Horoscop MAI 2017 - Momente SPECTACULOASE pentru ACESTE 3 zodii

Horoscop mai 2017: Astrele prevăd schimbări pentru fiecare zodie în parte, atât pe plan profesional, cât şi personal. Află ce surprize de proporţii ţi-au pregătit pentru luna mai 2017 în dragoste, carieră şi nu numai, în funcţie de zodia ta!

Berbec

Luna mai va fi una pozitivă pentru Berbeci, deşi aceştia vor fi luaţi prin surprindere şi nu vor înţelege mare lucru din ce li se întâmplă. În sfera profesională, toate lucrurile vor merge strună, iar pe plan personal se vor ivi noi posibilităţi de aventuri pasionale. Chiar dacă vor avea impresia că lucrurile nu merg în direcţia cea bună, nativii acestei zodii trebuie să se concentreze pe partea bună a lucrurilor şi să nu îşi facă probleme de conştiinţă dacă va trebui să renunţe la anumite întalniri. Ar fi păcat să nu profite de cele mai bune oportunităţi pentru ceva programat din complezenţă.

În ceea ce priveşte locul de muncă, cei care au propria afacere au şi cele mai mari şanse de reuşite, dar nici cei care lucrează pentru altcineva nu vor fi neglijaţi de astre, care se vor alinia şi vor aduce noi oportunităţi de avansare sau măriri de salariu. În prima parte a lunii, Berbecii vor întâmpina câteva dificultăţi în relaţia cu colegii de muncă, însă asta n-ar trebui să îi abată de la drumul lor scendent. Ei trebuie să se concentreze doar pe planurile lor de viitor, deoarece chiar dacă va fi un pic mai greu la început, vor avea ocazia să îşi ia, la un moment dat, vacanţa mult meritată. După ce vor trece peste câteva probleme iniţiale vor descoperi că atmosfera la locul de muncă poate fi foarte relaxată, vor râde mult în timp ce lucrează la anumite proiecte şi se vor bucura de rezultatele proiectelor începute mai demult.

Pe plan sentimental se vor arăta noi posibili parteneri, însă o relaţie de lungă durată va fi greu de construit, din pricina atitudinilor schimbătoare. Totuşi, cei care vor dori să încerce activităţi noi alături de partener, se vor bucura de acordul acestuia. Este posibil chiar ca planurile de mutare împreună să se concretizeze. Cei singuri e bine să nu se abată de la planurile de cucerire a persoanei dragi, pentru că tocmai acum aceasta va începe să dea semne de acceptare. Cât despre cei care au deja o familie, ei ar trebui să ţină un pic cont şi de preferinţele celorlalţi înante să facă planuri comune, pentru a evita certurile inutile

Taur

Pentru acest semn zodiacal lucrurile sunt imprevizibile, când va fi totul bine când situaţia va degenera. Pentru a evita neplăcerile Taurii trebuie să îşi selecteze cu atenţie prietenii şi să nu ia de bună tot ce li se zice. În sfera profesională vor apărea situaţii ambigue şi cel mai bine ar fi să nu se ia decizii pripite, pentru ca rezultatele să fie unele favorabile acestor nativi. În plus, ei vor fi foarte norocoşi în luna mai, deci dacă rămân fideli scopurilor pentru care au muncit atât de mult în ultima perioadă, ei vor începe să culeagă roadele şi viaţa li se va schimba în bine în cel mai scurt timp. Poate chiar vor avea un loc de muncă nou, mai bine remunerat. Cât despre parte emoţională, relaţiile personale vor înflori şi secrete bine ascunse până acum vor ieşi la iveală, ceea ce va face posibilă evaluarea anumitor situaţii într-un mod mult mai obiectiv.  

La serviciu vor apărea emoţii legate de stabilitate şi nativii acestei zodii trebuie să fie pregătiţi pentru schimbările ce vor urma. Este posibil să vină un nou manager sau posturile să fie restructurate, ceea ce n-ar trebui să-i afecteze foarte mult. În schimb, se vor înţelege mult mai bine cu colegii care până nu demult aveau o vizibilă aversiune faţă de ei. Astfel că vor râde din ce în ce mai mult, se vor detaşa de anumite proiecte pe care le-au considerat întotdeauna o povară şi vor face rost de noi idei pentru dezvoltarea afacerii proprii. Cel mai important lucru acum este să găsească puterea de a lupta în continuare pentru ceea ce cred şi să îşi menţină motivaţia. Însă trebuie să se controleze şi pe cât posibilul să nu răspundă provocărilor venite din partea unora care nu îşi fac treaba şi doar deleagă sarcinile, pentru ca altfel rezultatele vor fi complet opuse celor aşteptate.

