Girls On The City: Locul unde totul ne este permis
Tipului astuia, cu care sunt acum, ii place sa vorbeasca in timp ce facem dragoste. Pe mine nu ma excita treaba asta. Mai degraba, ma distrage. Asta si pentru ca il apuca si intrebarile: Sa te ating aici? Sa te sarut acolo? Ma face sa ma simt ca la un test. Aiurea de tot. Prima data m-a luat complet prin surprindere si aproape ca n-am stiut ce sa fac. I-am raspuns cat i-am raspuns, dar nu s-a multumit si nu s-a oprit acolo. El asteapta feed-back de la mine, in aceeasi gama. Si nu ma vad deloc tinandu-i isonul.
Sau poate nici nu conteaza prea mult ce vrea el, oricare ar fi acel el. Conteaza ce vrei tu, ca femeie: doar un flirt, o noapte de dragoste, o relatie, o familie... Eu stiu ce vreau, dar nu sunt foarte sigura ca pot si obtine. Poate de aici vine aceasta nesiguranta a mea. Si din lipsa de incredere,. De aici si stilul acesta, de a accepta sau nu prea o invitatie, de oricare fel ar fi ea.
Mai intai vezi cum e, experimentezi cateva zile pe mare, descoperi lucruri despre care nici nu stiai ca exista, dupa care vrei sa repeti experienta, sa vezi si alte locuri, alte tari, sa mergi si cu alte vapoare. E ca si cum ai incerca sa iti verifici un vis, cand te trezesti. Singura modalitate de a-ti dovedi ca e adevarat ce ai visat e sa te culci la loc si sa iti reiei visul de unde l-ai lasat. Asa si cand te intorci dintr-o astfel de croaziera, mai vrei o data si inca o data. E de inteles, de altfel; toti devenim dependenti de ceva ce ne face placere si ne face fericiti.
A fost ca intr-un vis nemaipomenit, din care nu ai vrea sa te mai trezesti vreodata. Doar gandul ca as mai putea merge si alta data ma mai alina. Nu stiu peste cati ani, daca singura sau nu, dar simt eu asa ca ma voi mai duce. Da, lucrurile minunate creaza dependenta. Si avea dreptate cine spunea ca dupa ce mergi o data intr-o croaziera pe mare, vrei iar si iar. Oare de asta or iubi marinarii marea atat de mult?
Am chef sa merg la Venetia. Nu stiu ce mi-a venit, ca abia m-am intors din excursia de pe mare. Si acum, acolo, nu poate fi decat prea cald si prea multa lume. Dar mie acu’ mi-a venit cheful. Desi, daca stau sa ma gandesc bine, mi-ar placea sa merg acolo mai degraba in timpul carnavalului. Toata lumea in spatele mastilor, costumelor si misterelor.
Cum e sa intalnesti un tip cand nici nu te astepti, unde nici nu te astepti? Interesant si…scurt. Si poate ca asa e cel mai bine la varsta asta. Cati din tineri se mai casatoresc in ziua de astazi si raman toata viata with their sweet heart? Cu dragostea din liceu? Hai sa fim serioase acum! Ar fi fost frumos sa fie un norvegian din ala inalt, cu parul negru si barba bogata, cu obiceiuri necunoscute si ciudate. Dar a fost a regular guy, pe care l-am cunoscut on a regular day. Si nici nu parea genul bing-bang-thank-you-mam. L-am zarit de vreo doua ori pe vas, intr-un bar si pe punte, dar el a fost cel care a facut primul pas. Si fara introduceri perimate sau fortate.
Cu toate astea, sunt atat de imbietoare toate meniurile astea ale lor, chiar si sushi. Ziceam ca nu ma dau in vant dupa mancarea asiatica dar uite, servita asa frumos, la botul calului, nu poti sa zici nu. Trebuie sa recunosc ca au un stil aparte de a combina diferite arome, legume, fructe si tipuri de carne. Si inca o chesti de bun simt de la ei: la finele mesei beau ceva cald, nu rece, cum facem noi, europenii. De cele mai multe ori, un ceai. Ei, noi am dat cu sake, fireste. Voiam sa vad ce gust are si cat de repede ma ia valul de la el. M-am oprit dupa al doilea paharut, pentru ca incepuse sa mi se para ca vaporul nostru se clatina cam tare. Si stiam ca nu ai cum sa simti tangajul pe un asemenea vas de croaziera.























