De regula, intrebarea este adusa de un simptom, de o stare care provoaca o suferinta. Aceasta stare este dominanta atunci cand omul nu este foarte preocupat cu facutul, cand in general lucrurile pe care si le-a propus le-a realizat cumva – fie ca succes fie ca esec. Daca primii ani dupa adolescenta sunt prinsi cu facutul a tot felul de lucruri –familie, cariera, copii, promovare, bani, etc. urmatorii ani par sa modifice aceste preocupari. Acum preocuparea pare sa vizeze acest "cine sunt eu?", intrebare fundamentala pusa inca din copilarie.
Uneori functionarea psihologica nu reuseste sa creeze un simptom prin care o persoana sa se intoarca spre sine. Un simptom pare sa aduca o preocupare imediata sau directa – "am atacuri de panica, ce se intampla cu mine, acesta e modul meu de a fi?". Alteori aceasta preocupare este diferita – este ceva nemultumitor vag, confuz, neclar. Alteori este o abandonare a iluziei ca poti sa te descurci singur in diferite situatii. Alteori este o renuntare la autopacalire – "ma simt bine", un "ma simt bine" repetat care arata ca persoana este intr-o permanenta incercare de gandire pozitiva a unui rau pe care il simte din plin. "Cine sunt eu?" pare sa aduca o parte din oricare om care este asociata cu o suferinta, cu o nemultumire, etc.
Atunci cand simptomul ocupa intreg campul (atacul de panica este un bun exemplu intrucat el obliga persoana sa isi gaseasca noi moduri de functionare pe care le simte ca fiind straine si pe care incearca sa le apropie prin diferite amenajari), el reuseste sa aduca intrebarea "Cine sunt eu?" intr-un plan ascuns. Iar intrebarea pare sa apara prin doua componente – in relatie cu propria persoana si cu celelalte persoane importante din viata sa. Cum te simti in pielea ta, ce parere ai despre tine si cum esti in relatie cu ceilalti par sa fie cei doi versanti ai cautarii de sine.
Putem sa si punem intr-o dialectica a iubirii – te iubesti pe tine, iubesti pe cei din jurul tau, etc. Putem sa ne intoarcem spre o dialectica a functionalului – este adecvat ceea ce ai construit pentru tine si pentru ceilalti. Sunt tot felul de intrebari pe care le putem pune in aceasta cautare a lui "Cine sunt eu?"
Rolul terapiei este secundar de a vindeca. Autentica vindecare se realizeaza prin descoperirea propriului raspuns la aceasta eterna intrebare. Daca simptomul releva un conflict atunci partile aflate in opozitie sunt componente ale propriei fiinte. O modalitate de asezare a lor este simptomul. Nu exista insa si altele? Faptul ca un conflict exista genereaza faptul ca suntem si vii si oameni care sunt impreuna intr-o societate dar si fiinte ale naturii. Nu putem sa neglijam conflictele din noi, dar nici sa le consideram neimportante. Ce putem face atunci? Singura varianta este sa vedem ce se afla in fiecare, cum au ajuns sa fie asa.
Cautam in permanenta acest raspuns – atunci cand alegem un partener, cand facem o optiune profesionala, cand dorim sau nu ne dorim un copil, cand amenajam o casa sau o gradina, cand avem un grup de prieteni si nu altul, cand intalnim straini de familialul nostru. Fiecare moment din acestea ne aduce in fata intrebarii: "Cine sunt?".
Daca luam un grup de oameni si anulam orice scop manifest al grupului acest grup va descoperi greutatea intrebarii – "Cine sunt eu?". Pentru ca acum grupul va functiona ca o oglinda care va multiplica in multe fete o persoana. Un om va fi pus in situatia de a se descoperi in fiecare celalalt om. Aceasta situatie este anxiogena in sine dar care permite identificari multiple, laterale cu fiecare celalalt din grup. Similar intr-o terapia individuala, prin intalnirea cu celalalt, cu terapeutul care va pemrite afirmarea intrebarii – "Cine sunt eu?".
Cine esti tu?
Ai a 5-a sansa sa iti testezi gratuit alunitele in a 5-a editie a "Euromelanoma Day", pe 25 mai
Dupa 35 de sinucideri, France Telecom acorda angajatilor "spor de stress"