Relaţiile personale ale Taurilor se vor dezvolta. Acest lucru va fi posibil la mesele în familie, pentru că deşi sărbătorile pascale au trecut mai există aniversări în familie şi grătare la care se va reuni tot neamul. Chiar şi cu acest val de bună dispoziţie cei care şi-au făcut planuri de a trece în relaţia de dragoste la un alt nivel ar trebui să fie precauţi, pentru că a grăbi lucrurile este cel mai rău lucru pe care ţil poate face cineva, asta poate duce la destrămarea anumitor legături, deşi în final totul va fi în favoarea lor. Vor exista schimbări de atitudini şi planuri noi, care vor aranja viaţa într-un mod spectaculos.  

Gemeni

Luna mai va fi una extrem de buna pentru Gemeni, tocmai de aceea, la sfârşitul primăverii aceştia au ocazia să organizeze ceva extraordinar. Chiar dacă nu se vor implica prea mult în organizare, evenimentele vor decurge de la sine foarte bine, fără prea mult stres. Acum este momentul protrivit pentru începerea de proiecte noi, chiar dacă vor exista oameni care se vor opune. În schimb, în sfera relaţiilor personale, lumea chiar va inssita să înceapă noi relaţii, pentru că cele din trecut s-au dovedit a fi toxice. Pentur ca toate să meargă strună, aceşti nativi n-ar trebui să se bazeze prea mult pe prima impresie, deoarce ea poate fi greşită. Altruismul şi empatia trebuie să primeze ca planurile să nu fie ulterior compromise tocmai de cei dragi. Însă grijă mare, fiindcă să ţinteşti sus şi să te îndrepţi catre succes cu orice preţ nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru. Chiar şi aşa, încrederea în sine nu trebuie să scadă.

Pe plan profesional nu vor apărea cine ştie ce modificări, dar responsabilităţile deja existente vor cântări mai mult decât de obicei. Pentru Gemenii care au propria lor afacere treburile vor merge totuşi către bine, veniturile vor fi mai mari decât în luna precedentă şi furnizorii sau colaboratorii se vor înghesui să facă oferte. Deci productivitatea afacerii va creşte şi vor apărea noi posibilităţi atractive de investiţii. Cât despre cei care nu sunt prorpii lor şefi, aceştia ar trebui să schimbe ceva în atitudinea lor, pentru a nu se plafona. Cu cât mai mult vor munci acum, cu atât mai bine le va fi mai târziu. Vor fi deci nevoiţi să lucreze mai mult, să investească mai mult timp, nervi şi chiar bani pentru a fi apreciaţi la adevărata lor valoare. Atâta timp cât nu vor fi egoişti sau ipocriţi, Gemenii vor avea numai de câştigat.

În ceea ce priveşte partea romantică, aceasta poate fi banală sau plină de scântei, în funcţie de ce atitudine legată de viaţă vor adopta nativii acestei zodii. Există foarte mari şanse de căsătorie în această perioadă sau cel puţin de mutarea împreună cu partenerul, fie ă acesta este unul mai vechi fie că relaţia este încă la început. Gemenii ar trebui să abordeze cu delicateţe problemele personale şi să nu se enerveze din orice, să înţeleagă faptul că oricare ar fi situaţia, toţi oamenii pot greşi. Acum pot apărea schimbări care să schimbe definitiv viaţa şi decizii foarte importante de luat. Unii nativi şi-ar putea găsi chiar jumătatea. Cei care sunt deja căsătoriţi vor fi mai tandri decât de obicei şi îi vor trata pe cei dragi cu mai multă căldură sufletească şi răbdare. Răspunsurile în aceeaşi manieră vor fi ca o gură de aer proaspăt şi vor aduce un zâmbet larg celor dispuşi să primească dragostea în sufletele lor.

Rac

Planetele se aliniază în aşa fel încât să facă o lună plină de pozitivism pentru Raci. Pentru asta nativii acestei zodii vor trebui să îşi asume mai multe responsabilităţi şi să îşi ia viaţa în propriile mâini, să nu se mai bazeze pe alţii. Chiar şi aşa, relaţiile personale nu vor avea de suferit, chiar din contră, prietenii se vor tria şi cei falşi vor dispărea subtil. Vor trebui luate decizii importante , care vor afecta şi relaţiile familiare. Este posibil să apară în peisaj un copil sau să se definitiveze cel puţin cununia civilă. Cel mai important în această perioadă este ca persoanele născute în această zodie să îşi menţină buna dispoziţie şi să fie ei înşişi implicaţi activ în viaţa celor dragi. Oricât de mult şi-ar dori, aceşti nativi nu vor reuşi să fie singuri, va fi necesar să caute alte variante de relaxare, care să nu implice totşi consum de alcool sau alte alimente care pot dăuna grav sănătăţii.

