Asezarea lor pe aliniamentul Polul Nord sau intersectand constelatia Orion, respectand orientarea punctelor cardinale, intaresc aceasta ipoteza. Devierea de 1/12 de grad, a fost pusa de oamenii de stiinta pe seama derivei continentelor, mai de graba, decat sa fie vorba despre o eroare de inginerie egipteana.
Este o certitudine astazi ca piramidele au servit unui scop dublu – ca loc de inmormantare a faraonilor și cel de calculator astrologic si astronomic. Coridoarele existente si inclinarea lor la un anumit unghi nu sunt altceva decat locuri de observatie cu ochiul liber de o mare precizie si care au sprijinit la un moment dat calculul astrologic progresat. Undeva prin secolul al 3-lea i.Hr., Aristarh a calculat distantele la Soare si Luna din aceste puncte; cel pentru Luna s-a dovedit a fi corect, din pacate insa, cel pentru Soare, eronat. Dar indiferent ce am spune este impresionant, cum a reusit sa faca aceste calcule fara a folosi instrumente sofisticate de masura.
Abia un secol si jumatate mai tarziu, Hipparch a perfectionat instrumentele care le avea la-ndemana si a fost atat de exact in calculele sale incat a determinat lungimea unui an cu o aproximare de doar 6 minute. Trei secole mai tarziu, Claudiu Ptolemeu s-a bazat aproape in totalitate pe datele furnizate de Hipparchus pe care le-a folosit ca baza a sistemului din lumea lui. Ptolemeu a construit un model al universului care putea explica miscarile retrograde ale planetelor, precum si variatiile de viteza dar si luminozitatea. Modelul ptolemaic al universului a dominat gindirea occidentala timp de peste 1400 de ani, cu atat mai mult cu cat primul manual de astrologie, Tetrabiblos, a fost scris de catre Ptolemeu.
Drumul pe care astrologia a ajuns in Egipt este deja unul cunscut, din Babilon, caldeenii si calatoriile lor au fost canalul prin care astrologia s-a popularizat. Importanta enorma a astrologiei in Egipt este legata de valorizarea miturilor legate de zeii cerului,de calatoriile initiatice ale acestora si de aventuri pe masura si in care zeul Lunii – Shamash, zeul Soare - Osiris sau Ishtar personificare a lui Venus - Isis, i-au determinat pe egipteni sa-si aduca o mare contributie la dezvoltarea de astrologie. De fapt, interesul Egiptului pentru planete a venit mai tarziu - in afara de devotiunea fata de Venus, nu existau alte planete de interes, iar Venus pana si ea era vazuta ca o stea care aparea pe cer, dimineata si seara, decat ca o planeta.
Ideea ca Egiptul au avut o traditie lunga in cunoasterea astrologiei, se datoreaza probabil, disputei care a aparut antunci cand cunoasterea lor a fost comparata cu cea a Babilonului. Atunci cand Berosus (confirmat de Diodor si de Cicero), in 260 i.Hr., a sustinut ca astrologia caldeeana are o vechime de aproximativ 500.000 de ani, astronomii egipteni au contracarat sustinand ca textele lor dateaza de cel putin 630.000 i.Hr. Lasand deoparte exagerarile, si Egiptul, la fel ca si alte civilizatii avansate, a fost interesat de timpuriu de evenimentele astronomice. Textele egiptene datand din secolul al 13-lea i.Hr. arata o familiaritate a egiptenilor cu tot ce inseamna pozitia stelelor, dar si obsesia egiptenilor pentru conceperea unui calendar admionistrativ mai de graba, decat de o semnificatie astrologica aparte. in plus, extrem de superstitiosi, cautau semne si in alte forme de mantica: strigatul unui copil nou-nascut, de exemplu, sau aspectul sau sau daca s-a nascut cu ochii spre Soare era semn de moarte precoce. Egiptenii erau mestri in a talmaci visele, sa ne amintim doar de Iosif care interpreteaza visele Faronului, necromantie.
Semnele zodiacale si interesul pentru astronomie
Perioada caldeeana
