Informatii pe care nu vrei sa le ratezi: colectii de articole despre copii, calatorii si o intreaga carte de bucate online. Toate la un singur click distanta.

Spectacol anulat

Publicat la 09 februarie 2011
AUTOR:

Marina Simona Zanfir

Afisari: 1.166 afisari

Cand ne-am jucat ultima data, nu ai facut decat sa ma scapi. M-ai crapat pana ai ajuns sa ma faci cioburi si apoi ai inceput sa te tai in mine. Acum, degeaba incerci sa ma reasamblezi si sa ma lipesti. Chiar nu esti constient ca nu pot sa imi privesc crapaturile o viata intreaga, langa tine?

Nu-ti mai recunosc arta mainilor, imi esti stangaci si ma doare. Nici macar atele nu ai stiut sa le descurci. M-ai lasat spanzurata in teatrul nostru de papusi si acum vrei cu nerabdare sa ma deslusesti.

Nu mai ai nicio sansa.

Lasa-ma mai bine asa. Prefer sa imi amintesc zilele in care cu maiestrie ma purtai pe brate si imi stiai fragilitatea. Acum imi esti strain si miscarile tale le simt greoaie. Chiar nu ai putut sa iti dai seama ca nu sunt ca celelalte? Niciuna nu e ca cea de dinainte. Trebuie de fiecare data sa inveti cum sa jonglezi.

Imi pare rau de jocul nostru. Ai trisat prea mult ca sa mai tina ironia. Ai fost actor, iar acum ai obosit in propriu-ti teatru. In sfarsit, pot sa te privesc fara lumini orbitoare de reflectoare, fara masti si machiaje complicate, fara costume si replici invatate. Esti gol si vid in fata ochilor mei. Ti-ai pierdut stralucirea.

Mi-e greu si simt un imens pustiu. M-am pacalit a mia oara. Te-am desenat prea bine, prea complicat, cand tu, de fapt, esti doar o linie franta pe un colt de hartie mototolita. Am vrut sa iti dau culoare, contur si viata, insa mi-ai fost materie prima de cea mai proasta caliate. Te sterg acum punct cu semne de intrebare, infinit cu minus, mai mult ca perfect trecut la forma de conditional-optativ.

Nu-ti mai vad decat urmele adanci de creion pe o coala indoita. Acum pot sa iti privesc limitele si sa realizez ca erau atat de scurte. Nu vrei sa fii mai mult, ori, cel putin, nu cu mine. Si atunci ce rost are sa ne chinuim prezentul fara rost?

Ia calea altei foi, mina altui creion si lasa-ma sa-mi strang mizeria!

Am sa te tin mereu ca pe o ciorna si am sa te privesc ori de cate ori voi resimti aceleasi greseli de trasare. Fii fericit ca poti si tu acum sa iti continui drumul spre cea ce te va transforma in opera. Sunt multumita ca ma aflu mai aproape de desavarsire.

Azi circul nostru ia sfarsit.

Avem spectacole diferite... la alte scene deschise.

« Insemnarea Anterioara Prima Pagina a Blogului Insemnarea Urmatoare »

2 COMENTARII | COMENTEAZA

Trimite Comentariul

manuela: Cutremurator de trist!
miercuri, 09 februarie 2011 12:11

marlena dabija: ai talent scriitoricesc.
asa e ,trebuie mers mereu mai departe fara a privi in urma, caci sufletul, agatandu-se de ceva perimat risca sa devina stalp de sare- ca in parabola din biblie.numai ca unora le ia doar o clipa sa inteleaga asta si sa se dezlege-fericite suflete!-iar altora ani-nefericite suflete.SE PARE CA TU FACI parte DIN PRIMA CATEGORIE.felicitari!
luni, 14 februarie 2011 20:42

RSS Facebook Twitter Email