Racii vor avea foarte mult de muncă la începutul lunii, dar în a doua parte vor vedea că a meritat efortul. Totul va fi însă pe muchie de cuţit: proiectele se vor încheia spre apropierea termenului limită şi tensiunea din birou va putea fi tăiată cu un cuţit la cât de încinsă va fi atmosfera. Vor exista critici constructive şi apanajul acestor nativi va fi că îşi pot păstra cumpătul cu uşurinţă Racii care s-au gândit în ultima vreme să îşi dea demisi pentru a-şi deschide propria afacere vor căpăta acum mai mult curaj si îşi vor face timp să umble după autorizaţii. În plus, cei care sunt din fire mai activi vor găsi acum calea de mijloc într viata profesională şi cea personală, astfel încât sarcinile apărute la sfârşitul lunii să nu îi destabilizeze. Totul va fi bine dacă vor reuşi să nu se piardş în detalii şi nu vor încerca să facă totul odată, fără ajutor din partea nimănui. Cei care în schimb sunt deja proprii lor stăpâni sunt sfătuiţi să investească în extinderea afacerii personale.

Pe plan personal este perioada ideală ca Racii să îşi caute originile şi să se concentreze pe introspecţie. Întrucât din motive sociale vor fi nevoiţi să pună accentul pe muncă, atunci când se vor retrage în propria lume vor trebui să se analizeze mai mult, să se gândească cele pace de fapt să facă şi până când vor reuşi să mai trăiască în minciuni. Vor reuşi cu destul de mare uşurinţă să se relaxeze, astfel că la sfârşitul lunii vor fi ca nişte oameni noi, plini de viaţă şi cu o atitudine pozitivă. Este momentul prielnic să-şi mărturisească sentimentele pentru cineva sau să-şi alinte partenerul de viaţă cu câteva cadouri. Tot acum este posibil ca aceşti nativi să cunoască o persoană care la va influenţa de acum înainte viaţa în bine. Din această cauza, ei vor face cunoştinţă cu o serie de sentimente de care nu ştiau că sunt capabili.

Leu

Oamenii născuţi sub acest semn zodiacal vor avea o lună grea, în care vor fi puşi la multe încercări, dintre care unele se vor solda cu rezultate pozitive. Trebuie să fie atenţi la responsablităţile pe care şi le asumă, deoarce soarta mai multor oameni va depinde într-un fel sau altul de ei. Una peste alta, după depăşirea acestor probleme va începe o perioadă nesperat de bună chiar dacă vor mai rămâne întrebări nepuse. Nu trebuie să se îngrijoreze prea mult din acest punct de vedere, pentru că unele lucruri se vor rezolva de la sine şi soarta va mai oferi multe posibilităţi de împlinire personală şi profesională. Ceea ce îi va uşura destul de mult pe Lei este să scape de fantomele trecutului şi să se împace cu alegerile pe care le-au făcut, deoarece oricum nu se mai pot întoarce în timp să facă altfel lucrurile. În plus, dacă se vor relaxa şi vor privi cu ochii larg deschişi viitorul, vor observa că acesta nu este chiar atât de negru precum pare. Se pot aştepta la noi provocări profesionale şi în viaţa personală o nouă rază de soare se va întrevedea pe strada lor.

La locul de muncă Leii vor avea multe satisfacţii. Ei vor primi o mărire de salariu, o avansare sau măcar colegi noi care să îi privească precum zei ai domeniul în care lucrează. Toată lumea va observa o îmbunătăţire a stării de spirit şi va aprecia eforturile depuse în ultima vreme. Ce ar if bine sa facă este să se implice rapid în proiecte care au un termen limită strâns, pentru că astfel vor putea ieşi în evidenţă mai mult, eventual ca salvatori ai întregii firme. De asemenea, nu ar trebui să intre în discuţii contradictorii cu şefii, pentru că indiferent despre ce este vorba, aceştia vor ieşi mereu triumfători şi ei vor pica prost. Dacă acest lucru nu va fi evitat productivitatea va scădea şi motivaţia va avea de suferit, întrucât nici un ban în plus nu poate compensa sănătatea mentală, iar stresul este boala secolului. Cei care lucrează pentru sine sunt sfăturiţi să nu facă investiţii majore în nici un caz să nu-şi schimbe direcţia de actvitate, pentru că este totuşi prea riscant la acest final de sezon. Banii pot fi însă investiţi cu siguranţă în proiecte pe termen scurt, care vor avea deznodământul dorit.

