici ar fi mai multe surse de conflict. Romanul are inca de munca foarte mult, romanul munceste foarte mult, de dimineata pana seara. Asta este o categorie. Atunci ce fac? Ii dau copilului bona, masina, bani, am rezolvat problema si m-am dus la munca. Foarte des aud chestia asta: "Pai i-am dat de toate, de ce s-a apucat de droguri?". Uitam ca tot ceea ce isi doreste un copil este afectiune. Nu isi doreste bani. Vrea atentie, afectiune, siguranta, nu bani, nu are perceptia banilor. Atunci asta este o modalitate de a inlocui afectiunea, care necesita timp, energie, disponibilitate, cu alte lucruri, cu bani, haine, orice. Atunci se creeaza clar un conflict.

Mai putem vorbi si despre proiectia parintelui in copil, "Tu sa fii ce nu am fost eu". Copilul trebuie sa fie ce vrea el, el alege ce este bun si la ce se pricepe. Iar eu ca parinte trebuie sa am disponibilitatea sa il ascult, cand ii ofer ceva, sa ii ofer pe dorintele lui, nu pe ce mi-ar placea mie.

Care sunt sfaturile pe care le dati parintilor, inainte sa ajunga la terapeut?

Trebuie sa isi asculte copiii, sa aiba disponibilitatea, capacitatea, dorinta de a-i cunoaste, de a-i intelege, de a-i accepta asa cum sunt. Trebuie sa ai disponibilitatea sa o faci. Ca "muncesc" s-ar putea sa fie o scuza, iar eu sa nu stiu sa o fac. Eu as vrea sa ii dau afectiune, dar nu am avut nici eu si nu stiu ce este aia. Incercam sa ii facem pe oameni constienti ca au in bagaj o istorie cu mari repercusiuni asupra vietii de acum. Nu putem sa dam toata vina pe stat ca nu ne da bani, pe patron ca nu plateste, pe guvern. Noi avem un bagaj conflictual puternic, cu totii.

Continuare pe www.frontnews.ro.