Actrița a dezvăluit că i s-au descoperit mai multe tumori localizate pe cerul gurii. Diagnosticată cu o formă rară de cancer localizat pe cerul gurii, Ada Galeș a mărturisit că, în prezent, are o perforație între nas și gură, pe care încearcă zilnic să o acopere cu un pansament și o gutieră.
Într-o postare emoționantă pe Facebook, actrița a vorbit despre experiența sa după operații, dar și despre cum a învățat să „vorbească, să trăiască și să tacă despre cancer”.
„Cum am vrut să scriu un jurnal «performativ» despre lăsatul de fumat și n-am mai scris că mai întâi a trebuit să învăț să vorbesc, să gândesc și să tac despre cancer.
Cum speram să mă reapuc de fumat și să mă las iar și să mă chinui în văzul vostru și să mă alint și cum am ajuns să mă uit din afară la orice moment în care am spus «eu nu pot să fac asta», «eu nu pot să mă las de fumat».
Și să zâmbesc.
Cum azi vă zic despre cel mai vulnerabil lucru pe care l-am putut face pentru mine zilele astea și anume: să nu plâng. Cum am crezut, cum i-am învățat pe alții, ba chiar cum mi s-a și reproșat că vulnerabilitatea înseamnă plâns, și atunci de ce nu plâng, de ce nu mă las, ce e în neregulă cu mine, (ce plm sperie așa tare oamenii — cine sunt, capacitatea asta a mea de detașare prezentă care mă miră și pe mine uneori).
Cum vulnerabilitatea înseamnă lacrimi și durere pe care nu ți-e teamă să o lași să se vadă and boy was I wrong, că m-am trezit în baie, schimbându-mi pansamentul acum câteva zile, încercând să acopăr gaura dintre nas și gură pe care o am, pe care oricum nu pot să o acopăr perfect.
Și că prin pansament și gutieră mai trece apă, cafea sau ciocolată caldă,și că dacă n-am pansament pot să-mi bag limba direct în nas și dacă inspir profund se simte rece și mă gâdilă și râd (și chiar și acum când scriu zâmbesc).
Și revin la povestea cu plânsul pentru că sunt în baie cu pansamentul înfipt și simt ochii plini de lacrimi.
Pentru că e mult, pentru că mi-e frică, pentru că e vocea și profesia mea în gaura mea din gură, pentru că uneori avem pretenția să ne fie mai ușor și aș fi avut toate motivele să o fac, să fiu vulnerabilă că doar despre asta scriu fără punct.
Doar că abia îmi pusesem pansamentul și m-aș fi umplut de secreții și mi-ar fi fost complicat.
Așa că mi-am respirat lacrimile și mi-am dat seama că cel mai vulnerabil lucru pe care îl pot face este să am încredere și să nu plâng.
Să zâmbesc și să fiu alături de mine în felul în care am nevoie, nu doar «așa cum pot».
Și dacă eu sunt spațiul în care aș fi putut fie să plâng, fie să nu plâng, cine credem că suntem când avem impresia că putem sau că nu mai putem.
Cine suntem dincolo de părerile pe care le avem despre noi sau despre lume.
Și dacă suntem spațiul în care lucrurile se întâmplă, iar eu le observ, o să fac alegeri mai bune pentru mine.
Mi se întâmplă foarte multe lucruri bune, nevăzute, despre care o să încerc să scriu perioada asta.
Mult timp, când am auzit de la supraviețuitori că e un cadou cancerul, am crezut fie că exagerează, fie că e ceva ce frizează psihoza mistică.
Cum rămâne cu toți cei care nu trăiesc? Pentru ei ce e? Și cumva aveam dreptate, cumva greșeam.
Ceea ce e întâlnirea cu (propria-ți) moarte e doar felul tău de a te duce la întâlnire, iar acest fel poate avea enorm de multe valențe.
Cancerul nu are intenție. Nu vine cu lecții. Nu vine să te educe. Se întâmplă. Iar sensul — dacă avem norocul să-l dăm — e al nostru, nu al bolii. (…) restul textului e pe Substack, linkul e în comentarii”, a transmis actrița, potrivit Adevărul.ro.