Pe plan sentimental este greu de descris ce se întâmplă, fiindcă va exista o panoplie de sentimente controversate, în funcţie şi de vârsta fiecăruia. Dacă îşi vor păstra cumpătul în situaţiile dificile, Leii vor câştiga simpatia celor din jur şi respectul apropiaţilor. În mare, cei care sunt încă singuri va trebui să fie un pic mai înfipţi şi să nu se retragă din calea dragostei, să profite de orice ocazie l se oferă pentru a ieşi în oraş şi a cunoaşte lume nouă. Trebuie să dea dovadă de puţină îndrăzneală şi chiar să îşi strige în gura mare sentimentele. Cei care au un partener stabil vor dori probabil să treacă la următoare fază a relaţiei, poate chiar să aibă unul sau mai mulţi copii. Asta va face posibilă prevenirea unor situaţii neplăcute pentru toată lumea. Totodată , este o perioadă excelentă pentru întărirea relaţiilor personale şi găsirea echilibrului mult dorit. În nici un caz, oricât de apropiate ar deveni relaţiile cu familia, nu este indicat să se transforme într-o sponsorizare, banii trebuie ţinuţi la distanţă de problemele familiale, pentru a nu degenera în altele.        

Fecioară

În luna mai, Fecioarele vor avea parte de sprijin din plin din partea astrelor. Resurse vor avea din belşug, iar fiecare reuşită le va dechide un spectru nou de posibilităţi. La locul de muncă nu se întrevăd obstacole semnificative. Cu alte cuvinte, va trebui să lucrezi fără prea mari excese. În sfera relaţiilor personale poate fi observată o schimbare radicală, atât în ceea ce-i priveşte pe cei singuri, cât şi pe nativii aflaţi deja într-o relaţie serioasă. Încearcă să nu visezi cu ochii deschişi. Fii obiectivă şi nu uita că nu numai dorinţele tale sunt importante. Dacă pierzi din vedere să iei în considerare şi nevoile celor din jur, norocul îţi va întoarce spatele cu siguranţă.

La locul de muncă, astrele vor aduce în luna mai nenumărate oportunităţi, aşa că nativii acestei zodii pot sta liniştiţi, întrucât va fi o perioadă satisfăcătoare în acest sens. În primele zece zile ale lunii va trebui să îţi revizuieşti poziţia cu privire la propria activitate într-o manieră cât se poate de radicală. Vei avea nevoie, pentru a reuşi, de obiectivitate, iar instinctele îţi vor fi extrem de ascuţite în luna mai. Astfel, vei putea să îţi depăşeşti adversarii rapid şi curat. Pe finalul lunii vei renaşte, la propriu, mai puternică şi mai sigură pe tine. Nu te concentra foarte mult asupra aspectelor tehnice, fiindcă abilitatea de a planifica ţi se va dezvolta în această perioadă. Nu te grăbi, totuşi, chiar dacă totul pare să fie clar şi evident. Unele situaţii se pot dovedi a fi mult mai complicate decât vezi tu cu ochiul liber. Aşadar, pentru a nu intra în bucluc, fii cu ochii în patru. În plus, astrele recomandă să nu apeşi pedala de frână decât dacă este neapărat necesar. Încearcă să faci diferenţa între precauţie şi laşitate. Nu îţi asuma riscuri inutile şi investeşte numai în proiecte despre care ştii sigur că îţi vor aduce profit. Altfel, te paşte un eşec de zile mari.

În sfera relaţiilor personale, nu se întrevede vreo strategie fundamentală diferită de cea de până acum. La începutul lunii, totul va părea vag, neclar, ceea ce te va determina să pui sub semnul întrebării multe dintre relaţiile cu oameni apropiaţi. Nu te pripi să tragi concluzii, lasă lucrurile să se aşeze, fiindcă nu te aleargă nimeni. Deşi va fi o perioadă dificilă, vei reuşi totuşi să obţii succesul dorit. La mijlocul lunii vei putea să repari anumite probleme în sânul familiei. Revanşează-te faţă de toţi cei cărora le-ai greşit, pentru că nu îţi va fi dificil în această perioadă. Vei avea ocazia astfel să înveţi cum să eviţi probleme similare pe viitor. Se anunţă chiar şi un eveniment major la care vei fi invitată. Dacă eşti singură, s-ar putea ca aici să cunoşti pe cineva, însă nu forţa lucrurile. Ai mare grijă la bani în această perioadă şi nu te oferi să plăteşti tu dacă situaţia nu o impune. Cheltuielile inutile te vor pune în mare dificultate.

