Nici cand eram mica nu reuseam sa fac ce imi propuneam .Acum, dupa 50 de ani , tot fac ce trebuie sa fac, nu ce vreau, prea putin ce vreau. Renunt si acum la multe lucruri , la multe experiente , la multe vise , pentru ca trebuie. Trebuie sa......si sa..... Am stat langa toti batranii din jurul meu, pana la capat, trecand de la unul la altul, langa o matusa a sotului....langa soacra ( saraca...asa soacra sa le dea Dumnezeu tuturor , nu si-a iubit copii cat m-a iubit pe mine ) , langa mama...e la pat de trei ani ....zi de zi de 811 zile , nimeni nu a stat nici macar o zi cu ea. O zi de liber nu am avut. Si se simte ....!
Am renuntat si la servici tot ca sa le fiu alaturi . Toata viata mi-am dorit o casuta , a mea, cu gradina de flori, cu o rosie, un patrunjel , uncatel , o pisica, o gaina . Nu am reusit , tot timpul am ajutat, familia, prieteni, apropiati.....Ca sa nu ma vorbeasca , sa fie multumiti si eu impacata ca am facut ceva pentru ei . Dar pentru mine? Cine face ceva pentru mine?
Deja m-am resemnat, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi ajut fata sa-si indeplineasca visele , sa-si traiasca ea viata ei , asa cum o vrea . Sacrificiu? Nu ! Pentru copii nu e sacrificiu , e o placere s-o vad cum radiaza de bucurie cand trece de obstacole. Si eu sunt acolo , sa-i netezesc calea, atat cat pot . Si atunci ma intreb , daca eu nu am realizat ce mi-am dorit , poate mai am timp ? Poate mai tarziu , macar ceva din visele mele , poate cineva imi va reda viata mea, cu visele mele ......?
