Girls On The City este oferit de Feminis.ro

Ce daca vine primavara

Miercuri, 10 Martie 2010 10:30 | 169 afisari 2 comentarii

Simt ca nu mai suport! Intai Valentine’s Day, apoi Dragobetele, 1 martie, 8 martie, mai vin si Floriile... Cand or sa se termine toate sarbatorile astea ale femeilor care nu sunt singure? Pentru ca eu sunt singura si astea ma fac sa ma simt si mai singura. Nu am nimic cu cele care au pe cineva, care se bucura, primesc flori si cadouri, sunt sarbatorite si iubite. Sau da, poate ca am; poate ca le invidiez si imi vine sa le urasc pe toate. Dar nu pot. Ele nu au nicio vina ca eu sunt singura si ca ele au pe cineva. E doar vina mea!

Oare de ce simt oamenii nevoia asta de a le sarbatori pe femei, in mod excesiv, primavara? Ce, parca in restul anului nu existam? Vine primavara si barbatilor le trece amnezia si isi aduc aminte de noi? Uite cata ciuda e in mine, pentru ca mi-e greu acum. Stiu, daca eram impreuna cu el, cu un el, nu as fi gandit asa. M-as fi bucurat si eu de toate, ca celelalte femei.

Dar poate ca e bine ca se intampla asa. Poate gasesc in asta o motivatie si un suport in a face ceva sa nu mai fiu singura si sa imi plang de mila. Imi dau seama ca uneori fac asta. Eu sunt urata, eu sunt singura, eu sunt... Cred ca toate procedam asa cand avem corabiile pe fundul marii.

Acum doua saptamani am vazut primii ghiocei. Da, si aia de ii vindeau in fata la Universitate. Dar vorbesc de cei iesiti in parc. M-am bucurat si am zambit. A venit primavara, mi-am zis. Si uite, acum iar s-a intors iarna. Oare nu o avea si ea unde sa plece mai departe? M-am saturat de vreme urata, frig, manusi, haine groase. Cum mai e si treaba asta, o saptamana primavara, una iarna, apoi iara primavara si tot asa. Parca aveau si anotimpurile astea o noima, un curs al lor.

Si, colac peste pupaza, dau nas in nas cu el, pe strada! Nici nu am avut timp sa ma dezmeticesc. Oricum, cand merg pe strada sunt atat de distrata incat nu prea observ oamenii. Merg asa, in gandurile mele, si parca trec prin viata, nu o traiesc. A fost ca un deja vue. El venea din sens invers si ne-am oprit brusc fata in fata. Am simtit ca timpul s-a oprit si el, pentru cateva clipe, ca in filme, cand faci stop cadru. Ne-am aruncat un "Buna" si am plecat grabiti mai departe. Macar ca bunul simt a ramas nealterat in urma realtiei asteia! De ambele parti. Am ramas oameni civilizati, chiar daca avem sufletele circite de durere. Sau cel putin eu asa mi-l simt pe-al meu.

Chiar, oare el ce o simti? Mai simte ceva pentru mine? A simtit ceva cu adevarat pentru mine? In mod normal ar trebui sa ne dam seama din faptele si vorbele celuilalt. Si el asa imi arata, ca are ceva pentru mine. Dar parca poti sa stii!? Barbatii spun despre noi ca suntem niste mistere. Ce ironic! In engleza, domn se spune mister. Oare de ce?! Poate pentru ca ei sunt si mai mari mistere, pentru noi, femeile. Incercam sa ii intelegem (cand ne facem timp pentru asta), sa ni-i aducem aproape, sa ii iubim si sa ii facem sa ne iubeasca la randul lor. Dar cate dintre noi reusesc sa fie cu adevarat fericite?!?

Dupa ce am ajuns la birou am incercat sa imi dau seama ce simt; daca mai simt ceva pentru el. Desi nu a trecut suficient timp, simt ca incepe sa se inchida rana. Adica, revederea asta fugara nu m-a rascolit asa cum ma temeam. Cine stie, poate ca in cele din urma va veni primavara si in sufletul meu. Pentru ca afara, inca nu se arata.

Taguri: intalnire, relatie, primavara

Trimite prin: Yahoo! Messenger sau Email

Comentarii de la cititori

Comentariu de la Mihaela din 10 martie 2010

Poate ca acum ca l-ai revazut ti-ai dat seama ca poti sa mergi mai departe si fara el. Sau nu...oricum in functie de asta va trebui sa iei niste decizii pentru viitorul apropiat!

Comentariu de la MARTA din 23 martie 2010

Mihaela, poti face multe daca vrei cu adevarat. Decizii!? Stiu si eu daca sunt inca in stare mai mult decat sa astept Primavara?

Comenteaza si tu!