Balanţă

Pentru nativii din zodia Balanţei, luna mai va părea o perioadă uşor bizară, însă cu siguranţă plină de culoare şi presărată cu evenimente de neuitat. Nativii acestei zodii vor avea parte de situaţii interesante, însă schimbările survenite în această perioadă nu vor fi unele radicale. Poţi fi sigur că vei avea parte de succes, iar astrele te vor ghida în direcţia corectă la momentul potrivit. Ideal ar fi să nu încerci să obţii perfecţiunea, fiindcă vor exista circumstanţe care te vor împiedica să implementezi toate proiectele aşa cum ţi-ai dori. Încearcă să mizezi pe flexibilitate şi să te adaptezi. Vor apărea câteva dispute la locul de muncă, însă fiecare situaţie de acest gen va avea urmări pozitive, care nu vor face altceva decât să te întărească. Pe plan sentimental, nu se arată dificultăţi deosebite. Pe de altă parte, poţi acţiona după bunul plac, fiindcă orice pas pe care îl faci se va dovedi a fi unul bun. Luna mai poate fi pentru nativii acestei zodii o perioadă excelentă, cu condiţia să nu iei decizii pripite, mai ales dacă ai suficient timp la dispoziţie pentru a-ţi cântări opţiunile. Paza bună trece primejdia rea, însă în această perioadă astrele îţi vor arăta că poţi avea încredere în străini.

La locul de muncă, nativii din zodia Balanţei vor avea rol de arbitru. Desigur, aceasta este o poziţie perfectă pentru acest semn zodiacal, dar fii foarte atentă şi nu rata ocazia de a străluci. În primele zece zile ale lunii te poţi aştepta la un progres decent, însă nu la fel de impresionant pe cât te-ai fi aşteptat. Va fi, cu toate acestea o evoluţie excelentă pe termen lung. Munceşte mult, fă ore suplimentare dacă este nevoie, fiindcă va fi o perioadă scurtă şi nu vei ajunge să te epuizezi. Pe de altă parte, este ideal să te ocupi de problemele presante actuale, nu de cele cu efecte pe termen lung. Îţi va lipsi, totuşi, obiectivitatea care te caracterizează în mod obişnuit, astfel că ar fi o idee bună să apelezi la ajutor din exterior. Nu ezita să ceri ajutorul atunci când ai nevoie, chiar dacă nu îţi stă în fire. Orice iniţiativă îţi va fi răsplătită, dar vei observa un declin spre finalul lunii mai. Acordă o mare atenţie echipamentelor folosite la locul de muncă, fiindcă orice urmă de neglijenţă la acest capitol poate duce la eşecuri de zile mari.

În ceea ce priveşte sfera relaţiilor personale, luna mai ar putea aduce bonusuri semnificative nativilor din zodia Balanţei pentru ca aceştia să poată obţine ceea ce şi-au dorit. Cu alte cuvinte, dacă ţi s-a pus pata pe cineva din cercul de cunoştinţe, luna aceasta vei avea parte de atenţia dorită. Te vei găsi în situaţii în care vei arăta tot ce ai mai bun, fiind tu însăţi. Vei avea mult noroc, care se va manifesta şi în ceea ce priveşte relaţiile de familie. Priveşte-i atent pe cei din jurul tău şi aminteşte-ţi că au fost mereu alături de tine şi te-au sprijinit. Respectă valorile familiei, fii blândă şi petrece cât mai mult timp alături de cei în vârstă. Este valabil atât pentru nativii singuri, cât şi pentru cei căsătoriţi. Ai grijă, însă, în această perioadă, să îţi cântăreşti bine cuvintele şi să priveşti totul astfel încât să vezi imaginea de ansamblu, pe termen lung. Cu cât mai departe priveşti, cu atât mai bine. Incapacitatea de a anticipa va duce la eşec.

