Informatii pe care nu vrei sa le ratezi: colectii de articole despre copii, calatorii si o intreaga carte de bucate online. Toate la un singur click distanta.

Motanul

Publicat la 19 ianuarie 2012
AUTOR:

Nicoleta Coman

Afisari: 695 afisari

Diminetile reci ma gasesc ascunsa intre pernele albe, invaluita in lana si bumbac. Uneori, si astea sunt ceasuri cand caut intre pliurile mintii trairile ce si-au lasat amprenta ca o talpa groasa de pantof.

Copilaria petrecuta prin praf si ulite calcate de carute si turme de oi, prin porumbare goale in care se ajungea pe o usita ingusta la 2 m inaltime, fruntasa intr-o gasca de tigani si romani care bat salbatic colinele impadurite, inotand in dereaua maloasa plina de gaste, rate si porci, prietenii mei de altfel.

Cel mai mult avea de patimit motanul cu blana patata cu negru, gras si obosit, care se prefacea, nu intotdeauna bine, a fi papusa mea pe care o infasuram ca pe un copil mic in baticele de matase ale bunicii. Il izolam in tamburetul rasturnat si ii faceam in fiecare dimineata gimnastica obligatorie. Nu-i bai, caci imi luam destul de rar, de altfel, plata, cate o mica zgarietura pe brat sau disparitia lui pret de cateva zile.

Motanul patat! Nici nu mai stiu ce nume ii pusesem, caci totul se pierde printre zeci de ani. Dar statura lui, ochii mari si verzi, care se mareau si mai mult la vederea mea, blanita moale si calmul cu care isi accepta soarta de papusoi. Au ramas intr-o cutiuta a sufletului.

Dar, invidia si rautatea mi l-au ucis. Copiii rai ce au incercat prin gestul asta sa-mi arate ca nu fac parte din satul lor, ca ma urasc. De ce? Asa, ca nu eram ca ei, ma priveau ca pe o pustoaica rasfatata si cu fite de oras.

Mi-e dor si acum de motanul meu, pisoiul cu capul asezat pe labutele facute ghem, de mirosul blanitei curatate si pieptanate riguros zi de zi. Mi-e dor de el, prietenul meu.

Desigur ca am mai avut prieteni motani dar, niciunul ca el, ingaduitor, lenes, intrand in rolul de papusa. Mi-am cerut iertare sufletului lui ce stiam ca s-a catarat pe nori si ma privea cu aceeasi melancolie si tristete si stiu ca m-a iertat. Atunci cand lacrimi de deznadejde si mila mi-au cuprins obrajii facandu-si loc pe buze, udandu-mi rochita albastra cu flori, lacrimi uscate de vant si uitare.

De ce mi-am adus aminte tocmai acum de motan? Nu-ti pot spune, o ciudatenie a mintii, vina de care incerc sa ma scutur plasand-o altora, cetei de tigani.

De cate ori nu ne oferim sufletul acelor oameni pe care cu indarjire ii consideram prieteni? Noi oamenii suntem creati dintr-o materie extrem de complexa si bizara. Sufletul si constiinta formate din mii de conexiuni, din fibre, materie abstracta, atomi ce joaca rolul de ganduri comutand starile, influentandu-ne comportamentul. Tocmai aceasta constiinta ne face diferiti, ne face unici si singulari.

« Insemnarea Anterioara Prima Pagina a Blogului

0 COMENTARII | COMENTEAZA