B-52's - Funplex: Muzica precum o injectie cu compot

Nu cred ca am mai auzit ceva mai motivant in ultima saptamana, si Dumnezeu stie ca mi-ar fi prins bine! E oficial: B-52s s-au intors cu muzica noua, iuhu! "Funplex", albumul cu numarul opt, se gaseste si la noi in magazine.

Dupa 16 ani in care nimeni mai auzit nimic de ei, cel putin nu in emisfera nordica, caci fetele – doua la numar, cu coafurile lor candva a la Peggy Bundy, Kate Pierson (roscata) si Cindy Wilson (blonda) plus baietii - si ei tot doi, Fred Schneider, care mai mult vorbeste decat canta si Keith Strickland, care nu vorbeste deloc, dar canta, au avut dintotdeauna cele mai mari vanzari in Australia, desi sunt born and raised in the USA. Explicatia e simpla: in Australia e cald si bine – la fel si in multe alte locuri pe Glob, vei spune – doar ca acolo oamenii sunt altfel, mai putin robotizati, mai putin suparati pe viata, mai copii. Nu-i de mirare ca le place.

Distractia in Australia e cum ne-o prezinta infomercialele de la viza americana – ritmata, curata, cu plaje si palmieri, cu fete dragute in bikini si baieti bronzati care se intrec la surf, fara narcotice, doar voie buna. Doar ca, spre deosebire de SUA, acolo e pe bune. La fel e si muzica celor de la B-52. Proaspata, fara sa fie cruda si explicita, aromata ca o pastila efervescenta cu gust de portocale tinuta sub limba, parfumata ca o bomboana cubaneza.

Nostalgica? Da, fiindca si-au pastrat sound-ul, fara sa se oboseasca sa reinventeze pentru a se lasa digerati de publicul tanar. "Funplex" (single-ul) mi-a facut o pofta nebuna de "Rock Lobster", "Love Shack" si "Private Idaho". Spuneti-i cum vreti, endorfine, zambet interior sau fericire tampa; dupa un weekend cu soundtrack B-52, le-am experimentat pe toate. Spuneam NU narcoticelor, desi, daca ma gandesc mai bine, daca inchid ochii in timp ce ascult "Funplex" ma vad pe mine si pe prietenii mei transpusi in personaje de desene animate, exact cum se vedeau Beatlesii in "Walk The Line: The Story of Dewey Cox" dupa ce luau LSD. In concluzie, cu B-52s ai parte de aceleasi senzatii tari, fara sa fie nevoie sa faci lucruri ilegale. Daca tot stau sa ma gandesc, cred ca n-ar fi fost deloc o idee rea sa faca acestui cantec un clip cu desene animate. Poate urmatorul single.

Daca nu am fost intr-atat de coerenta cat sa va conving sa incercati si voi experienta Funplex / B-52s, daca efectul tonic pe care promite sa-l aiba asupra dispozitiei intr-o zi de luni nu este un argument suficient, da-le o sansa macar pentru ca, ascultandu-i, vazandu-i, ai sansa sa-ti largesti considerabil orizonturile. Pentru inceput, afla ca...

... s-au format ca trupa in 1978, an in care faceau valuri si Blondie, si Roxy Music. Doar ca B-52 au reusit sa scoata hituri (nu doar piese) in patru decenii diferite.

... ceea ce canta ei e o combinatie intre dance si surf music. Probabil de aia te duce cu gandul si la Aqua, si la Beach Boys.

... au semnat soundtrackul de la primul film „Familia Flintstone", inclusiv tema de deschidere, "Meet the Flintstones". Si da, Kate Pierson ar fi fost foarte credibila in rolul Wilmei.

... aceeasi Katie Pierson e tipa in costum de variete rosu care canta si danseaza si canta alaturi de Michael Stipe in "Shiny Happy People", una din putinele piese R.E.M pe care le asculti fara sa-ti vina sa-ti iei campii.

... mai exista si alte lesbiene reale care sa arate hot & steamy in afara de Portia de Rossi. Kate Pierson e openly gay, ceea ce inseamna doua lucruri: nu se ascunde dupa deget si si-a ales pe termen lung echipa.

... numele de B-52 vine intr-adevar de la bombardiere, cu precizarea ca americanii spun B-52 si la coafurile inalte, tapate, precum cea cu care ne-a obisnuit Amy Winehouse. Coafurile de tip stup au fost trademark-ul lui Kate si Lucy.