Scorpion

Pentru nativii din zodia Scorpionului, luna mai va fi o perioadă neobişnuită, chiar spectaculoasă. Important este să nu te îngrijoreze faptul că multe dintre situaţii vor fi dificil de înţeles pentru tine. Succesul este aproape, iar astrele îţi vor oferi avantajele necesare pentru a reuşi. Comunicarea va decurge excelent în această perioadă, iar pe plan profesional, vei avea numeroase alternative în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor apărute. După această perioadă vei putea spune că înţelegi lumea la un alt nivel. Cu toate acestea, astrele recomandă să nu te cufunzi prea tare în dezbateri filosofice. De ce? Fiindcă rişti să intri într-o etapă de depresie, din care nu vei putea ieşi fără ajutor din exterior.

La locul de muncă îţi va fi uşor să rezolvi orice dispută. O anumită situaţie se va dezvolta de la sine şi va trebui să înveţi să te adaptezi. Din fericire, ţelurile tale coincid cu cele ale celor din echipa în care lucrezi. Majoritatea problemelor care păreau imposibil de rezolvat se vor risipi cât ai clipi, încă din primele zile ale lunii mai. Astrele recomandă să te concentrezi asupra aspectelor care sunt importante pentru tine şi asupra parteneriatelor care te avantajează. Fii precaută, fiindcă adversarii vor încerca să te provoace în fel şi chip. Fii discretă şi ţine minte că nu toată lumea ţine cont de ceea ce e important pentru tine.

Se anunţă o perioadă fericită atât pentru tine, cât şi pentru cei dragi ţie, în sfera relaţiilor personale. În mediul familial, orice conflict va putea fi rezolvat cu participarea ta directă. Nu permite celorlalţi membri ai familiei să ia decizii fără ştirea ta. Este cu atât mai puţin recomandat ca vreunul dintre ei să acţioneze fără ştirea celorlalţi. Vei fi capabilă să ţii totul sub control, fiindcă ai sprijinul astrelor pentru a acţiona într-o manieră naturală şi relaxată. Uneori vei fi tentată să apelezi la abilitatea ta de a manipula, trăsătură pentru care nativii acestei zodii sunt recunoscuţi. Cei singuri vor avea şansa de a începe o nouă relaţie, însă este recomandat să nu se grăbească tocmai ca fata mare la maritat, chiar dacă potenţialul partener pare a fi persoana pe care ai aşteptat-o de foarte multă vreme. Nu-ţi băga prea tare nasul unde nu-ţi fierbe oala şi nu încerca să înţelegi absolut tot ce se întâmplă în jurul tău, pentru că nu îţi va reuşi. Acţionează intuitiv şi relaxat, fiindcă altfel rişti să treci printr-o perioadă fadă din punct de vedere sentimental.

Săgetător

Nativii din zodia Săgetătorului vor primi un ocean de pozitivitate din partea astrelor, însă numai dacă merită şi muncesc din greu luna aceasta, pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Poate fi o perioadă destul de ambiguă, în multe feluri, însă energia pozitivă îşi va face simţită prezenţa la tot pasul. La locul de muncă se anunţă proiecte care vor genera profit încă de la bun început. Dacă te străduieşti suficient, spre finalul lunii vei observa o rotunjire semnificativă a bugetului. Aspecte pozitive se vor înregistra şi pe plan personal, unde Săgetătorii au şanse să înceapă o nouă relaţie, de care aveau nevoie de multă vreme. Vigilenţa este necesară, însă, pentru ca luna mai să fie o perioadă plină de relizări pe toate planurile.

La locul de muncă, Săgetătorii trebuie să ţintească tot mai sus şi să nu se împiedice în ţeluri mărunte. Priveşte înainte cu ochi limpezi, evaluează-ţi şansele şi fă o estimare cât mai obiectivă a situaţiei, fără să te subestimezi. Vei constata că ai mai multe resurse şi oportunităţi la dispoziţie decât ai fi crezut, aşa că foloseşte-te din plin de ele. Adversarii zeloşi vor fi neutralizaţi de astre, lăsându-ţi drumul liber către succes. Nu îţi asuma riscuri şi nu încetini ritmul dacă nu este neapărat necesar. Este o perioadă propice pentru a semna contracte şi parteneriate importante. O relaţie mai apropiată cu cei aflaţi la conducere este extrem de importantă pentru dezvoltarea ta profesională în această perioadă. Nu te limita, fiindcă astrele sunt de partea ta, însă încearcă să rezolvi totul într-o manieră cât mai diplomată, fără a implica resurse financiare. Dacă simţi că este nevoie să motivezi pe cineva punând accentul pe resurse materiale, mai bine te abţii, fiindcă astfel succesul îţi poate scăpa printre degete.

În ceea ce priveşte relaţiile personale, încearcă să nu îţi bagi nasul în treburile celor apropiaţi. Nu te implica în problemele prietenilor. Da, e drept că trebuie să îţi ajuţi prietenii la nevoie, însă ţine minte că există şi acel concept numit dreptate. Chiar dacă îţi este dificil să fii obiectiv când vine vorba de prieteni, ideal ar fi să adopţi o poziţie ceva mai rezervată. Pentru nativii căsătoriţi, luna mai se dovedeşte a fi o perioadă promiţătoare, fiindcă partenerul de cuplu va înţelege multe lucruri care până acum îi erau neclare. Rezultatul va fi unul mulţumitor pentru ambele părţi. Nu forţa lucrurile, ci lasă-i pe cei din jur să ajungă singuri la o concluzie. Şi pentru nativii singuri se preconizează şanse de reuşită pe plan sentimental, însă doar dacă aceştia evită o abordare prea familiară. Adoptă mai degrabă o strategie discretă. Astrele îţi vor pune cu siguranţă beţe în roate dacă alegi să acţionezi neglijent sau cu prea multă îndrăzneală.

Capricorn

În luna mai, situaţiile ar putea devenit atât de complicate încât singura opţiune a nativilor va fi să se lase purtaţi de val. Va fi dificil să prevezi anumite evenimente ce vor avea loc în această perioadă, aşa că mai bine te concentrezi asupra unor proiecte pe termen scurt. Pe e o parte, trebuie să munceşti din greu, însă pe de altă parte nu este recomandat să baţi insistent la uşi care în mod cert nu ţi se vor deschide momentan. Cu alte cuvinte, trebuie să înveţi să profiţi de circumstanţe pe măsură ce apar, atât pe plan personal, cât şi profesional. Atenţie mare la egoism, întrucât este singurul factor care poate aduce energie negativă în viaţa ta în această perioadă.

La locul de muncă, este indicat să te concentrezi asupra obligaţiilor actuale şi să nu dai prea mare atenţie planurilor pe termen lung. Străduieşte-te să îţi menţii poziţia actuală şi să îţi îmbunătăţeşti resursele de bază. Chestiunile presante trebuie rezolvate numaidecât. Încearcă să nu laşi adversarii să îţi calce aliaţii în picioare. Cooperarea este cheia victoriei în această perioadă. Adună-te, gândeşte bine şi ia o decizie. Luna mai va fi una colorată pe plan profesional pentru nativii din zodia Capricornului, pentru că vei primi noi oportunităţi din partea celor aflaţi la conducere. Te poţi aştepta la o promovare, însă trebuie să depui eforturi considerabile în acest sens. Vei avea de ales dintre alternative pe gustul tău. Nu uita, însă, că astrele îţi pot pune şi beţe în roate. Ţine minte că nu eşti singură şi că nu vei obţine victoria dorită dacă alegi să acţionezi pe cont propriu.

Pe plan sentimental, nu vei înţelege o iotă din ce se întâmplă, însă evenimentele se vor desfăşura astfel încât să te simţi împlinită. Multe dintre problemele de natură personală se vor rezolva de la sine, fără ca tu să le observi măcar. Nu încerca să înţelegi prea multe, însă dacă ai ocazia, pune întrebări, fiindcă vei căpăta experienţă utilă. Capricornii singuri ar putea găsi, în sfârşit, o persoană alături de care să pună bazele unei relaţii de durată. Important este să nu încerce să pară ceva ce ei nu sunt, de fapt. Te avantajează mai mult să fii sinceră şi autentică. Totul va decurge ca pe roate pentru nativii aflaţi deja într-o relaţie dacă reuşesc să îşi păstreze calmul. Astrele recomandă să ieşi mai des alături de cei dragi, pentru că astfel relaţiile vor fi consolidate şi va fi împiedicată apariţia unor potenţiale conflicte. Mare, mare atenţie la egoism! Încearcă să nu pui mereu propriile nevoi deasupra dorinţelor celor din jurul tău.

Vărsător

În luna mai, Vărsătorii vor primi multe avantaje, comparativ cu adversarii lor direcţi, însă va trebui să fie atenţi la pericolele din culise. Nu vor apărea, totuşi, dificultăţi majore în calea ta, fiindcă astrele sunt de partea ta. Vei avea şansa de a te ocupa de fiecare problemă urgentă în mod rapid şi corect. La locul de muncă nu vei înţelege în totalitate ce se întâmplă, însă vei fi mulţumită de rezultatele muncii depuse. Nici în sfera relaţiilor personale nu se anunţă dificultăţi. Singurul aspect asupra căruia nativii trebuie să se concentreze cu adevărat sunt achiziţiile majore. Nu ar trebui, sub nicio formă, să te implici în investiţii de proporţii.

La locul de muncă, nu vei avea probleme pe care să nu le poţi rezolva rapid. Cu toate acestea, în primele zece zile ale lunii s-ar putea să ai impresia că totul decurge pe dos. Deşi nu se întâmplă totul conform planurilor tale, nu trebuie să tragi concluzii pripite. Mereu reuşeşti să o scoţi la în ultimul moment, însă cât de eficientă este această metodă? Ei bine, situaţia se va desfăşura în favoarea ta, deşi va trebui să depui eforturi pentru a înţelege acest lucru. Acţionează conform indicaţiilor venite de la conducere, însă este binevenită şi propria iniţiativă. Important este să nu tolerezi ambiguitatea. Dacă iei o decizie, asigură-te că este una definitivă şi nu îţi asuma riscuri prea mari.

Pe plan sentimental, vei avea şansa de a le asigura celor dragi un viitor strălucit. Cu ale cuvinte, vei pune bazele fericirii familiei tale. Fie că este vorba de o mutare sau o renovare zdravănă, eşti pusă pe fapte mari. Ba chiar s-ar putea ca unii nativi să se căsătorească. Pentru cei deja căsătoriţi, există o şansă ca un mariaj nefericit să se încheie, spre bucuria celor apropiaţi şi spre binele nativilor. Vor exista momente decisive, din care nativii vor ieşi victorioşi.

Peşti

Graţie poziţiei astrelor, în luna mari, Peştii vor putea reuşi să ducă la bun sfârşit până şi cele mai riscante proiecte. E important să lucrezi sistematic, într-o manieră originală, fiindcă aceasta este cea mai eficientă şi profitabilă strategie. Fă-ţi planuri de viitor pe plan profesional. Nu te mai obosi să acorzi atenţie acelor aspecte care deja ţi-au oferit anumite satisfacţii şi beneficii. E important să priveşti înainte, cât mai departe posibil, însă nu te desprinde cu totul de realitate. Pe plan sentimental vei avea parte de aventuri noi, însă nu sub forma unor noi cunoştinţe, ci mai degrabă în ceea ce priveşte emoţii şi sentimente neaşteptate. Desigur, vei presiupune că este vorba de dragoste, însă aceste emoţii pot lua şi alte forme. Nu te grăbi, însă, când vine vorba de luat decizii majore. Aminteşte-ţi că uneori este mai bine să te concentrezi asupra celor din jur, nu neapărat pentru a-i lua drept model, ci mai degrabă pentru a învăţa din greşelile lor.

La locul de muncă vei avea parte de un anumit grad de ambiguitate, însă va fi o perioadă promiţătoare. Nu îţi face griji dacă nu înţelegi absolut tot, mai ales în ceea ce priveşte instrucţiunile primite din partea conducerii. Este mai indicat să te concentrezi asupra dilemelor reale. Vei primi o propunere în primele zile ale lunii şi va trebui să iei o decizie. Aminteşte-ţi că nu există nicio variantă în care tu să rămâi într-o poziţie neutră. Atenţie şi la obstacolele care îţi stau în cale. Mici detalii deranjante nu trebuie sub nicio formă trecute cu vederea. Ai mare grijă când vine vorba de astfel de nimicuri, mai ales dacă te confrunţi cu situaţii neprevăzute. Indiferent de presiunea aplicată asupra ta de factori externi, nu te lăsa influenţată, fiindcă graba te va ruina.

În ceea ce priveşte latura sentimentală, Peştii sunt adesea conservatori, însă în luna mai astrele recomandă să experimentezi cât mai mult. Ai încredere în tine şi ai şanse mari să îţi întâlneşti sufletul pereche. Relaţiile intime şi cele de prietenie devin din ce în ce mai strânse. În familie, principiile vor deveni o sursă de conflict. Ai, totuşi, forţa, resursele şi circumstanţele favorabile necesare pentru a aplana orice conflict apărut în sânul familiei. Atenţie la priorităţi! Nu este momentul ideal pentru a te pune pe tine însuţi pe primul loc. Ai grijă de interesele celor din jur şi îţi va merge bine.

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
loading...
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK
Articole similare

Adaugă un comentariu 0

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

Alte articole din Astrologie & Numerologie
Cele mai citite

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
19 oct